My wanted place

Câteva ore, mai despart anul 2025 de anul 2026, dar noi ne-am despărțit de mult de propriile noastre idealuri, de propriile noastre dorinte, atunci când le-am pus pe a altora pe primul loc. Poate am înțeles prea multe și a fost suficient sau poate am trăit prea multe cu viteza luminii sau a sunetului. Au fost cuvinte mici, cuvinte mari, dar putini au înțeles ca vremurile nu mai au sens, atunci când nu mai insemni ceva pentru cineva oricât de mic ar fi acel cineva. Ne-am dat seama ca unele   amintiri au și riscuri, ca unele povesti vin și cu peripeții și sclipici, ca unele tradiții se repeta cu aceeași oameni, în timp ce alții părăsesc scena vieții. Totul o face o schimbare de rezoluție sau punere în scena, demonstrațiile și aplauzele de final,dacă au existat. Sa o iei mereu de lacapat cu aceeași oameni sau cu alți oameni e dificil de greu, dar imposibil. Dar costurile sunt altele, atât ca numerar cât și ca resursa umana. Trecutulcosta, prezentul costa, dar m...

Simțeam cum totul începea sa prindă culoare cu ajutorul mierii Manuka , cu fiecare bătaie de ritm, pe care doream sa o înțeleg și sa o simt mai aproape. Poate am fugit sa prind alte constelații de pe bolta cereasca, dar am rămas imun(a) la ceea ce mi-a oferit dragostea intr-o juma de an, poate. Poate frigul din oase sau frigul din inima, nu știu care o fi fost, dar mi-a lăsat așchii de gheata pe suflet. Am încetat să mai bat în pereți ce nu au urechi, în uși ce și-au uitat deschiderea și în porți ce nu mai au niciun făgaș de lumină. Pentru ca prefer sa respir sanatos, în ciuda faptului ca am ales să fiu imun(a) la toxicitatea atâtor oameni. Nu-mi dau seama de ce imunitatea are atât de bine legătură cu dorul. Pentru ca îmbrățișările produc cea mai bună imunitate.     Imunitatea pe care am primit-o în dar, nu mai răspunde poate nevoilor mele. Poate ca am abandonat-o într un sertar pentru care respiratiile au fost contracronometru. Realizez cata viata a încăput în pa...

Un cuvânt pentru fiecare dimineață, un cuvânt pentru fiecare răsărit și apus. Doua rasarituri și doua apusuri imbratisate de la spate. Trei lacrimi pe hârtie, trei lacrimi pe obraz pentru fiecare supărare și agonie Patru suspine și patru dureri înrămate intr-un tablou Cinci tablouri aruncate pe un perete gol și în culoarea pantone. Sase strofe care cad ca rima imbratisata în trepte și timp nu mai este. Șapte versuri, șapte ocazii de imbratisat de dus mai sus decât Cerul. Opt ceasuri pe care vremea le-a uitat pe acasă Noua minute de așteptări și dezbracari Zece așteptări pe care timpul le-a innodat la urma și atat Unsprezece pagini, pe cea din urma un autograf Doisprezece ani și la mulți ani.  Semnat Diana.

Am locuit cândva aici. Îmi plac toate mai puțin timpul, pe care l-am pierdut cu oameni nepotriviți sau la alte mese cu toate că puține au fost servirile de acest fel. Nu am putut sa stau la masa cu atâtea persoane, poate nici ele cu mine, dar nu reușesc sa-mi amintesc de ce nu am putut ciocni nici măcar un pahar pentru anii dintre noi. Oare am pierdut licoarea sau am pierdut conținutul atâtor ani, care doar au curs si nu s-au materializat în nimic. Poate s-a evaporat timpul și am recurs la noi, singurii trecători prin aceasta viata fără fund, am putea zice, dar stai ca nici paharul nu poate fi golit decât pana la fund, mai departe nu se poate.      Am locuit candva aici , era anul 2025, era un an care toate sunau a gol, dar poate erau niște oale pentru care nici inoxul nu mai e inoxidabil, nici mâncarea potrivita pentru ele. Dar măcar nu am rămas oale și ulcele, ci ne-am materializat în ceva frumos și util. Am locuit candva aici și știu, ca și pereții au ure...

Crăciunul se muta, Pentru câteva veri ratate, pentru câteva toamne agățate în cui Pentru ca iarna e doar în diplomele lui Crăciunul se muta în fiecare an Din Oltenia în Baragan și mai departe  Scrie pagini albe țesute cu fir alb dintr-o carte. Crăciunul se muta  Și nu e loc de disputa,  Pentru ca a nins mereu cu dalbe vieți Cu promoroaca în dimineti.  Crăciunul se muta Măcar pentru o clipa Cu câteva case mai sus Ca sa ajungă iarna cu -grade celsius.

Fericirea începe în actul următor pentru că în cel precedent deja a inceput sa consolidam altceva. Nu ne dam seama ce pierdem, când aflam ca am păsat fericirea de la un om la altul, până când i-am găsit miza, până când am aflat care e costul fericirii de prim act, de prima izbândă. Nu ne-am dat seama, că costul nefericirii noastre amână mereu exact fericirea de prim act, de prim moment. Oare faptul ca ne-am rezervat timp pentru caldura sufleteasca, care nu mai e nici în actul următor, nici în secventa următoare, ne face sa fim mai atenți unii cu alții sau pur și simplu, ne găsește altfel.      Fericirea e în actul următor, dar nimeni nu-ti spune de câte acte e nevoie sa-ti asiguri fericirea, de câte paragrafe până îți găsești dialogul interior sau poate chiar replica pe care ai pierdut-o în copilărie. Oare fericirea e în actul următor doar pentru ca primul act a fost manipulat atât de bine, incat din al doilea reușești sa-ti dai seama câte omiteri am făcut pan...

Mi-am blocat toată trăirea intr-un suflet digital. Mi am ales cu grijă cuvintele pentru un timp, pentru care pseudocodul mi a fost asa de descifrat, poate de la A pana la Z. Dar ce să fac, când sufletul ma întoarce pe toate partile si eu nu mai știu, poate ce sa-i mai răspund. Poate am dat prea mult în el, poate i-am prea furat bucuria de a trai viata la un nivel normal, mai mult decât perfect. Poate am știut mereu ca un suflet digital e un suflet greu de întreținut, deoarece dragostea nu doar ca are cifre, dar are coduri pe care doar o persoana, poate, le poate descifra. Mi-am administrat asa de mult timpurile, ca să vad, ca tot ce am strâns în palme mi-a fost atât bine indexat și atat de bine strâns la piept de către tine. Nu reușesc sa mi dau seama câte anotimpuri, cred ca are un suflet digital pentru care dragostea poate are un cod de 123, atât de simplu, dar atât de complicat. Exact ca numarul meu de  telefon , nu degeaba l-am ales, acum vreo mai bine de 11 a...

Abstractul din mine, oare ma mai simt ca pe timpuri, oare ma mai împiedic de aceleași vremuri, ca să simt ca sunt tot de ale mele? Precum ma împiedic de cabluri prin casa, pentru că sunt impiedicat(a) în propria viata și asta nu e o jignire, ci deopotriva. Câteodată mi-am ridicat ziduri sa vad cine reușește sa se ridice deasupra mea sau sa vad câte lucruri am ridicat eu ca să depășesc pe altii. Poate am depășit prost, poate mi am depășit drepturile, dar ceva nu ma lasă să renunț. Ma lupt cu dezamăgirile zi de zi, încerc sa fac faṭă vieții zi de zi, dar timpul îmi întoarce alte bărci , bărci pe care odată pluteam, dar simt ca s-au întors împotriva mea, oarecum. Și nu doar din vina mea, poate și din pricina valului asta care ma tot cheamă sa fac ceva pentru el, pentru mine, pentru noi toți, pentru cine oi mai face. Dar cam atât, pentru că vaslele am simțit ca le am si eu, împreună cu ai mei, dar curentul a depășit alte cote, mai importante sau nu pentru noi. Dar cine a zis sa...

Era miercuri spre joi, am simțit cum poposesc pe la casele oamenilor sa le aduc câte ceva nou, câte o merinda, câte o bucata de ceva, câte ceva din ce avea sa-i facă fericiti. Oare se mai gândea cineva la el/ ea în felul asta? Oare ii iubea trecutul când stia ca e doar un fel de jucărie, sertar pentru amintiri? Oare stia ca odată cu vârsta, lucrurile puteau deveni astfel, dacă nu se controlau atâtea amintiri. Pe fiecare raft, stătea așezată câte o întrebare, câte miracole sa mai așteptăm să vină, să ni l înțelegem pe al nostru. E sertarul cu amintiri, pe care nici timpul nostru nu l-a inteles, dar alții au ales sa facă vraiște prin el. Ne-a amețit, ne-a amestecat și ne-a dat mai mult pe metrul patrat, decât ce am scos la xerox.       Poate am devenit NOOT responsive pentru mulți dintre voi, dar poate liniștea și tăcerea sunt mai importante decât adevărul. Poate am preferat sa ne studiem altfel și sa ne demonstram viata asa cum e, cu bune si cu rele, dar ...

Era în toiul sărbătorilor de iarna, la ferestre parca nimeni nu mai întreba nimic, decât câțiva fulgi de nea care au greșit întrebarea. Oare mai ninge astăzi? De parcă, ar stabili cineva planurile Crăciunului. Nu mai suntem nici noi la varsta aceea de a stabili cine, ce și cum face treaba în oraș. Dar cineva trebuia sa se amestece cu planurile Crăciunului. Care cică nu sunt multe, dar se aglomerează în sezon. Hai sa facem ceva și cu treaba asta. Care cică nu mai durează mult. Au zis ca pana se aprinde bradul luminat de sarbatori, dar se pare ca de fapt, omul e " jucăria " care schimba planurile Crăciunului. E ca și cum i s-ar umbla la butoane și se transforma într- un om nou, nu doar de Anul Nou.. dar cică asta i alta poveste scrisa cu rânduri albe.      De când ne știm, ne- a plăcut sa lucram, "cu manusi" ca oamenii sa nu ne simtă exact atingerile tactile sau schimbările bruște de comportament. Dar mâinile noastre au cunoscut mereu adevărate atingeri, ...

Darul pe care nu l-am primit, nu era nici nici de forma asta, nici de forma cealaltă, era un dar pe care nu l-as fi desfăcut în fata nimănui, pentru că știu că mi se fura din strălucire. Eu cu a mea, nu știu ce am făcut pe ce sârme am pus-o, în ce cadouri sau pe ce cadouri am presarat-o. Tot ce știu acum e ca strălucirea mea nu a fost mereu săracă, dar am avut mereu ceva de oferit. Când nu am zis pas pentru că viata e mai mult decat strălucire, e un timp pentru care viata e mai mult decat o inimă vioaie, e un dar pe care nu toți știm sa-l împachetam frumos pentru a-l servi celorlalți.    Ne uitam la noi în oglinda, ne vedem încrâncenati, terni, serbezi, uneori, poate pentru că nimeni nu ne-a alinat pierderile sau bătrânețile. Poate doar diminețile, pe care nu doar ca le-am uitat pe altădată, dar am uitat sa Ie scriem pe suflet dorințele noastre. Am crezut prea mult în ceva de pe buze sau gene și ne-am dat seama ca darul diminetii nu ți l ia nimeni decat...

Era globul meu preferat. Se învârtea în jurul axei sale și descopeream atât de multe la el, de parcă toată geografia a luat forma lui. Eram atât de încântată de desfășurararile lui, de planul lui dimensional, încât am uitat că timpul are patru anotimpuri, de zici că am poposit la Polul Sud. Dragostea plutea în aer și eu nu știam ce să mai simt mișcările lui revoluționare sau climatul lui atât de schimbător Cred că m-am miscat atât de prost în ultima vreme, încât și globul geografic va fi gelos pe mine. De aceea, am "maturat" tot continentul să strâng inimi pe metrul patrat . Mi-am dat seama cât de colecționar sunt, cât mi-a lipsit colecția mea de timbre din altă lume parcă. Daca mi-as fi continuat călătoria pana la Polul Nord aș fi descoperit cât de diferit e timpul față de ce vedem în poze. Sunt inimi înghețate, care nu mai au forța de a străluci la fel de mult, dar tot găsesc o breșă de lumină să ajungă la ele, la stelele polare . Mulṭumesc pentru faptul că ai a...

Multumesc pentru că exiști în stilul asta, în forma asta, de a reprezenta ceva pentru mine. Mi am uitat adesea "Multumesc-ul" pentru câteva rânduri mai pompoase. Am crezut ca eu ăsta, rezolv niște probleme mai vechi de munca, evident. Numai la birou îmi sta capul, chiar dacă se apropie vacanta de iarna. Nu mi-am permis sa mai scot alte cuvinte din buzunar, de când atunci când pe un "Mulțumesc" am plătit toate cuvintele din lume. Mi-am petrecut atât de mult timp pe la birou, ca să vad ca timpul meu pe acolo era bine calculat, bine indexat în site uri și publicații. Intr-una din zile am început sa rulez aplicatii în care îmi desfășuram activitatea. Era o zi de miercuri pe la 11:11. De ce am fixat eu privirea la 11 si 11, asa mi a venit, îmi place treaba asta cu frecventa anumitor cifre. Cifre pe care alții le-au calculat gresit cu un calculator de birou în clipa în care am considerat ca "Mulțumesc-ul" meu înseamnă multe vizualizări și cifre. Din ...

E cafeaua de ultima ora, pentru că a început sa-mi placa despre episoadele ei depresive, pentru că a început sa-mi placa modul în care ma simt turnata în ceasca zilnic. E cafeaua de ultima ora, pentru că s-a dat ceasul inapoi și eu nu mai am putere sa-l dau înainte. Îmi dau seama, câte cafele de ultima ora, am ratat de fiecare data când zic ca e ultima cafea , pe care o mai apuc pe ziua de azi. E cafeaua de ultima ora, pentru că e făcută de niște mâini dibace și ma simt asa anapoda, de fiecare data când trebuie sa ma mai înec în amarul ei. Am risipit clipa după fiecare inghititura, pentru că m-am uitat de fiecare data la ceas și indica alta ora, alta ora pe care nu o mai pot simți încă o dată. E ca la știri, ii prinzi momentul știi ce se întâmplă, dar dispare și efectul odată cu ea. Ne-am avantat ca nebunii, pe urmele aromelor ei, ne-am vindecat pe anumite părți, dar am rămas bolnavi despre ea. Despre ea și a ei, efervescenta pe care nu o poate schimba nimeni. Nu-i poate sc...

Intr-o mare circulație a informației, noi suntem în prim plan. Lumea e un du-te vino, pe care nu stim mereu sa-l întoarcem pe făgașul normal sau sa-i respectam parcursul. Lumea e atât de plina de noi, de noi insine ca am preluat atâtea dialecte de la fiecare cu care am vorbit. De fapt, vorba vine, ca nu poți vorbi atât de multe limbi într-una. Sau poate, da...    Am " dezbracat " tot globul ca sa aflu câte cunosc despre mine, despre noi și în câte limbi. Am analizat fiecare timp, ca nu pot dispărea din mine. Sunt prea plin de mine, de ceea ce sunt, simt, vorbesc, exprim în toate limbile Pământului. Am aflat ca am un suflet în romana, o "heart" in engleza. Am aflat câteva rețete de "gateaux" în franceza si multe altele. Dar nu mi-am putut imagina ca aș putea vorbi cu cineva 1 :1 pentru că mi a plăcut accentul lui nativ, fie el masculin sau feminin.    As fi preferat sa înțeleg mai dinainte câte variante si câte discuții poti avea cu un străin, d...