Frumusetea feminina: floare de lotus

Ma sfârșesc cuvintele. Poate nu e asta frumusețea feminina. Poate nu este ăsta tiparul fericirii, dar nici timpul meu nu mai este cum a fost. Poate doare, poate e  efervescent. Dar nu mi dau seama, de ce frumusețea feminina e asemanata cu floarea de lotus. Am pierdut încrederea în multe, dar măcar viata sa mi o lăsați. Sa nu mi închideți sufletul, singura poarta spre cer. Sa nu mi închideți ușile, pentru care poate am plătit cu altfel de deschideri. De ce ne batjocorim singuri viata, cand oamenii ne fac sa ne simțim asa? Vedem ca nu mai e timp, dar ne batem joc asa. Oare chiar profitam de timpii altora la maxim? Oare chiar credem ca viata nu ne mai întoarce nimic înapoi, pentru tot am profitat de ea? Oare chiar am dezamăgit asa de mult? E greu să dai în alții, când ești precum o floare de lotus? E greu să tratezi cum ești tratat, dar asta i viata, te ia la judecat. Când pentru alții ești o problema, când pentru ei devii doar o schema nefericita, e greu. Dar floarea de lotus creste asa cum e ea, prinde aripi cu fiecare privire, cu fiecare ocheada, pe care timpul îl înțelege altfel.

   E floarea de lotus, pe care timpul uneori a impiedicat-o sa crească singura sau cu altii, deoarece nu mai vede în ei, stâlpii de credință. Este ea, oare efervescenta mea pierduta sau m-am pierdut ca un copil în ochii ei albăstrii, în ochii ei de limpezimea sau obscuritatea cerului? Ti-am îmbrățișat absenta, chiar și printr- o floare de lotus, ti-am îmbrățișat absenta, chiar și printr un vers sa cada liber, dar nu a căzut decât semnificația lui. Oare doare asa tare? Lipsa de sens, de profunzime, de melancolie și nostalgie? Oare mi am dezamăgit asa de mult relațiile, încât sa ajung numai pe marginea prăpastiei? Nu înțeleg de ce alții prefera zgomotul inutil in pofida liniștii interioare, asta pentru ca alții confunda liniștea interioara cu absenta politica sau eu știu ce. Dar liniștea interioara și greutatea sufletului e cea mai mare prezenta. Dintotdeauna, timpii mei au așteptat o altfel de prezenta pentru care viata mi s-a desfășurat altfel. Eu ma deschideam precum o floare de lotus, ca să aflu câte frumuseți interioare s-au cuibărit în sufletul tău, cât preț ai pus pe tine, de la ultima noastră depărtire. Mereu depărtarile ne-au făcut altfel, ne-au schimbat altfel, dar nu ne-am pierdut credința intr-un bun Dumnezeu, care ne intelege și ne iartă toate fărădelegile și greșelile noastre. Dar eu nu știu de ce am crezut ca ți greșesc asa de mult ție și altora, poate am greșit numărul intrărilor prin tine, poate au fost prea profunde pentru nivelul sau starea ta, sau poate nu te-au găsit bine. Dar înțeleg, suntem oameni și... oamenii care vor fi mereu cu mine sau cu tine, în pofida aprentelor vor fi chiar și asa, intelesi, dacă au fost prea înțelegători în aceasta viata. 

Sursa: @Miorita precupeata