Eu nu prea am vorbit despre alţii, decât....

Eu nu prea am vorbit despre alţii, mai ales la capitolul relaţii. Ei nu știu ce-au avut cu mine sau prin ce presă m-au băgat...ceva cu litere multe. Fie că în română sau engleză, multe au nevoie de traducere, că se cam exprimă și-n chineză, eu tind să cred că am ales o limbă, un mod de exprimare pe înțelesul tuturor și destul de accesibilă: limba română, cu toate că are și ea, costul ei.

  Eu nu prea știu ce s-a scris sau titrat despre mine, cu toate că urmăresc presa și mediile online. Faza e că nu prea am apărut în titluri și știri de scandal, deoarece am ales să-mi deschid un blog personal în care să mă confeseaz din intimității sufletului meu. Cine a preferat să intre bine, cine a ocolit site-ul, iar e bine, dar nu știu cine a controbăit prin el, ca la el, acasă. 

 Eu nu prea am vorbit despre alţii, decât când am avut ceva de spus sau afirmat, nu știu ce au spus sau născocit alţii. Nu am avut timp să aflu, să ascult sau să citesc. Am tot căutat să mă axez pe viaţa mea, dacă se poate spune așa. Dar am aflat, că viaţa mea nu e tocmai viaţa mea, că își bagă alţii ceva în ea. 

       Viaţa mea, nu știu dacă a constituit vreodată vreun subiect de interes, aproape că e un capitol șters, dacă nu sunt la rubrica contacte. Nu am dorit niciodată sa atrag atenția asupra mea decât este necesar sau să ies în evidenţă. Încercări Ama but, ca toată lumea, dar pe lumea nu interesează de tine, decât dacă ai ceva de arătat sau de expus. Poveștile au fost mereu la mare căutare, încât unii dintre noi, ne-au dus după ele...să le prindem firul, cică. Alteori, am am abandonat deoarece eram prea departe sau prea aproape de tine...

    E greu să scrii povești sau să o trăiești pe a ta într-o eră a informației și tehnologiei. E greu să te interesezi de altcineva și să aflii altceva. E greu să trăiești prin tine, dar departe de alţii. E greu, să nu se bage alţii. Dar ce e ușor....să descoperi că alţii așteaptă mereu de la tine să le fii ceva...în viaţă, dar oare ce, când s-au distribuit toate rolurile și ce-am rămas eu, piesa de muzeu? Poate prea am stat într-un loc  deoarece sunt MAI static, mai stabil, dar curg și la vale, dar atunci cine mi-a pus pietroaiele în cale....recunosc mereu mi-au plăcut stâncile, deoarece sunt de nestăvilit. Dar oare pe noi, ce ne mai MIȘCĂ? Într-un sens sau altul, într-o direcţie sau alta. Am văzut atâtea, am călătorit, am descoperit și aflat multe....dar ce ne mai MIRĂ astăzi? Ceva ce nu mira ieri, am putea spune. Poate o poveste ca a ta sau ca a ei, una care poate naște scântei, dar nu neapărat subiecte de presă.

     Dar cine ar vrea să se vorbească despre ei? Când ori prea s-a vorbit, ori nu prea sunt învaţaţi cu cadrele sau camerele și e ceva normal. 

   Eu nu prea am vorbit cu alţii. De ce...că prea mă simt altfel decât ei. Oare alţii, ar plăti să fie promovaţi, ar plăti să se vorbească despre ei, dar despre tine, nu? Dar tu ce ai, râie? Adică tu, nu reprezinţi nimic pentru lume, pentru societate, indiferent de statul social, pe care îl ai și oriunde te-a dus viaţa.

      Atunci dacă însemni ceva, de ce te autocritici, de ce te subestimezi, deoarece prea te-au criticat alţii, în loc să aprecieze ce au lângă ei. Dar cine să te întrebe, când alţii doar se plâng...oare cine e mai câștigat în această viaţă, cel fals sau cel real?

    Unde am ajuns cu prefacerile? La ce capitol, că nu am apucat să citesc tot sau să aflu. Cei care nu se ascund sau cei care se arată fățiș? 

  Eu cred că oamenii, se ascund și în comentarii, că tare e bine, când aflii ceva despre tine și te BUCURI și te MIRI și rămâi SURPRINS și toate acestea la un loc. Dar când pier cuvintele ce se aud, poze care striga mai tare a cadre goale, decât pline de conţinut. Dar iată că, cu Instagram-ul avem destule. 

    Oare ai plăti să se scrie lucruri neadevărate despre tine? Oare se merită acest lucru? Dar tu, ce n-ai plăti cu banii? Pentru că, ești de părere că, cu banii poţi plăti multe, poţi închide multe guri, dar nu și e mea...emițătorul tău de mesaje, care joc un rol important în comunicarea ta. Dar tu unde?

    Dacă n-aș fi eu să scriu, n-ar scrie nimeni despre tine și urmează niște onomatopee*... cine ar alege să scrie despre tine și viaţa ta, te-ai întrebat vreodată sau ce nu-ţi convine, că toate sunt la vedere. Mai puţin eu, care trebuie să mă scad din ecuaţie...

   Eu mereu trebuie să găsesc o poveste, ceva despre care să scriu, poate chiar despre tine, dacă nu mai am inspiraţie, că tu ţi-ai pierdut-o demult. Dar eu, de unde să mai am resurse să mai scriu, să mai continui... dacă nu am motivație, elan și susținere. Dar cine m-a susținut pe mine, când aţi fost voi mereu pentru mine, iar eu, poate în umbră voastră. 

   De ce trebuie să fiu eu, cel care vine mereu cu mesajele de ziua ta, de buna dimineaţa, de noapte bună. Eu ce nu-s om, ca și tine, dar tot tw bucur, chiar și cu ceva nesemnificativ, dar tu pe mine cu ce, oare? Mereu te referi numai la tine, cred că ești cam narcisist de fel. Dar când te-ai referit la noi și la existenţa noastră, mereu ai fugit...când era nevoie sau poate nu, te ajungeau și pe tine, problemele. Numai eu, nu am voie să am sau să mă plâng, cică sunt tânără și nu am motive....dar poate sunt și sunt doar ale mele personale, nu și alte altora. Știu sa delimiteze spaţiul personal, de cel public, nu mă bălăcăresc decât dacă am ceva de apărat. Dar cum stăm cu apărarea în ziua de azi? Ne apărăm de cuvinte prin alte cuvinte. Ce schimb interesant. 

    La capitolul imagine, mai avem de lucrat. Nu pot fi și una și alta, cel puţin mie nu-mi ies atâtea de multe lucruri ca și altora. Apropo, când nu-mi iese ceva, nu stau să-mi bag...ca alţii. Eu tot încerc să mă simt bine cu mine, dar alţii au ceva contră. Cică să mă simt bine cu alţii sau în compania lor, mă rog, dar ce sunt eu? Pe post de ce? Văd că nu prea vă place de mine, cred că sunt un inconvenient public.

   Nu mi-a plăcut să duc o viaţa tumultuoasă, de aceea locul meu e mai mereu pe lângă casă. De aceea, alegerile și deciziile mele au fost mereu mai rezervate. Oare și pentru simplul fapt, că sunt taur, semn de pământ, că sunt mai cu picioarele pe pământ, dar și cu capu-n nori de cele mai multe ori. Dar tot eu, revin la ale mele gânduri și scrieri creative. Viaţa mi-e inspiraţie, atâta timp, cât oamenii au o poveste sau o temă de acasă, pe care să o dezvolt. De acolo, pleacă toate, mai mult sau mai puţin bune. Viaţa nu este tocmai roz, însă este așa cum este EA, cu de toate...toată gama sortimentală. Dar eu, ce să aleg de la tine? Cred că am de unde alege. Dar cine să mă lase în pace. 

      Eu nu prea sunt cu comentarii, la adresa lor. Cred că sunt mai mult cu observațiile. Eu nu prea am ce înșira pe bandă, decât mărgele. Dar tu de ce-mi înșiri mie, numai reproșuri...din ăstea, am tot auzit de la tine, vorbe străine. Eu rămân fără cuvinte, atunci când nu mai am ce spune, nu că nu aș avea în traistă sau mă depășesc evenimentele. Nu sunt genul, care să mă impresioneze laudele sau cuvintele mari, decât atunci când sunt pe bune sau pe merit.

     Nu prea stau, să comentez viaţa altora, decât dacă am ceva de adăugat sau am ce învăţa, aplica la mine. Apropo, cine sunt eu, să dau lecţii, atâta.timp, cât lipsește subiectul sau predicatul, adică mișcare. Viaţa unora se mișcă lent, a altora rapid, dar a mea, cred că a staționat în topuri...doar eu urc și cobor scările, chiar și la bloc. Mi-ar trebui un lift, între etaje, să staționez. 

     Poate prea stau să gândesc și sa simt lucrurile, în loc să staţionez. Poate așa e felul meu, mai rezervat sau echilibrat. Dar ce nu mă mișcă în direcţia bună? Cârma, valurile sau motoarele? Mereu am încercat să iau decizii bune, însă nu știu cine a intervenit pentru mine. Eu nu prea mă bag în situații neplăcute, decât atunci când este cazul.

    Nu știu ce mi-a lipsit mie, de nu pot fi ca alţii sau poate prea am avut într-o viaţă și am pierdut în alta. Nu poţi să le aprecieze pe toate, oricât ai vrea. Dar inima ta, ce spune? M-ai lăsa pe mine pentru ea sau m-ai lăsat pe mine pentru el? Cu ce este mai bun(ă)? Viaţa m-a luat la întrebări, de aceea te-am luat și pe tine. Scuze dacă m-am băgat cu bocancii în viaţa ta sau am fost prea curioasă de anumite aspecte. Așa sunt eu, când mi-e foame....glumesc :)) Dar cine ești tu, când nu te vede nimeni? Un altfel de tine. Impropriu spus, că nu te vede nimeni, te văd camerele sau chiar și umbra ta, chiar ochii din umbră. Dar eu, cu ai mei ochii câte să mai văd să mai privesc, dacă m-am oprit la tine, una din mulţime. 

     Oare ce fac alţii, cu mai multe telefoane? Te văd mai bine, te privesc altfel, te apreciază altfel? Nu știu, aștept să-mi zici tu...Eu, te văd din prisma mea, ca și om, prieten, ce vrei să mă consideri tu. Dar tu ai atâtea priviri pentru mine sau ţi-au rămas toate străine...?

    Eu credeam că rostul lor e să te pună în valoare, într-o lumină bună, dar tu i-ai pus pe ei? Cred că da sau măcar ai încercat, doar nu ești camera foto, ca să faci asta? Oricum, cred că și imperfecțiunea are frumuseţea ei, iar tu o ai pe a ta? Chiar și aia nevăzută și comentată de atâta lume.

       M-ai sărăcit de cadre, atunci când m-ai privit și m-ai dezbrăcat din priviri. Dar oare eu, nu-s mai săracă că nu te am...în orice? Dar tu, de ce ai fi sărac, când ai atâtea în lume...dar nu mai pe mine? Oare mai contez eu, la socoteală sau sunt tot un număr pentru tine?

     Eu ma consum când alţii vorbesc aiurea despre mine, dar despre tine? Când tu ar trebui să fii oglindă mea, nu oglinda altuia. A altora e cu multe cioburi, deoarece a fost lipită, reparată de mai multe ori, cred că relaţia nu a mers. Dar eu, de ce m-am lipit de tine. Oare sunt precum o lipitori sau nu mă pot despărţi de tine? 

   E ușor, să te folosești de ce scriu alţii sau de ce fac alţii despre tine / pentru tine, dar au uitat ca viaţa ta nu e viaţa lor. Nu constă în faptul că ai uitat de unde ai plecat, cică să ai motive să mai vii...la tine acasă. Atunci, de ce ești mai tot timpul plecat, dacă îţi place la tine acasă, ce găsești la tine? Mereu suntem în căutare de ceva, de altceva, dar nu ne putem stabili sau stabiliza? Ar putea fi o inimă nebună în căutare de ceva nou, prea plictisită de vorbe, prea plictisită de demonstrații. Dar atunci, cine să-mi vorbească despre tine? Poate au vorbit alţii sau bârfit, că așa le sta în caracter, poate a scris presa, dar cine stă să citească toate articolele, să te promoveze, să-ţi recunoască meritele sau valoarea? 

     E greu să fii altul în mulţime, când toţi arată la f. E greu să te diferenţiezi, când toţi vor același lucru. Dar eu, ce-mi doresc, te vreau pe tine? Așa cum n-ai mai fost. Dar eu cu ce am fost diferită? Tu, cu ce-ai fost diferit ultima dată? Pentru mine, e dificil să mă schimb în atâtea stări și episoade, când de abia am una și aceea trasă de păr. Ar putea fi o notă bună de început. 

    Ce face promovarea din om? Îl supraevaluate sau subestimează în funcție de mai mulţi factori. Dar și ea trebuie plătită, doar nu muncește degeaba sau pe ochi frumoși. De ce cine rămânea urmă, trebuie să-i înțeleagă pe toţi, când vezi că unul nu te înţelege și stau ca niște spectatori.

    Ce înseamnă, când te iei de un om, ca și cum te-ai lua de tine? Dar de tine ai avut curajul de a te lua cumva? Când alţii nu acceptă reproșuri și se cred "perfecţi"? Dar câte să accepți, ca să fii în rând cu lumea? Lumea a pornit de la mențiuni și etichete, că X a dres, că Y a făcut? Dar oare cum exista lumea, înainte de a exista online-ul și promovarea, prin urmare social media?

    Poveștile au avut mereu fundal, dar și muzica, dar ce faci, când ţi se ia muzica? Muzica o ai în telefon, în căști, pe internet, dar ce faci când nu te mai auzi la radio? Ești vocea mulțimii, de ce vrei să taci acum? Pentru că m-am auzit odată și nu mi-a plăcut și pentru că nu am energie, putere de susținere.

    Oare trebuie să te pui în situații diverse, ca să fii apreciat sau te pune viaţa în mai multe? Pentru unii e de ajuns, cuvântul, pentru alţii, o poză, pentru alţii, poziția sau funcţia. Dar pentru tine, ce contează? Cum să mă mai prezint în faţa ta, când tu vii mereu cu ceva nou la mine. Asta nu înseamnă că trebuie să mă bucur. Ba da. Eu tot încerc să mă schimb, dar nu-mi prea iese. Nu mă schimb de haine, așa des pentru că sunt mai confortabilă și poate nu-mi prea place să fiu schimbată, că pe șosete. Am tot încercat să mă schimb pentru alţii și tot nu a fost bine, chiar si-n cabina de probă.

      Oare hainele ne fac diferiți, că nu mai avem ce afișa pe noi, mă refer la mesaje, că în ultimul timp pentru ele plătim că nu mai auzim....răcește sufletul sau inima din noi, că suntem atât de prezenţi și creativi și diferiți, dar hai mai spuneți, că ne plac complimentele.

     E greu să scrii despre tine și apoi, să pleci la drum. E ca și cum, ai rupe mereu o parte din tine...aici, acolo și oriunde mai e necesar. Simţi cum pleacă din tine  sensuri și înțelesuri și rămâi gol, ci toate că tot verși din carafa plină de conţinut. Dar de unde tot verși de unde.... dacă nu mai torni sau pui în loc....nu știu cum e cu calitatea și cantitatea și în ce se măsoară.

     Cred că de aceea sunt așa mai sec uneori, că nu mai am replici sau ce spune. M-au secat prea multe și căutăm pe cineva să mă înțeleagă din mulţime...poate, erai chiar tu aceea, dar tu ai plecat...că multe altele...când au venit grijile, dar nu e singura problemă și nu vorbim doar de relaţie. 

    Mă întreb de unde să mă am și cuvinte sau vorbe pentru tine, că m-au epuizat ăștia, m-au surmenat. Scuze, dacă am făcut jurnal, dar poate așa aflii mai multe despre mine...asta, dacă te interesează, ce am să-ţi spun. E valabil, pentru fiecare ce intră pe pagina mea, adică un fel de acasă pentru mine. Poate unele articole sunt mai cu direcţii, altele mai cu sens, vezi tu ce înţelegi... sau ce alegi de acolo. Poate prea m-am deschis în faţa ta și asta mă face vulnerabilă, dar asta urăsc cel mai mult la tine, că doar tu mă faci așa...cu felul tău de a fi și de a povesti lucrurile. 

    Poate iar supraevaluez sau laud prea mult, dar chiar contez și ce contează, daca aleg să visez alături de tine? Măcar tu, îmi dai aripi, spre deosebire de alţii care mi le-au frânt de vreme...eh...probleme din alte vieţi. Dar noi, mai contăm în această viaţă sau ne-am rezervat alte vieţi? Ce păcat...am uitat să-mi fac rezervare în locul meu preferat, iar mi-au luat-o alţii înainte...dacă trăiesc doar din vise și nu mai revin cu picioarele pe pământ. Dar mereu am fost ancorată de el, doar că mă mai desprind uneori să privesc cerul "<ţine-mă bine, să nu cad din nori." 

    Cred că am căzut și eu, poate am decăzut și eu din drepturi, din topuri și de unde om mai fi, dar ne recuperăm... deoarece nu am fost acolo când trebuia și unde trebuia. Știi, poate eram omul potrivit, la locul potrivit, dar am preferat să plec, din n motive, nu din cauza ta. Tu, poate ai rămas...că ţi-am spus mai stai. Eu am așteptat, deoarece le cam am cu răbdările, dar mai mult prăjite. Se spune cu răbdarea treci și marea, dar câtă răbdare să am... oare răbdarea în ce măsoară? În cifre, în ani, în clipe sau momente împreună?

    Oare la ce am clacat sau am ratat? La școală sau la viaţa sau la câte mi se pun în faţă și trebuie să alegi și să plătesc un preţ. Nu vorbesc de cele, învaţat doar cu cardul primit de la x, y etc. 

    Ce dorești să-mi mai spui despre tine, când te știu din ruine. Din ruine, te-ai construit sau reconstruit mereu, dar nu când erau chiar ruinele sufletului sau trecutului tău. Câte am aflat eu, câte ai știut tu despre noi și nu au știut alţii, din varii motive? Mai avem multe de învăţat sau de repetat multe, dar cu părinţii tăi cum rămâne? Ai uitat de ei sau îi mai recunoști în poze sau fotografii. Câte amintiri sau vacanţe împreună, am fi avut, dacă nu ne-ar fi luat alţii locul, că sunt mai buni decât noi.

     Eu de ce te-aș înlocui, doar pentru că am găsit unul mai bun decât tine sau doar pentru că te-am supus la teste? Poate așa cum m-ai supus și tu pe mine, într-o viaţă. Dar câte așteptări să mai am? Și eu, am fost înlocuită de multe ori sau am spus pas, dar am încercat să revin la stări mai bine.

   Eu nu am vorbit despre alţii decât atunci când am știut că e mai mult decât suficient despre ei și ale alor vise și dorinţe. Eu nu am vorbit despre alţii decât atunci când lumea m-a acoperit cu zgomotul ei și nu am știut, ce să mai zic. În rest, doar cancan...