An nou cu stickere. De care m-am lipit?

E 4 ianuarie, lumea parcă a devenit mică. Eu din trecut parcă nu mi mai aparțin în totalitate. M-am dezbinat sufletul pe pagini, de am crezut în bătălii greu de dus și de înțeles. E anul 2026 deja, anul Calului de Foc și eu nu știu ce rezoluții mai am. Oare am pierdut tot pe alte brazde sau chiar nu am știut am trăi viața? Poate eram prea mică, pe atunci și lumea mi se părea mare, de aceea am ales, să mă destăinui prin cuvinte. Alții au plecat cu timpurile noastre, de parcă au prins viteze cosmice sau milenare. Îmi dau seama ca nici Chat Gpt nu le poate cuprinde pe toate intrebarile sale. De ce din tot aurul de pe lume, m-am ales cu bronzul sau poate cu tinichelile chinezești? Pentru ca poate le apreciez și pe ele și nu am știut să mă evidențiez la timp. Nu ma plâng de asta, ci de imposibilitatea de a arăta și mă manifesta ca altele /alții.. Câte lucruri trebuia să pun sau să dau de pe mine până acum? O viață, un secol, un deceniu, o eternitate? Nici nu știu câte haine am avut pe mine până acum. Zilnic, simt că dezvelesc și mă dezvălui altfel, chiar dacă nu i vorba de etichetă. Nu înțeleg de ce am ales să nu știu ce se mai întâmplă cu lumea, poate prea am știut la momentul potrivit și am urât unele părți, dar ne aparțin și alea. Cred că m-am urât pe mine, mai dinainte de toate, de nu m-am putut bucura așa cum aș fi vrut normal de darurile vieții. M-am urât pe mine, că nu m-am putut desprinde de niște povești în care nu mă regăseam, dar m-am desprins și de ce îmi făcea bine pe interior...ca să vad ansamblul, pe care l-am putut observa datorită tuturor, datorită mainilor magice ale tuturor. M-am dezamăgit așa pe mine, cred că și pe alții, cu modul meu de a fi, dar poate nu mi înțelegeam natura și felul de a fi în lume și societate. Poate mărimea mea în lume, poate nu se maturizează așa cum mi aș fi dorit, să treacă anii astfel peste mine, într-un fel sau altul. Cu toate că, uneori sunt mulțumită cu ce-am văzut, cu toate că puteam vedea mai mult, dar atât mi s-a permis, poate și din cauza ochelarilor. Puteam visa mai multe, dar poate am visat prea mult cu voce tare și au auzit si pereții. Puteam crede mai multe, dar credința slaba m-a părăsit sau dat de gol. Și-mi dau seama, câte vise și credințe, se pierd datorită faptului că nu mai sunt susținute de adevărata valoare. Oare de ce mă întreb asta? Dacă decad așa de mult, din prisma propriilor dezamăgiri. E greu cu oamenii, pe care ți-i alegi să-i simți sau să te susțină, deoarece nu știi până unde merge încrederea lor. E posibil ca adevărata identitate să dezamăgească. Nu pe toți, ii ajuta faptul de a fi reali, de a fi artiști 100 % . Poate nu suntem conștienți, de faptul ca ne pierdem cuvintele mai ceva decât ne pierdem hainele pe net. Frunzărim atitudini și încrederi despre noi, dar ne pierdem la alte capitole. Câte relații să ai la activ, că ești ceva în societate și câte experienṭe de viață să le povestit și bunicilor? E dificil să fii gol de relații, să-ți placă socializarea, dar să te obosească în același timp. 

   În viață, se termina mai toate, dar nu se termina dorul și neputința. Dorul de a cauta ceea ce există doar pentru tine și neputința de a-l tine departe de ochii lumii. 

Anul Nou cu stickere

Ne-am pomenit în anul 2026, anul de care nu știm de ce ne lipim. Poate un destin altfel, poate o viață altfel, poate niște gânduri altfel. În anul 2026, nu știm ce am devenit poate, pentru că timpul a fugit prin alte părți și nu l-am putut înțelege decât prea târziu. Oare timpul interior ne joaca feste? Oare dacă ar fi avut stickere, în loc de frunze, cum ar fi fost? Ce an! Vântul zboară frunzele, dar stickerele sunt de neclintit, dacă au un lipici bun. Stau prost cu timpul în ultima vreme, de zici că mi l-am transformat în ziduri de zăpadă. Eu care eram mișcată și senzorială...într-o lume a emoțiilor ascunse, e greu să fii real, să înțelegi ce înseamnă a fi delicata, fără a intra în alte polemici), de parcă primăvara sta la discuții când aduce pe lume ghioceii..?

   Suntem în plina iarnă, fulgii mai că se amestecă cu ploaia, dar turta dulce...tot dulce rămâne. Rămâne pe retină, deoarece e omulețul meu preferat. Mai ales, scufundat în cafea. Am probleme la mansardă în ultima perioadă, de nu mai știu de ce m-am dezlipit de oameni. Poate erau prea reci, poate erau prea calzi, prea distanți sau pur și simplu, nu a fost sa fie relațiile de așa natură. Dar nu invoc niciun motiv, ca aș fi uitat de mine, în ultima perioadă, dar nu mai simt decât întoarsă pe dos. Nu reușesc să-mi dau seama de ce am abandonat pe culmile vieții, pentru că am devenit cu capul în nori. Am realizat că tot timpul am vorbit aceeasi limba, dar nu știu cum m-am stricat la cap. Parcă nu mai am ce povesti, ce experiente relata, pentru că experientele aproape că nu există și nu înțeleg de ce. De ce am fugit de mine și m-am plâns de nefericirea mea, când mă puteam vindeca altfel, bineînțeles cu alte costuri..Oare unde a dispărut viața din mine, de acum câțiva ani, oare de ce am crezut ceva, ca după aceea sa uit tot? Cât de prezentă să fii în viata ta, ca să nu renunți la atâtea lucruri, pe care viață nu ți le mai arată sau achită de doua ori. Dar câteodată pare asa ușor de scris ceva si atât de greu de reprodus materialul sufletesc, deoarece e unic. Încât sentimentul de LĂV aka love devine cea mai accesata rubrica din jurnal. Mi-ar fi plăcut sa înțeleg ca viaṭa se trăiește intens și în fiecare clipa, dar circulația e problema. Atâția ani din viaṭă parcă s-au șters din mintea mea, ca și cum aș fi aruncat la coș, atâtea experiențe și momente, pe care le-am vrut șterse sau nu. M-am preocupat mereu de starea mea de bine sufletesc, neglijând poate alte aspecte, pe care nu mi le mai amintesc exact. Toate credeam ca se potrivesc mănușă, dar se pare ca m-am înșelat. Am devenit mai ceva ca acea persoana care nu și găsește șosetele în mașina de spalat. Pentru ca am pitici pe creier și pentru că viata nu a fost mereu despre lămâi cu mine, ci mai mult despre cine rămâne și cine pleacă și cam atât.

    Am uitat atâta de multe despre mine, încât aș fi preferat sa nu mi se amintească cât de lejer renunț la unele lucruri, când mă părăsesc pe mine pentru altcineva. Nu mai am timp, sau poate e doar impresia mea, de parcă au intrat în sac, zilele în anul 2026..dar parca anul 2026 era un an cu sticker "High pa" Dar deja nici nu a început, ca ne luăm la revedere de la el. Că înălțimile ne amețesc. De aceea, anul 2026 pentru mine, nu mai are nici o rezoluție, pentru că ne-am abandonat reciproc, mai pe la jumătate cred. Nici nu mai știm, ce sa dovedim în iubire, ca am avut atâtea persoane care mi-au oferit lecții, încât nu am fost eu poate prea atenta la ele sau nu am asimilat la timp. De ce nu mai simt ce am simțit, de ce am plecat din mine, asa ușor, ca nu mai găsesc orientările și direcțiile. Dar le am avut, doar ca uneori stau prost cu nervii si mai omit anumite lucruri, pe care chiar nu trebuie sa le pierd din vedere. Dar eu la capitolul descurcat, câteodată am doua mâini stângi și nu știu ce să zic. Poate m-am împotmolit la final, dar eu știu ca fiecare luna are ceva de împărtășit celorlalte, asa ca eu în ianuarie prefer sa sintetizezi liniștit timpurile de peste an, cu toate ca nu am reusit sa creez atatea amintiri cât alții. Nu înțeleg de ce am preferat să șterg atâtea timpuri din mine să fac loc la altceva, care nu doar că nu sunt despre identitatea mea. Asa că prefer ca luna ianuarie sa fie luna conștientizării de sine și a reglajul emoțional după atâtea bătălii sufletești. 

Ianuarie. Frânturi de biscuite

E ianuarie și simt cum parcă am rupt dintr-un biscuite sau o turta dulce, pe care jumătate am lasat-o în anul trecut. Nu ca nu era bună, doar ca am făcut firimituri peste tot și sper sa le presar și peste noul an sa fie la fel de dulce  precum ar fi fost și precedentul, dacă nu varsam solnita cu sare și piper peste 2025. Deocamdată nu am prea multe gânduri despre 2026, decat franturi de biscuite si croissant, pentru că tot le-am desiram pe aici, cerute sau nu. Mi as fi imaginat anul, fără iubitele mele croissant, de care am abuzat puțin anul trecut. Se vede câte vieți am crezut ca am de m-am pierdut prin mine, precum o capsula invelita-n ciocolata. Preferam atat de multe cookies pe site, ca le-am pierdut urna pe acolo. Trebuia sa mi le imaginez altfel, dar nu știu pe unde mi-a stat mintea. 

    

9