Mi-ar plăcea să primesc o companie plăcută pentru un pahar de ... vorbă.

1.Care ar fi unul dintre cuvintele, pe care ţi-ai dori să-l auzi la stetoscop în timpul unui consult online sau nu?
    Tenerifeee: Soare, mare, căldură, iubire, frumusețe.

2. Care ar fi remunerația asteptata, în urma unei consultații online? În ce ar consta aceasta? Poate fi loc și de alte beneficii? 
 O ... cafea, un cub (bomboană) de ciocolată. Mi-ar plăcea să primesc și o companie plăcută pentru un pahar de ... vorbă.

3.Din replicile, frazele primite zilnic în inbox la cabinetul privat / mesageria privata, care ar fi cele mai amuzante?
   Aș vrea o rețetă pentru viață. Sau chiar o carte!

4. Va consult cu privire la ultima escapada amoroasa a iubitului meu? Ce i-aţi recomanda în acest caz.
  Când pleci în altă relație pleci cu același bagaj. Fericirea este cu adevărat atunci când ești îndrăgostit.
Apoi, fericirea este formată din lucruri pe care le făceai, puteai să le faci și acum te gândești ca la o amintire ...

5. Cu ce diagnostic ar putea veni un îndrăgostit la cabinet?
 Rănit din dragoste. Rană gravă, greu vindecabilă. Se tratează cu prișniță făcută din iubire adevărată, poezie, încredere și tinctură de năvalnic.

6.Care crezi că este data cea mai căutată în calendarul dragostei? Ceva momente norocoase, karmice sau pur și simplu, coincidență.
   Ziua iubitei/iubitului?!? Ziua îndrăgostiților. Dar eu cred că ziua în care ai iubit cu adevărat rămâne veșnic în calendarul iubirii fiecăruia. Iar când există iubire, nici nu trebuie să mai cauți o zi specială, pentru că iubirea poate fi sărbătorită în fiecare zi, cu orice ocazie. De aceea, sărbătoresc și Valentine”s Day, și Dragobete. :)

7. Care este curiozitatea zilei de    Valentine's Day? Asta cu care iubeste mai mult, parca e cam depășită? Care ar putea fi noutatea?
Fiecare iubește în felul său. Iubirea nu este ”cântăribilă”! Noutatea ar fi durabilitatea. Cu cât durează mai mult, cu atât iubirea este mai adevărată. Nu, nu vorbim despre obișnuință! Vorbim de fiorii pe care îi simți când te sărută, la mângâieri...

8. Cât de scumpe sunt gesturile la vedere? Mai există, pretenția de simple atingeri?
 Depinde de intensitatea cu care iubești și ești iubit. Personal, din ce văd (știu) în jur, cred mai degrabă că e  pe cale de dispariție, e o ... pretenție.

9.În secolul 21, care ar fi aplicația copil, pe care ar dezvolta-o o persoana îndrăgostită? Îmi amintesc de campania Radio 21 dragoste pe neve. 
Ceva cu ... mască ?!? :) 
 Tik-tok-ceală? nu știu, oricum ceva mai pe neve decât campania de care ai amintit.

10.Aparenţele înșală, dar nu ajungi mereu pe coperta sau într-un articol în cadrul broșurii / revistei psihologia iubirii. Care ar fi prețul pe care a-ti fi dispus să vă promovaţi relația? 
 Hmmm nu aș plăti pentru promovarea relației/poveștii mele de iubire, mai degrabă invers.

11. Chiar dacă vorbim de copilării, cum ar fi tik tok, microbul iubirii, așa l-am denumit ideatic( nici nu știam măcar cum arata, la microscop, dar cred că vom afla într-un final), ce rețetă recomandaţi cel mai des și-n ce doze?
Esențele tari se păstrează în sticluțe mici. Parafrazând, iubirea este o esență (foarte) tare. Aș recomanda-o zilnic, în doze mici, să ajungă cât mai mult. 

12. Vorbim de copilării nefericite, o "prăjitură alb-negru", amară și fără gust și totodată sursa multelor probleme, ce s-au acutizat la maturitate. Dacă am vedea copilăria ca pe o tablă de șah, tu ce piesă ţi-ai atribui și de ce?
Aș merge pe negru, dar numai pentru că îmi place ciocolata amăruie. Altfel, mi-aș atribui regina albă, pentru că am știut să renunț la ceea ce era toxic pentru mine: Pentru că am ales iubirea și  frumusețea interioară.

13. De cele mai multe ori, ecografiile la inimă sunt incomode, mai ales atunci când apar complicații,  însă inima noastră e provocată să simtă mai mult în BPM cu hashtag #rezist. Doar până când, găsim o "gură de vărsare"...pe partener, familie, poate chiar animalele de companie. Însă, cele două braţe ale noastre, umane încă, nu robotizate mai speră la o îmbrăţișare, la o dulce împăcare, la o ceartă-artă. Deci, cum eviţi un conflict, într-o astfel de zi? 
    Acum, după multe experiențe, pot spune că am învățat să gestionez destul de bine ”gura de vărsare”. În primele minute, când pericolul este să inund pur și simplu spațiul, recurg la ceva care îmi face plăcere, ceva numai pentru mine. Apoi, îmi amintesc că 5 minute de supărare îmi face rău inimii, mă lasă fără imunitate timp de câteva ore. Dacă pot repara ceva, o fac, dacă nu, aștept momentul potrivit îmbrățișării.

14. Să ne întoarcem puţin în timp, la etapa balului de absolvire din liceu. După cum știm, erau mereu puse în lumină bună și nu erau trecute cu vederea așa ușor. Pe lângă, sănătatea unui zâmbet sănătos, afișat la profilul popular, este necesară și sănătatea emoţională. Revenind în prezent, ce fotografie a-i lipi, tu, cea de acum, la dosarul propriei absolviri?
    Pfff, eram atât de tânără și inocentă! Nici atunci, nici acum nu prea știu să disimulez. Sunt ca o carte deschisă, deci, aș lipi fotografia în care aș fi eu pur și simplu. Nu aș aștepta un moment anume pentru a ”poza” în ce nu sunt.

15. Facebook ne întreabă la ce ne gândim zilnic, în mintea ta ce se-ntâmplâ? Nu știu, dacă ai dori să știe toţi, dar măcar așa din curiozitate, în ce status ești cu propria persoană?
  Nu prea îmi place să mă laud, nici să mă plâng. Cu alte cuvinte, sunt okay eu cu mine și atât. Iar atunci când nu sunt bine, caut să (mă) înțeleg.

16. Ne despart ecrane, camere, patru pereţi. Online, putem spune că căutam acel shortcut, acel spaţiu de evadare. Cartea "Iubitul virtual" ne prezintă o astfel de poveste din perioada liceului. Tu ai citi-o /ai lecturat-o? Ce ţi-a plăcut cel mai mult? Unde ai evada tu, din online? 
 Nu am citit-o, dr aș citi-o, din curiozitate. Unde aș evada din online ?!?... În offline/real! Acolo unde e viață, trăiri, natură, frumusețe, iubire etc. Toate, reale.

17. O întrebare cât atâția ani de Facebook. 
Eu, mi-am făcut cont pe Facebook în 2009. Până acum, din toţi acești ani, plini de evenimente, ce te-a pus la perete, ce te-a lăsat mască, ce te-a făcut tablou? Revenind la alte medii de socializare anterioare, precum Hi5, My Space, ce crezi că ai avut de câștigat, și cât de mult pe o scară de la 1 la 10, te-a făcut să-ţi apreciezi amintirile, indiferent de natura lor? 

   Ura și răutatea oamenilor a reușit să mă punî la perete, m-a lăsat mască trădarea și minciuna și m-a făcut tablou frumusețea naturii, a locurilor pe care le-am văzut.
Pe o scară de la 1 la 10, 7.

 Sper să fie ceva de capul răspunsurilor mele. :)

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Speranța înlocuiește pereții haosului

Inteligenta artificiala un mod de adresare impersonala? Mai transmite ea ceva?

Ziaja e brandul pentru care încrederea si atitudinea conteaza.