Secetă sau sete de cuvinte...mai ajung la Super Blog?
Să trag de firul de ață, dar mi-e frică, că mă deșir toată sau de nu, mă apuc să cos literatura toată cu fir de borangic și aur.
Mi-e sete de noi, așa cum n-am mai fost, mi-e dor de cuvinte fără rost, chiar dacă se innoadă sau înlănțuie aiurea, tot le destramă cineva. O fi pisica ce șade lângă șemineu în poala bunicii, cu ochelarii pe nas și miaună lângă șemineu.
Zeu sau semizeu, nu-mi mai găsesc inspirația, ca pe timpuri. Până și dimineața, când mă trezeam frecându-mă la ochi, mai născoceam niște cuvinte. Dar ce-am, de nu mai am setea de dinainte. Am o lipsă de calciu, tot ne pregătim de venirea primăverii. S-o fi risipit pe drumul averii. Dar vitaminele, unde mi le-am pus? Stai să-mi pun mai bine, ochelarii, s-ar putea sa fie pe raftul de sus sau rândul de sus. Crezi că eu, mai știu, unde le-am pus ultima dată. M-am luat cu scrisul și mi-am uitat doza prescrisă. Doamne, au și doctorii ăștia un scris, de zici că o fi stângaci. S-ar putea să fie de la faptul că, unii cam pornesc cu stângul în viață. Până ajung la trecerea de pietoni și de acolo începe cu tonul. Domnule, cuvintele au muzicalitate și tonalitate, dacă nu ai stare, și chemare, nu vin nici ele la tine. Ce reguli de circulație, când ţi se blochează sensul, îți pui singur stop. Chiar primești și avertismente că ai trecut pe roșu. Cine s-o fi trezit să mă corecteze sau să mă sublinieze.
Drumul poate fi lung și anevoios, mai ales dacă rămâi fără resurse, chiar în mijlocul deșertului. Ce apă potabilă, când întâlnești dejecții și intersecții la tot pasul. Mai întâlnești și indicatoare, care te pun în dificultate, încât drumul până la Spring Super Blog, începe să semene cu debitul fluviului Missipippi. De unde să încep, că de la puncte, puncte o pornit toţi. Să nu-mi spuneți că confund sarea cu piperul, așa că scuzați-mă umorul nesărat, pe alocuri. Îl dreg mai acolo cu trestia de zahăr.
Mi-e sete de note, că ultimele cred că au fost cam false, mi-au cam scârţâit urechile. Aștept si eu, niște note de primăvară, mai dulci, mai pe ton, mai pe semiton, să nu ma înnec în fluviul dunărean. Până când se varsă în Marea Neagră, mai e ceva de așteptat.
Cum primești cuvintele, primăvara? Cu trei braţe deschise: Sulina. Pe acolo, s-ar putea să curgă cuvintele de diabet zaharat, Sf. Gheorghe, că nu știi unde să mai pui atâtea buchete și Chilia, unde se înghesuie toate.
Pe timp de secetă, ce faci? Dacă nu plouăcu cuvinte, să curgă șiroaie, să îmbete zâmbete? Dansam în ploaie, până ce, nisipul dintre noi, devine o pantă descendentă, pe care se scurg aluviunile.
Se adună o gramadă, noi le dăm deoparte, cernem nisipul de grăunţe și sortam boabe alese și culese. E risipa între noi, deoarece ne băgăm și mai mult picioarele în noroi și glod, pe picioare de miriapod.
Semințele se lasă purtate de vânt, pe calea aerului și a curenților. Tu, unde te lași purtat? Primavara cu ale ei desișuri dese, ne ascund pe noi, îmbrăcați sau goi....de haine, de sensuri și subînţelesuri. Ce face primăvara cu noi? Ne adoarme pentru ne trezi din nou, la viaţa. Ne leagănă pe braţele ei, pe ramurile ei puternice și ne pune în panere, fructe și legume, de soiuri bune. Ne lipsește verticalitatea ei, pentru că ochii noștrii sunt oblici de atâta nesomn, îndurat de simpla expresie OM. Ne culcam la pământ asemeni salciei pletoase, pentru a asculta glasul pământului. Tăcut și taciturn, ne îmbie la povețe și zicători, vorbe proverbiale. Dar tu, cel ce stai ascuns în nepăsare, zi-mi o ghicitoare:
" Unde e primavara mea, cu flori de mai, unde tu, îmi faci rai din ce ai, unde dai mereu de tine și te lași uitată în priviri străine? "
Am ajuns la note de plată, dar deja cred că sunt vorbe străine pentru a noastră primavară. Ea dă, din tot ce o împresoară, ca alții să aibă, să se bucure, să miroasă și să se bucure de a ei natură.
Unde e al meu cultivator, care să-mi știe rețetele de mult pierdute, dar de culmi știute? Pierdute în al meu vazduh, printre vorbe de duh. Mulți au părăsit locul și ţara, dar vântul se întoarce și împrăștie vorba, precum sămânţa cu ocara. Sădește în pancet, boaba amară. Unde-s cei rodnici , de loc stătător, statornici în vorba și faptă, cei ce al meu, nume-l poarta. O fi în vârf de munte, glasul să mi-l asculte sau s-o fi opintit în cale, sa mă întâmpine cu urale.
Asta-s eu și ma mândresc, de glasul dulce strămoșesc și de vorba dulce românească, cine o știe, să-mi trăiască!
Sper că n-am divagat prea mult de la sens și cuvintele nu o luat-o pe arătură. Punem la jug, boii și găsim o nutritură. Pe arătură, mi-o iau și gândurile, dar tot eu le așez și le sortez în aliniamente. Liniare sau scalare, sigur vor ieși note muzicale.
Mi-e sete de note, că ultimele cred că au fost cam false, mi-au cam scârţâit urechile. Aștept si eu, niște note de primăvară, mai dulci, mai pe ton, mai pe semiton, să nu ma înnec în fluviul dunărean. Până când se varsă în Marea Neagră, mai e ceva de așteptat.
Cum primești cuvintele, primăvara? Cu trei braţe deschise: Sulina. Pe acolo, s-ar putea să curgă cuvintele de diabet zaharat, Sf. Gheorghe, că nu știi unde să mai pui atâtea buchete și Chilia, unde se înghesuie toate.
Pe timp de secetă, ce faci? Dacă nu plouăcu cuvinte, să curgă șiroaie, să îmbete zâmbete? Dansam în ploaie, până ce, nisipul dintre noi, devine o pantă descendentă, pe care se scurg aluviunile.
Se adună o gramadă, noi le dăm deoparte, cernem nisipul de grăunţe și sortam boabe alese și culese. E risipa între noi, deoarece ne băgăm și mai mult picioarele în noroi și glod, pe picioare de miriapod.
Semințele se lasă purtate de vânt, pe calea aerului și a curenților. Tu, unde te lași purtat? Primavara cu ale ei desișuri dese, ne ascund pe noi, îmbrăcați sau goi....de haine, de sensuri și subînţelesuri. Ce face primăvara cu noi? Ne adoarme pentru ne trezi din nou, la viaţa. Ne leagănă pe braţele ei, pe ramurile ei puternice și ne pune în panere, fructe și legume, de soiuri bune. Ne lipsește verticalitatea ei, pentru că ochii noștrii sunt oblici de atâta nesomn, îndurat de simpla expresie OM. Ne culcam la pământ asemeni salciei pletoase, pentru a asculta glasul pământului. Tăcut și taciturn, ne îmbie la povețe și zicători, vorbe proverbiale. Dar tu, cel ce stai ascuns în nepăsare, zi-mi o ghicitoare:
" Unde e primavara mea, cu flori de mai, unde tu, îmi faci rai din ce ai, unde dai mereu de tine și te lași uitată în priviri străine? "
Am ajuns la note de plată, dar deja cred că sunt vorbe străine pentru a noastră primavară. Ea dă, din tot ce o împresoară, ca alții să aibă, să se bucure, să miroasă și să se bucure de a ei natură.
Unde e al meu cultivator, care să-mi știe rețetele de mult pierdute, dar de culmi știute? Pierdute în al meu vazduh, printre vorbe de duh. Mulți au părăsit locul și ţara, dar vântul se întoarce și împrăștie vorba, precum sămânţa cu ocara. Sădește în pancet, boaba amară. Unde-s cei rodnici , de loc stătător, statornici în vorba și faptă, cei ce al meu, nume-l poarta. O fi în vârf de munte, glasul să mi-l asculte sau s-o fi opintit în cale, sa mă întâmpine cu urale.
Asta-s eu și ma mândresc, de glasul dulce strămoșesc și de vorba dulce românească, cine o știe, să-mi trăiască!
Sper că n-am divagat prea mult de la sens și cuvintele nu o luat-o pe arătură. Punem la jug, boii și găsim o nutritură. Pe arătură, mi-o iau și gândurile, dar tot eu le așez și le sortez în aliniamente. Liniare sau scalare, sigur vor ieși note muzicale.
Până la început de noi sau emoţii de primăvară, aștept alte probe să le duc în spinare, precum greierele și furnica. De ne alegem boaba cu boaba, doar să nu ne scoatem ochii și să deschidem prea mult cutia Pandora. Hai cu ediția de primavara, ca deja m-am plictisit. M-am apucat de cosit, poate îmi surâde norocul și-mi iese și nota și jocul.
Acest articol a fost scris pentru Spring Super Blog.
Comentarii
Trimiteți un comentariu