Fără tine, unde mai EȘTI? Fără mine, mai EXIȘTI?

Unde te-ai uitat ultima dată? Pe o foaie, pe un rând, pe un ecran sau pe un raft cu cărţi? Eu mereu m-am uitat la tine, dar e diferenţă dintre a te uita și a privi. 

Unde am plecat fără tine? Poate până la colţul străzii, dar nu mai departe de mine. Nu mi-am permis să mă îndepărtez prea mult de ai mei. Am simţit că mă leagă ceva și mă ţine strâns aici. Învelită cu o pătură...chiar despre mine și despre mediul meu... de confort zilnic.

    Nu mi-am permis să mă îndepărtez prea mult de mal, cu toate că au venit valuri până la mine. Am preferat să nu mă avânt prea mult, deoarece știu, că nu știu înnota. 

       Dar unde am plecat fără tine? Fără tine, însemnând ce? Dar fără mine, însemnând ce? De cele mai multe ori, cu tine e sinonim cu un bagaj, iar fără tine, cu o greutate în minus. Fără mine, ar însemna deja, că m-a eliberat și mă simt pustie. Mi-e bine fără mine, dar nu mi-e bine fără tine, sprijinul meu, motivația mea zilnică.

     Fără tine, e ca și cum ceasul arată fără un sfert, că jumătate era demult. Fără tine, arat altfel și diferit, cu câteva kg în minus sau în plus.Depinde ce efect produci asupra mea. Mereu când pleci, mă lași fără mine. Mereu când vii, mă simt fără tine, deoarece te vreau mai mult și mai mult. Dar ce nu-mi ajunge? Ce înseamnă timpul sau viaţa fără tine? Oare am știut vreodată. Posibil, doar că te-am avut lângă mine în orice formă. Asta înseamnă să te văd, să te simt, pe cât posibil. 

    Dar tu, ce te faci fără mine, dar fără tine? Te-ai gândit, unde ai ales să mergi fără mine sau unde m-ai uitat? Eu am fost mereu aici, tu poate niciunde sau mereu plecat. 

    Fără tine, unde mai EȘTI? Fără tine, mai EXIȘTI? Mai ești în mintea mea, în gândurile mele, mai exiști în ceea ce fac, aleg, în deciziile mele. Dar eu fără tine, CE SUNT? TU, fără mine, ce ești? Un puzzle imcomplet, un cadru lipsă. 

   Mereu pleci și mă lași fără mine. Dar eu să știu mereu de tine. Tu, unde mai ești când tot mă cauţi și nu mă găsești? În versuri, în povești? Mai știi de mine, De când ai plecat prin ţări străine. Mă mai recunoști sau doar în poze îţi mai trezesc ceva....amintiri și regăsiri. Mai însemn, ceva oare pentru tine sau doar vacanţe străine?

    Fără tine, mă simt ÎN URMĂ, deoarece tu pentru mine, reprezinţi noutatea de fiecare zi. Tu pentru mine trezești amintiri vii și nostalgii. Fără MINE, ce pot face că nimic nu mă atrage. Fără TINE, ce pot face, că nu mă găsesc decât în alge, cred că și ălea se lipesc de mine, mai ceva decât tine.

     Fără tine, sunt ca un lăcăt fără cheie, ca o piatră fără scânteie. Tu reprezinţi notă discordantă dintre MINE ȘI TINE. Cred că ești portativul, ce mă definește la cheie. Fără tine, mă simt blocat(ă) și deblocat(ă) pe dinăuntru și pe dinafară..oare ce-mi ești echilibru sufletesc. Și atunci, unde îmi stai MEREU la mijloc sau precum balanţa? Dar știi că acolo e un loc privilegiat, unde vin cele mai multe valuri, fiind de cele mai multe ori, în centrul atenției, dar eu unde sunt? Mereu la margine? De ce trebuie să fiu marginalizată, chiar și-n pat? De ce nu pot fi la mijloc, între voi? 

      Fără TINE, rămân fără glas, fără MINE sunt că un participiu. Dar fără NOI, cum e? E mai bine decât fără EI? Eu nu-mi vaut neapărat poziția, ci mai degrabă ROLUL dintre voi? Oare l-am găsit? 

      Oare cel din mijloc, trebuie să fie mereu cel care schimbă pozițiile sau lucrurile, dar oare le poate lăsa așa sau se gândește și la ele? Eu mereu privesc între noi, dar sunt mereu permutări și schimbat. Cred că mai degrabă, aș fi un modul la matematică, între doi pereţi sau stâlpi de familie. Voi, cum mă vedeţi, cum mă gândiți? Eu trebuie să asigur echilibrul sau voi trebuie să mi-l asigurări mie. Eu nu știu mereu ce sunt, doar că cresc și mă dezvolt alături de voi. Între macroeconomie și macroeconomie e un fel de economie de bază.

    După cine să mă mai întorc să nu mai plece? Când pleacă cât zece? Dar fără tine, cum e? Fără nouă și un pic de timp pentru NOI. Unde să mă duc, când pleacă toţi, dar știu că rămâi TU pentru toţi și pentru NOI. Dar de ce, cel din mijloc, trebuie să facă sau să muncească pentru doi sau chiar mai mulţi? 

     Când cineva nu știe, tot cel din mijloc e de vină. Când ceva nu merge, tot cel din mijloc, are probleme. De ce mereu stă ceva între noi...ar putea fi multe, care să stea sau să rămână, dar multe / mulţi pleacă la greu. Oare cum sunt eu? Rămân pentru toţi, pentru că oricum nu mă înţeleg cu toată lumea. Oricum mă simt înţeles în tăcerea mea. Am nevoie și de asta. Un pic, un pic mai mult.

    Oare tu mă vezi, așa cum te văd eu? Oare tu mă percepi, așa cum te percep eu? Fără tine, multe nu s-ar fi scris, fără mine, multe nu s-ar fi povestit? Atunci ce suntem personajele favorite în propriul nostru film? Oare ce face lumea fără noi, când noi căpătăm atâtea forme și tu te oprești la una, în loc să mergi mai departe. Oare ce face lumea, fără mine, când sunt atâtea lipsuri și nevoi, dar capitaluri străine? Oare ce face lumea, fără tine, când treaba e multă și mâinile puţine. Apelăm la străini sau apelăm tot la noi, cei care am mai fost, cei care am rămas, cei mai buni dintre cei mai buni?         Dar oare, ce fac cei fără stăpân au oare, cui se confesa? Cu siguranță, da. Atunci de ce mă lasă fără tine, fără mine, când am mai mare nevoie de ea și ea de mine, că între noi e o dependenţă ca flori și pastile. 

    Cum e fără tine, fără mine, fără noi? E lipsă din lipsă, din lipsuri. Cu tine, devine plin, din preaplin, din mult. Atunci de ce rămânem așa, fără cuvinte? De fapt, asta ce înseamnă? Mai mult decât mine, mai mult decât tine sau cum? 

    Cum e să mă simt decât diferenţă, cum e să mă simt decât adaos. E o viaţă cu tine sau fără tine care capătă sens, dar culoarea, unde dispare când ești fără mine, când sunt fără tine. Devenim pete de soare, diferite, dar unice în același timp. Eu sunt tu, când nu mă am. Tu ești eu, când mă ai. Atunci ce mai stai, mai stai o clipă, mai dă-mi un răgaz să te ating decât în vis, prin cuvintele ce-am scris.

    Fără mine, despre ce mai scrii? Poate despre diminețile târzii. Poate despre tot și toate, poate despre noi, dezbrăcați și goi de sensuri și subînţelesuri. Fără mine, ce începe, ce pornește, dacă nu există niciun punct, nici un start, nici o notă? Ar putea începe tot, dar a mai început o dată și nu a fost bine. Ar putea începe toate, dar unde s-ar mai înghesui, când locurile sunt ocupate. Pe ce criterii, nu știu. Eu merg ajung la urmă, fiind cu treburi. Dar tot e bine...măcar poate reușesc să mă bucur, de ceea ce rămâne și pentru mine. 

     Fără tine, timpul a stat în loc, deoarece mereu mă întorci, ca o jucărie la cheie, ca și când aș fi uitat ceva. Unde nu există drum de întoarcere, există o cale și aceea ești TU. Fără tine, nici cuvintele nu ar suna la fel, ești ACCENT și EXPRESIE, ești MELODIE și ARMONIE. Te respir prin CUVÂNT, te cânt prin EMOŢIE.

    Atunci ce poate exista fără NOI, decât un timp înjumătățit la doi. Ce poate să respire prin noi, decât toată suflarea de viaţă, chiar și cei de pe rândul doi. Dar eu, de ce respir altfel? Oare respir prin trei? E o cifră mai aparte, aceasta sau e o combinație mult mai bună? 

    Dacă existăm NOI, adică baza, pot co(exista) și alţii pe lângă noi, între noi, cu noi etc. Dar e ciudat ca noi, să depindem tot de noi, nu de alţii. De parcă, tot pe noi ne sprijinim, ca pe niște bastonașe de clasa 1. Ce "bătrâni" am mai ajuns, să fim, că prea știm de noi, prea ne vedem și observăm și nu mai știm a ne bucura de COPII. Dar oare, cine suntem și ce vrem de la NOI? MAI MULT decât putem avea, mai mult decât putem cere? Nu ne-am născut să facem avere, dar nici săraci nu suntem, atunci cum să ne mai prezentăm: "Domnul / Doamna sau e prea sobru, colocvial? 

      Dar cine ar vrea să mă cunoască, dar cine ar vrea să ne cunoască, când nu mai știm ce reprezentăm pentru ei, cu bune și rele? Poate niște prieteni uitați, niște rude, cunoștiinţe sau cine știe, poate părinţi, bunici. Dar unde să te mai prezinți, când spaţiul e luat și închiriat de alţii, chiar și spotul publicitar? Nu cred că ne-aţi văzut la TV sau prin reclame, dar ne-am dori să fim prezentați într-o lumină bună, ca fiecare de altfel.

    Fără tine, pierd noțiunea de spaţiu, dar cu tine mă cuprind astfel, în braţe. Îmbrățișez spaţiul din mine, spaţiul dintre noi și cel de alături. Însă, uneori, e prea mult spaţiu între noi, acea distanţă care doare. Cum să o mai calculez? În km, în cuvinte, în șir de caractere sau în cifre. Nu știu, cât costă spaţiul meu, dar costă? Nu poţi închiria pe gratis? Măcar cu beneficii, de ambele părţi. 

    Fără mine, nu-mi mai găsesc locul. Odată îl știam, era AICI și ACASĂ sau unde mă purtau PAȘII, apoi încotro mă ducea VIAŢA sau VALURILE. De multe ori, m-am dus cu ele, dar m-am și împotrivit lor, pentru că erau prea mari pentru mine sau nu mi se potriveau. De aceea, am ales să stau cu mine sau cu tine, mai puţin cu NOI, pentru că acest NOI are nevoie de spaţiu. E ca și cum ai deșira o convorbire telefonică și nu ai avea spaţiu, dar pentru noi mereu trebuie să existe mereu o foaie de schimb, acea fereastră blank, ce-mi apare în faţa ochilor, de fiecare dată cănd te deschid.

      De fapt, nici nu știu ce văd la tine. Poate ești la fel de introvert, ca și mine și nu te deschizi oricui. Dar eu, ce să mai zic de mine, când mă regăsesc, mă văd prin tine? Unde să mă mai ascund într-un fișier, într-un folder și tot mai găsi. Mai bine mă ascund într-un val sau într-o scoică. Așa te acopăr mai bine...dar tot mă descoperi tu, pentru că ești al meu căutător de comori.