Viaţa în termeni de comparatie. Ce figură!

De când, ne începem ziua, ne vedem în termeni comparativi. O zi poate fi mai frumoasă decât alta, cum zicem mai mereu...să ai o zi la fel de frumoasă precum tine. Dar cine decide, acești termeni de comparaţie, când lucrurile ar trebui să fie în balanță? Mereu intervin aceste adjective, care ne permit să oscilăm în stări și adjective. 

        Cu fiecare zi, începe viaţa în termeni de comparaţie...de la cel mai ieftin lucru la cel mai de preţ, însă ne tot învârtim în jurul adverbuluI MAI. Mai toarnă în cană, să nu mi se pară atât de goală în conţinut. Mai toarnă apă pentru supa de la plic sau un instant 3 în 1.

       Eu nu știu cum am trăit, dar mereu a trebuit MAI mult, rar MAI puţin pentru a fi îndeajuns. Mulţi spun că vorbim din cărţi, dar însăși viaţa e o carte, cărora multora nu le place. Ei se uită după poze, textul e greu de citit sau de înţeles. Vorbe goale aruncate pe hârtie, mâzgălit într-o doară, dar ce să mai doară. Când tot ce spui e că MAI trebuie ceva, că MAI e nevoie, MAI e treabă, dar rareori MAI ai răbdare, MAI ai timp, MAI ai ce oferi....chiar și din sărăcia ta de cuvinte.

      Nu știu cât de mult sau de puţin trebuie să te prețuiești sau să înveți să te prețuiești, dar știu că alţii nu o vor face în locul tău. Dacă tu vei fi MAI bine, ei din contra vor atârna talerul către RĂU. Mulţi speră la din ce în ce MAI bine, mie mi-a ajuns cuțitul la os, nu că aș fi vreun măcelar iscusit, dar m-am săturat să tot suport pe alţii, iar ei, nu. Din speranţa de MAI bine, am crescut MARI, din speranţa de mai RĂU, de atât ne-au scăzut PUTERILE în stat, dar nu ne-am abandonat navele sau vapoarele, ci am ales cu velele înainte...

    Nu știu, cât de mult m-am preferat pe MINE, în locul altora, dar nu-mi mai știu numărul decât la pantof. Prea am muncit pentru alţii, în timp ce unii caută doar distracție și ATÂT. NOI, poate am dorit MAI mult. Ni s-a dat, ni s-a oferit, dar ni s-a și luat....pe drept, pe nedrept. Eu pot să dau MAI mult decât pot să cer...sau invers, pot să cer, mai mult decât ofer. Nu mai știu proporția sau cine a încurcat măsura, dar eu m-am plictisit să tot fiu comparată cu x, y și z. Dacă ar fi doar valori pozitive, dar tendinţa e pe negativ, observ.

     Din expresia ești mai mult sau mai puţină bună decât x, nu m-au scos. Ești mai mult sau mai puţin pricepută decât y în anume ceva. De parcă, eu mereu trebuie să-mi găsesc stasul sau calapodul. Doar trăiesc pe picior mare, așa ar spune alţii, în termeni de comparaţie. Dar nu e așa...

        De când m-am născut, m-am născut cu termenii de comparaţie. Ești mai frumoasă sau mai drăguță decât x, ești mai urâtă decât y s.a.m.d. Dar eu rămâneam individualistă, deoarece nu-mi place să fiu comparată, cel puţin nu în modul acesta. Îmi place să fiu apreciată pentru ceea ce fac, dar nu-mi plac laudele ostentative, de scris pe pereţi sau ziduri...ca în relaţii.

      Cred că însăși viaţa face tabele de comparaţie, deoarece nu ne convin mărimile, de parcă s-au terminat toate și nu ne ajunge una. Așa sunt unele, care vin la pachet cu astfel de comparaţii, ca la haine. Și te apuci să le descrii în fel și chip, cică ca să le faci fericite, nu că n-ar fi, dar na, îţi faci treaba sau datoria. Nu cred că e scris în fișa postului, acest aspect. 

      Dacă am fi incluși toţi într-un tabel, oare am fugi dintr-o căsuţa în alta, că nu ne convine spaţiul...sau până și spaţiul în care trăim devine ceva comparativ cu al vecinului sau al rudelor etc. Nemulțumiți, nesatisfăcuţi, îi găsim pe toţi pe scara de evaluare, unde apar și mulțumiţii, dar mai rar. 

     Se spune atunci când nu te simţi bine într-un loc, alegi să pleci, însă alţii aleg să rămână, cu toate că există voci cârcotașe. Unii se acceptă asa cum sunt, alţii nu, dar comparaţia tot există ca figură de stil.

       De aceea, pe scară vieţii întâlnești tot felul de figuri, unele amuzante, altele posace, altele de nebăgat în seamă. Altele problematice, zămbăreţe, feţe-feţe. Dar să le vezi pe toate și să le deosebești, psiholog te faci sau nu, că nu ești tu, să rezolvi problemele scării sau neamului. Dar așa, când ai o responsabilitate și te știu cei de aici și nu numai.

     Eu tot încerc să mă pliez după fiecare, dar mai găsesc și oameni fără valoare. Nu prea sunt genul care să aibă o mie de feţe pentru fiecare, ca la circ, sau o faţă pentru fiecare persoană, ce-mi răsare în cale. La un moment dat, te tot saturi să faci pe plac unora, care nici măcar nu dau doi bani pe tine, darămite altceva. Dar înveți să locuiești cu ei...

      Comparaţia pleacă de la un etaj și ajunge la alte nivele. Am putea spune că începe de jos, de unde pleci în viaţă și ce ai văzut pe drum...asta la nivel de sărăcie. Eu cu figura de stil, comparaţia mă știu, din textele de la română sau replicile din filme sau emisiuni TV. Mereu mi-am exprimat aprecierile faţă de ceva, ce-mi place sau nu. În comparaţie cu restul, am ales să am un punct de vedere, acceptat sau greu digerat de alţii, dar hei, eu exist, chiar dacă ţie, una nu-ţi convine.

      Sunt la fel, ca și tine, dar tu alegi să mă compari sau să mă separi de restul sau de mulțime. Cum ai fi existat tu, dacă nu m-ai fi comparat cu alta? Iese și din asta ceva, o vorbă repetitivă, ce-mi trece pe lângă ureche. Tu, poţi să exiști și altfel sau mereu trebuie să fii o scară de ierarhizare pentru ceilalți... câte fracţii unitare și supraunitare. Bine că există și semnul de egalitate, mai mic sau mai mare. 

       Între noi, nu știu, ce mai există decât termeni de comparaţie. Cum am fost ieri, cum sunt azi, cum voi fi mâine. Mai bună ca ieri, mai bună pentru mâine, dar ce se întâmplă cu AZI. Azi nu are termen de comparaţie, deoarece mâine e deja mai prost sau mai bun decât ieri. La fel și cu momentele. 

     Dar cine te lasă să te bucuri, să fii tu, când ești băgat într-o COMPARAŢIE, doar e tot o relaţie cu BENEFICII, ar spune unii. Dar tu ce zici, când ajungi să fii comparat cu ăla, aia sau restul lumii, care face și drege, dar nu are nici o treaba cu tine? Te lași mai prejos sau păstrezi relaţie de egalitate? Când a încetat comparaţia, începe alta figură de stil. Așa sunt ăstea pentru multe care nu au nimic în cap decât... dar asta e o altă poveste.

       Mereu m-am comparat cu alţii, nu neapărat, ca și persoană, ci așa ca individ în societate. Uneori, am fost dat deoparte, îmbrâncit, pus la colţ, dar cui să-i pese? Mie cred că mi-a păsat, chiar prea mult. Chiar m-am avântat în necunoscut, chiar dacă nu am știut. Mereu i-am lăsat pe alţii în faţă, lăsându-mă pe mine în urmă și de asta, alţii au profitat. Dacă nu ești genul, care să te bagi în faţa, cu tupeu... mai ales când e vorba de bani. Eu rămân la urmă, cea de pe urmă....care nu iese bine...decât în filme sau în poze, dar nici în ălea că nu-s fotogenică în poziții sau cadre. Asta e, așa m-a făcut natura, așa sunt. 

      Dar tu ce ești, pentru mine? Un termen de comparaţie, de așa nu, așa da? Cu cine să mă mai compar sau cu câte? Mereu mi se spune că doresc să epatez, să ies în evidenţă, dar cred că nu m-am remarcat urât sau cel puţin nu asta a fost intenția mea. 

     Eu nu încerc să scuz pe nimeni și nici nu încerc să fiu scuzată, dar de ce nu mă pot comporta ca o altă fată. De ce mereu mi se pune etichetă pe faţă, ca o plasă? Dacă caut să mă diferenţiez, iar nu-i bine, dacă rămân în bula mea, iar nu-i bine, dar cum o fi?

     Oare cum e în termeni de comparaţie, viaţa mea cu viaţa altora în materie de studiu, de condiţii, de confort etc ? 

Mulţi spun că spun asta de prea mult bune sau m-am învăţat eu, cu condiţii bune la stat...degeaba. Bine că stau și alţii pe ceva, ca să nu stea degeaba. Nu știu pe cine a supărat sau deranjat existenţa mea. (n.r orice persoană care se simte ca și mine). Nu am încercat să fiu pe placul oricui pentru că nici măcar nu-mi iese, dar pe placul cuiva, tot am fost.

      Am putea descrie viaţa, fiind mai relaxată, mai reconfortantă pentru unii decât pentru alţii, în cât ce altora le cade tavanul în cap, de atâtea greutăți. Mutăm piesele de mobilier de colo, colo, de parcă nu ne-am găsi sau nu le găsim locul. Dar oare pe noi, ne-am uitam în sertar cu tot cu amintirile vechi din alte piese de mobilier?

     Probabil că da, de aceea viaţa mea scârţâie, pentru că e veche, dar atârnă greu. Trebuie să sune iar bine, dar e nevoie de un bun meșter să facă piese bune...unde să ne mai mutăm, de zici că mobila pică pe noi. 

     Viaţa în termeni de comparaţie e o caricatură. E precum autorul sau amatorul.

Ce zâmbet să schiţezi, dacă nu-ţi vine, poate doar unul în colţul gurii. Ce feţe să faci, dacă nu ai mai multe sau și acelea cu împrumut. Dar faţă de carte ai avut vreodată? Nu, numai comercială. 

    Eu cred că toţi avem, doar că la noi pică de fiecare dată, altă operă și nu ne pricepem nici la personaje, nici la povestire, nici la descriere. Prea suntem cu acțiunea în filmele nepotrivite. Atunci cum putem vedea viaţa în termeni de comparaţie decât uitându-ne la cei mai MARI decât noi, AJUNȘI, cum le spunem noi și la realizările lor. Suntem noi mai presus sau mai prejos decât ei. Poate la nivel de cifre, comportament ci caracter. Dar tot ei, ne-au format în BINE sau RĂU, sunt un fel de mamă și tată pentru noi alături de copii. Dar am învăţat să-i apreciem sau doar atunci când le simţim lipsă din viaţa noastră...sau doar la zilele de naștere, mai lălăie un "La mulţi ani!"?

     Cum ne vedem faţă de alţii, greu de spus. Cum sunt faţa de noi, ar putea reprezenta oglinda trecutului nostru, cu reprezentări mai mult sau mai puţin bune. Dar noi, unde am rămas cu timpul? La repetiţii... mulţi doresc să se vadă într-un fel sau altul, mulţi doresc să se vadă părinţi. Dar eu sau tu, ce ne dorim, oameni ca și noi? E de preferat acest lucru, când suntem stigmatizaţi de societate, că suntem așa și pe dincolo? Cine mai ţine cont de dorințele și idealurile noastre personale sau colective? Poate câţiva sau puţini, restul sunt împărţiţi, dar eu ce fac...sunt trasă în stânga și-n dreapta, deoarece nu mai știu de partea cui să fiu, să am câștig de cauză... 

     Eu, unde mai sunt împărţită, decât în trei sau în patru. Restul, cred că și-au ales alte numere norocoase. De când cu "Fii ca Ion", alţii nu mai știu sa fie decât ăla din poză. Fii că X, ca să nu fi ca Y, de parcă ne-ar mai deosebi ceva. Suntem variabile, dar nu putem fi mereu întoarse pe faţă și pe dos dau schimbate de pe o zi pe alta. Alții sunt învăţaţi cu a lor viaţă, cu a lor model de acasă. Nu prea împrumuta viaţa altora, că de abia au timp de a lor și așa este. De aceea, viaţa în termeni de comparaţie poate fi ușoară, grea, foarte grea, accesibila, greu accesibilă și alte adjective potrivite. 

       Eu de ce să mă compar, dacă tot încerc să semăn cu altcineva și nu prea îmi iese. Lumea îmi spune: "Fii TU!". "Sunt EU", nu-i bine, nici așa, dar cum o fi. Eu am ales să fiu ca mine, dacă am dreptul acesta și mi se permite. Ca alţii au fost mulţi și nu le-a reușit mereu, dar ca să fii ca ei, îţi trebuie TIMP, EFORT, BANI și UN GRAM DE NOROC. Ce grad de comparaţie, că nici ei, nu sunt ei, ci pot fi ceva în plus faţă de tine, dar au și ei, minusurile lor. 

     Viaţa în termeni de comparaţie e grea atunci când nu ai modele de referință sau nu știi la cine să te referi, dar tot găsești un factor comparativ cu ceva, numai să ai ce discuta. 

    Viaţa în termeni de comparaţie, ce figură de stil!