Mi-e dor de acasa, precum...

Mi-e dor de acasa, precum mi-e dor de focul din vatra. Poate nu mi-e dor de aceleasi focuri mistuitoare, de aceleasi arderi, dar de focul din inima da, pentru ca mereu am fost asa mai arzatori pentru propria patrie. Si asta e consum. E exact ce poate am construit cu ani, si am pierdut cu minutele in care am aflat: cat de mult am stat deoparte, cat de mult am inteles, cat de mult am asteptat, cat de mult ne-am pierdut prin toate, pentru ca in viata trebuie sa te mai si pierzi. Mi-e dor de acasa, precum ii e dorul vântului sa mai bata prin ferestre străine sau romanesti, dar sa nu primească block, decât atunci când cerul se oprește puțin sa mai ploua sau sa mai ningă, cu oferte, cu reduceri, cu case în miniatura. Mi-e dor de acasa cu toate că toată viata mi a fost acasa, mi-e dor de tot ce a fost intr-o forma sau alta, chiar și de zapada căzută mai ieri pe acoperișul casei. S-a topit deja, asa și cu fericirea omului, dacă nu știi sa o alimentezi cum trebuie. Acum ești fericit, acum poti fi topit de gândurile tale eminesciene. Mi-e dor de acasa  precum mi-e dor de rănile, pe care nu mi le pot repara, pentru că acasa îmi este mereu pansament, chiar dacă alții au avut grija, să dezvăluie niște răni mai vechi. Sunt rănile pentru care am plătit și am achitat ani din viata, poate. Mi-e dor de acasa precum mi-e dor de un ultim ceai servit în graba, pentru că mereu l-am ratat pe primul..primul nostru ceai. Ce-ai mai făcut în ultima vreme, de mi-e dor de a(casa) pentru că mă simt fără pereți, fără zumzetul lor, fără atingerea lor rece, care mă echilibrează emoțional. Mi-e dor de fiecare ceas, pe care l-am lăsat sa-si piardă minutele in mica, in marea lume cosmica. Nu era decât un ceas, pe care trebuia sa nu-l pierd intr-o mare de cuvinte, pentru care cuvintele au avut un alt ritm, a alta bătaie. Mi-e dor de a(casa), a...casa aia ce mi am visat-o în miniatura, undeva la tara și cu gradina proprie...cică, eram cei mai buni gradinari...cei mai buni florari, pe timpuri. Mi-e dor de acasa, de sunetul din urechea dreapta, nu cea stânga din păcate, nu știu de ce, dar nu pot purta nimic în partea stânga, nici ceas, nici casca, chiar dacă uneori sunt stângace cu totul. Mi-e dor de acasa, cu toate că cam toată viata mea mi-am petrecut-o acasa. 

Nu mai e demult o unire,

De când timpul ne-a plecat în neștire,

De când pasii au luat pe alte căi,

Poate pentru noi drepturi și alte flacari.

Nu mai e simțirea de odată,

Când unirea te făcea mândru tata,

Nu mai e ceea ce a fost,

Decât începuturi fără rost. 

Nu mai e demult o unire,

De când viata si-a luat alți papuci

Și ne-a lăsat ca pe chituci

Fiind parcă mereu cei mici.

Nu mai e demult o unire,

Pentru ca cuvintele si-au găsit alte fapte,

E mai mult o știre,

De cât de mult s-au schimbat toate.

Nu mai e demult o unire

De când ne-am dizolvat alte familii

Nu mai e simțirea de odată, de când 

Timpul a început altfel sa ne vadă.

Mi-e dor de acasa precum liniștea dintre doua acte, dintre doua episoade poate jucate prost și pe care nu pot sa le mai repet o data, deoarece fiecare acțiune e unica în felul ei, cu rău sau cu bine. Mi-e dor de acasa, dar nu mai știu al cui e dorul furat, al cui e episodul care parca acum se termina, dar rămâne un film pus pe pauza. Cine are sa știe sa continue, bine și cine nu, iara e bine. Mi-e dor de un rămâi aici sau du-te acolo, mi-e dor de casele care îmi spun sa raman aici și sa ma duc în visele mele, sa-mi creez o casa în miniatura. Mi-e dor de sentimente și emoții, chiar dacă știu ca fac exces de ele și sunt un pic narcicista sau "neemotionabila",  dar m-am plictisit să tot arunc cu ele, în stânga și în dreapta, ca să înțeleg anumite lucruri. Mi-e dor de acasa, dar de fiecare gest, pe care îl omit din pricina supărării mele, din pricina acelor ani, pe care i-am pierdut numărând fals niște șanse la fericire. Poate am dat alte șanse la loto, crezând că e miza mai mare, dar na în viata mai și arunci cu norocul, să vezi dacă merge ceva. Mi-e dor de sentimentul de individualitate, adica gandirea proprie a fiecăruia sa aparțină individului. Ne certam pe replici și cuvinte, mai ceva ca la teatru, totul parcă a devenit impresionism și atat. De aceea, eu tin la cuvinte, chiar dacă mai arunc cu pietre, cineva ar fi preferat sa-si construiască o alee la casa de la tara. Nu știu de ce, am devenit asa de intangibila și asa de rece, poate caracterul meu individual, ca oricum știu ca nu am fost chiar asa calda în relații, dar lipicioasa, da. Cel puțin în copilărie și adolescenta, chiar dacă eram mai retrasa. Cu toate ca, poate, am demonstrat altceva. Mi-e dor de acasa, precum mi-e dor de oamenii pe care i-am pierdut, gandindu-ma poate mai mult la fericirea mea decât a altora, dar poate sunt un pic ineficienta la uimite capitole. Mi-e dor de acasa, de acele drepturi pe care cică le-a avut toată lumea, pe care cică am pierdut-o din putina neatenție sau comoditate, dar cică nu le poți face pe toate în viata. Mi am dorit sa ajung, nu neapărat cineva, dar sa dovedesc ca nu viata ma ajunge pe mine, ci ca eu o ajung pe ea. Și cel mai rău, e ca mi-e dor de amintirile de acasă, care nu au fost niciodată posibile deoarece mi s-au întors toate prost de le alte timpuri. 

       sursa: @Atelier.Miniaturi