Din copilul de la tara e NECESAR sa ramai OM.

Din copilul de la tara, tot a rămas ceva. O farama de Cer, o farama de sat, care nu se dezlipește niciodată de un suflet, care nu a încetat să scrie, care nu a încetat să pornească cu stângul sau cu dreptul, pentru că așa e în viata. Necesarul a fost mereu la indemana, precum o broderie veche care se țese în sufletul copilului de la tara. Primele buchii, primele litere, primele scrijeliri pe tablita nu se uita niciodată de tipul: "Asa era pe vremuri". Si nu se pierdeau așa de multe scrieri pe internet, ci se păstrau în scrisori și caiete de tip jurnal, cum era pe timpuri. De aceea, poate persoanele care au scrisul în sânge sunt considerate mai de pe timpul bunicii, cum s-ar zice. Dar nimic poate nu e întâmplător. Eu, cel puțin știu ca semăn cu mama și bunica mea la calitățile scriitoricești. Le-am moștenit de mica pe ele și mi-a placut sa le continui pasiunea și determinarea de a lăsa ceva scris pentru generațiile următoare. 

    Copilariile mereu au durut, cuvintele la fel, dar măcar au făcut echipa bună și s-au înțeles într- un fel. Fiecare dintre noi duce o lupta interioara și se mai ceartă cu cuvintele, le întoarce pe toate partile si le găsește mijloc de alinare. 

    "De la copilul de la tara,

Nu învață doar lecții de ocara,

Ci prinde-te bine de trecut,

Ca îl poți avea drept scut,

În lupta cu generațiile străvechi,

El intotdeauna îți va spune,

Cum sa începi,

Pentru ca mereu te intoarce la origini,

Răsfoind câteva pagini,

Poate sa-ti fie profesor chiar și mentor,

Sa-ti dea voie sa faci faṭă greșelilor."

    De fiecare dată, când transformi cuvintele în arta, cineva pornește de la forma cea mai arhaica posibila. Cineva se lupta cu morile de vânt, să așeze în caiete primele litere, primul alfabet, prima lecție. Mereu e vorba despre prima(ul) care reușește in toate. 

     Ni se fura vise, nișe fură sperante, pentru a-i alimenta cu energie pe altii. Fiecare ne hrănim cu realizările si dezamăgirile celuilalt. Fie că vrem sau nu recunoaștem, faptul ca copilul din noi, care fura din caietul vecinului sau colegului, încă persistă. Poate e mai ușor, poate e mai inspirational, dar dovada muncii vie, sta în studierea domeniului ales. 

    Sunt cuvinte care s-au mai zis, ca e munca, ca e talent, ca e determinare, toate acestea țin aprinse flacăra unui vis pentru copilul venit de la tara și nu numai. Ce mai poți învață pe copilul din tine, când te intorci la lectiile de baza ale societății. Ai avut generații întregi, părinții, bunici, care ți-au oferit din lectiile lor cu pretul experientei lor, poate. Pentru ca nu s-au plictisit să învețe, să aplice, să explice, teoria care se tot repeta, practica se mai diversifica. E greu când ai un model în viata, sa știi sa diversifici meniul, să știi să oferi copilului din tine, ajuns la varsta maturității, altceva. E ca și cum ti-ai preda, propria viata, dar tu ești cam nepregatit(a) în anumite situații. E greu de explicat ca maturitatea vârstei, nu te face neapărat un om pregstit în viata.

   Necesarul e necesar, dar de ce intervin aceleași repetitii plictisitoare, care nu stimulează la nimic, doar ca modul de asimilare e diferit. De ce cautam mereu o perspectiva noua asupra vieții, iar atunci când credem că am gasit-o, ne dispar lectiile acumulate în timp?

   Ma uit la mine, sa vad cum îmi pierd trecutul, poate pentru că nu am știut sa construiesc prezentul și viitorul cu verbele potrivite, poate am preferat cuvintele staționare decât cele de acțiune. Dar m-am plictisit să cred că, copilul venit de la tara e vinovat pentru pierderea trecutului.

    E necesar sa gândim, când ne dizolvam trecutul, de parcă nu ne mai place de el, de parcă nu a fost parte din noi și ne-a călăuzit pasii și viata, atâta vreme. Dar e greu să te adaptezi timpurilor, să fii precum coala de hartie și stiloul, care chiar dacă au un alt aspect mereu, rămân cei mai buni profesori suport.

    Privind în trecut privim la unii dintre profesorii timpului digital, precum: PowerPoint, tpu.ro, Conquistador și alte platforme educationale. Apoi cunoștințele împărtășite pe Whataspp, Instagram sau Tik Tok, ne dam seama cat de mult am invatat si asimilat unii de la altii in timp. Dar de unde sa-ti tot gasesti cuvinte și lecții sa tot stimulezi copilul care e plictisit de orice credință veche și nu numai. Și toți rămânem niște lecții rupte sau furate dintr-un trecut, pentru că e greu să creem prezentul si viitorul. Ani de rețete, încercări eșuate, talente risipite ne-au adus pana aici. Uneori părem așa dezradacinati de ceea ce suntem sau am devenit, încât nu ne mai putem lega unii de alții. Lumina care lipsea din noi e asa pierduta printre atâtea generații, pentru că drumul ei a fost ușor întrerupt. 

   Au fost dimineți în care poate am fost portocale amare, din care nu poți prepara un suc răcoritor, dar din care poți savura calitatea unor lecții. Câte portocale trebuie sa storci ca să obții un produs de calitate? Suficient de multe. Așa și cu societatea, pentru bună funcționarea a ei, lucrează multe creiere luminate. Poate mereu alte făclii se consumă, ard pe interior pentru alte generații, dar noi preferam sa luam lectiile ca atare fără prea mult consum și implicare. E așa de bine sa te implici în general, dar și mai bine când te implici de pe margine. E așa de greu sa demonstrezi, ca tu faci, ca tu dregi, când altii mereu așteaptă altceva de la tine. Dar dacă nu ar mai fi retelele unde ar sta atâtea lecții de viata, atâtea mesaje demne de colectat inimi și like-uri, dar cineva măsoară valoarea asta. E așa de important sa ridici un mesaj, o opinie, pentru că îți validează ție trăirile, dar e mai greu să-ti susții punctul de vedere.

    De aceea, sufletul brodat de ani e mult mai valoros și aduce pe piață, un nou suflu, o noua direcție, o noua viziune pentru că asta se caută identificarea unor noi oportunități de viata și de trai. Alta e conținutul încărcat și alta e sa spamezi cu informație care nu aduce nici o valoare, dar are prețul ei. Inteligenta artificiala e ceva predefinit, care îți oferă poate cele mai așteptate răspunsuri la cele mai bune întrebări, dar nu exista posibilitatea de a divaga subiectul, de a-l face sa existe și altfel. Am putea crea rezumate cu AI, dar rezumatul propriei vieți e cel mai bun, cele mai bune expresii, cele mai bune timpuri sunt cuprinse de amintirile și memoria persoanei în cauza. Păcat ca ne-am lăsat cufundati prea mult în inteligenta artificiala. Dar descoperirile și continuarile, ne-au placut întotdeauna sa ținem pasul, deci se poate.