Grija ca si pansament! Protejează fără să doara!

Mi-ai fost pansament pe rană, atunci când rănile dureau mai mult. Poate mi-ai lăsat și cicatrici, dar ai încercat sa le acoperi duios fără să se vadă urmele trecutului. Nu știu de ce am ales ca pansament grija, pentru că șiu că undeva un interior e atât de fragil, încât dacă îl fărâmi în bucăți e precum o vază chinezească din mii și mii de cioburi sfărâmate lipite la loc. M-am ales cu o grijă în plus, de când am aflat că pansamentul mi-a fost cel mai util în perioada în care durerea nu făcea casa bună cu amintirea...unei zgârieturi pe suflet.    

    Era intr-una din zilele de miercuri sau vineri din orarul nostru de școală. După multe ore de studiu, ora de sport venea ca o breșă de respiro, ca o pauză binevenită în programul de curs. Cu echipamentele la noi, ne schimbam în sala de clasă sau la baie, fiecare cum prefera, factor fiind rușinea. Dacă la școală aveam tricoul alb si trening normal, la liceu, tricoul era albastru. Doamna de sport ne pregatea dinainte încălzirea prin exerciții ușoare, precum: alergare ușoară, fandări, mersul piticului, genuflexiuni etc. Pentru ca apoi sa ne pregătim de meciurile de volei și handbal, care era după preferințe. Până aici nimic neproblematic sau care să ridice semne de intrebare. Dacă în școală generală eram slabă, de ziceai ca am un corp de balerină, situația s-a schimbat la liceu, unde am început sa iau proporții și kilogramele au început să se vadă mai simțitor. Acest fapt după o alimentație necorespunzătoare și datorită unor episoade anxioase la acea vârstă. Prin urmare, eram într-una din zilele obisnuite de sport, în care ne făceam alergările de la oră, însă eu fiind și în perioada nefastă a lunii, am preferat sa fac totuși sportul, cu toate că puteam sa stau liniștită pe banca de rezervă. După câteva alergări de teren și acelea cu viteza melcului, am simțit că terenul se învârte cu mine și văd stele verzi. O ușoară ameteala pune stăpânire pe mine, cred că mai bine fusese o lipsa de calciu. În câteva secunde, mă văd culcată la pamant, încât nu am putut să mai zic nimic, că nici nu știu cum mi-am revenit. Mi-am dat cu apă peste faṭă și aia a fost. Palmele îmi erau ușor rozalii de la impactul cu solul, iar genunchii puțin sângeranzi. Am alunecat atât de zdravăn, încât am rupt și perechea de pantalon, pe care o purtăm pe mine, era din treningul nou cumpărat, pe atunci. Cu părere de rău, ca m-am accidentat. Mi-am făcut o rana vizibilă în zona genunchiului și a coatelor. M-am scuturat de praf, m-am ridicat și am mers să-mi pun comprese cu apa caldă, că plasturi  nu aveam la îndemână, decât la cabinetul medical. Cum nu avea program în ziua respectivă, m-am mulțumit cu compresele.

   [ Poate alergam prin mine, alergam prin copilăria mea cu toți demonii mei și am obosit. Am obosit să-i scot din mine în speranța că mă vor auzi. Și din lupta asta interioară, m-am zbătut pana am ajuns la pământ. Bine că nu pentru mult timp. Era una din căderile mele nervoase și anxioase. ]

O alta reveneală pe același subiect este întâmplarea, pe care o racontez acum după câțiva ani. Eram în timpul facultății și mă plimbăm alene prin oraș cu telefonul în mana. Ghinionul făcu, cum sunt eu puțin căscată și visătoare, m-am impiedicat fix de o chestie, care trebuia sa o evit în drum. Mai ca am dat nas în nas cu ea, bineînțeles, dacă nu era palma mea ca să atenueze impactul, era mai rău decât credeam. În urma acestui fapt, m-am ales cu ditamai vânătăia. A fost necesară și o radiografie la genunchi sa mă asigur că e în regulă cu el. 

     Tot ce se putea întâmpla în copilărie, legat de plasturi și leucoplast , cred că am amintit. De la zgârieturi minore, la tăietur,  răni ușoare, cicatrici si accidente de muncă.  

  Plasturele în cazurile de prim ajutor.

   Nu prea am fost așa năzbătioasă la vremea mea, astfel nu am multe experiente cu consumabile medicale, decât cele de rutina. Cu toate că, ador plasturii, mai ales, cele cu desene întipărite pe ele. Însă, una din experiențele care cuprind și leucoplastul textil este activitatea mea de voluntar la "Sanitarii pricepuți", un program de prim ajutor făcut la școală. Unde am exersat câteva practici de prim ajutor, precum: utilizarea bandajelor, plasturilor, leucoplastului, fașelor textile etc. 

   Rănile dor, atunci când au un altfel de material afectiv

  Atunci când nu găsești motive sa încerci să faci descoperirea asta la tine. La modul tău de viață, la ceea ce alegi sa compensezi și cu ce.

   Mă dor rănile, pe care altă dată le acopeream cu pudra roz, să nu mai doară. Să fie inocența unei dureri sau e o rană încă nevindecată și mocnește la interior și produce vâlvătaie la exterior. Am aplicat principiul ce doare azi, mâine va durea mai puțin. Dar se pare ca e o durere interiorizată. Am deschis timpii pe care i-am considerat închiși pentru mine și am aflat că am răstălmacit mai mult povestea, ca și cum aș fi învârtit cuțitul în rană. De multe ori, am pus și eu sare pe  rană, dar de cele mai multe ori suferința e pătată de culoarea roșie. Am crezut într-o rana sufletească, care îmi macina sufletul de ceva timp încoace, era chiar durerea mea pe care nu o puteam ascunde și nici un plasture, deoarece dădea pe afară. Mi-ar fi plăcut să înțeleg de ce preferăm sa rănim mai mult, atunci când suntem răniți? Din iubire, din dragoste, din prea mult orgoliu sau prea multa ură sau eu știu ce. Rănile sunt la vedere sau în subconștient ascunse..Rănile sunt palpabile sau invizibile, dar pansamentul e mai mult decât vizibil. Doar protejează fără să doară.   

   Ce e palpabil doare la fel de mult ca o rana invizibilă, nu găsești sursa durerii și să o localizezi. Cea invizibilă, naște adevărate probleme, deoarece face ravagii în corp, pentru că nu se vede, dar se simte, atât de acut pe pile, sub piele și  suflet, pe trup etc. Multe rani apar în subconștientul nostru ca urmare a unor traume din copilarie nevindecate. De tipul vedem o rana deschisă pe net și nu mai gândul la ea ne cauzează probleme medicale.

   Mi-am dat seama ca rănile mă obosesc și fizic pentru că am nevoie de un pansament puternic pentru a mă recupera. E oarecum precum somnul sau când visezi ca te lezezi adică îți faci ție rău, știind că în subconștient ești rănită. Multe lucruri s-au așezat cum trebuie, dar rana deschisă, cicatricea nu poate fi așezată decât la dureri trupești si sufletesti. Poți conviețui cu ea, dar îți face peri albi, cum s-ar zice stres maxim. Am fost pe atât de aproape sa diagnostizez rana ca fiind greșită când și-a făcut apariția în mod eronat și că dezamăgirile au făcut-o să se mărească prin mine.

  Am plecat mereu la drum cu o rană sufletească pentru că asta sunt eu, de fiecare data când părăsesc a mea casă. Simt o strângere de inimă. E o rană deschisa, dar poate e prea închisă la suflet pentru ea. O stoarce de energie și vitalitate, de tot ce se poate înțelege despre durere. 

    Am ales să-mi retrag cuvintele și să le arunc la cos, pentru că prea le-am aruncat cu ocară, am ales să mă zbat cu durerea de a înțelege a mia oară, un suflet rănit ce are nevoie de cel mai bun pansament. Deoarece proiectează asupra altora propriile dezamăgiri. Nu- mi dau seama de ce caracterele aparent calde, dar reci, produc așa de multe rani pe suflet.

           ****

Ce m-aș fi făcut în vacanṭele cu părinții, dacă nu aș fi avut un plasture, un  leucoplast sau leucoplast textil pentru momentele în care neatenția îți joacă feste. Te grăbești să faci o poză și îți alunecă piciorul și faci ditamai scamatoria. Țin minte ca o astfel de pățanie a fost pe o pasarelă de la mare, acum câțiva ani, nici nu prea mă alimentasem corespunzător și am făcut baldabac. Noroc că mi-a dat un băiat de la un restaurant din apropiere o limonadă, ca să mi revin. Chiar am cumpărat și niște plasturi sa-mi pun pe rană. 

    Când eram mică, auzeam prin parcul de joacă, replici precum:

- Au, mami, mă doare! Pot să suflu să nu mai doară?

- Nu-i nimic draga mea, e o mică zgarietură! Punem un plasture imediat.

- Mami, dar nu vreau din astea simple, vreau din alea pentru copii, cu desene pe ele.

- Acum nu avem decât de la Medicale-shop.ro, dar o sa cumpărăm și din alea.

-Bine mami, domnul leucoplast o să ma facă bine.

-Desigur, draga mea, proprietățile sale sterile îl recomandă.

- Dar e atât de fin în comparație cu zgârietura mea.

- Da este leucoplast de matase de la Adar Unic Solution.

    De la parcul de joacă, până la spital, nu e decât un salt, un salt mai mare, dar tot din pricina unei răni în gat, am ajuns internată acolo. Unde a trebuit sa efectuez o endoscopie, deoarece eram suspectă că aș fi înghițit un os, deci un corp străin în gât. Ce nu prea mi-a plăcut a fost ca a trebuit să stau internată vreo 3 zile să fac investigația și am avut parte de o îngrijire adecvata, zic eu. Mi-a plăcut personalul medical, dar nu mi-a placut când mi-a fixat branula, deoarece a fost cam inconfortabil, dar măcar a utilizat un plasture pentru fixarea branulei, ca să fie în conformitate cu actul medical.

    Leucoplastul, nelipsit din casă sau din geanta/ rucsac

    Îmi plac plimbările prin parc. Când eram mică, obișnuiam sa mă plimb cu rolele sau sa alerg mai repede și se întâmplă să mă mai pierd în peisaj. Adică din prea multa graba, doar graba strică treaba ajungeam să am niște zgârieturi  mari cât cepele. Din prea mult avânt, ajungeam direct în poziția de șezut. Nu mai zic de ieșirile în parcul de joaca care se finalizau cu ceva răni pe genunchi și pe coate. Dar astea sunt năzbâtiile copilăriei. Mai cazi, te ridici, dar înveți din mers. Știu că am eșuat în a-mi acoperi rănile, dar prea le-am împărtășit prin toate părțile. Dar nu am putut sa renunț la ale mele răni, chiar și așa, cu durerea in suflet, cu cicatricea ascunsă pe chip..

   Dacă aș fi știut ca mereu am ceva de tot mă accidentez la spațiul de joaca, aș fi purtat în geantă sau în rucsac, plasturi sau leucoplast, dar nu puteam purta acest accesoriu după mine, știind câte mișcări fac la locul de joacă. Și uite asa timpul a demonstrat că grija e mai puternică decât durerea și am găsit un remediu să mă simt protejată. 

    Protecția se aplică și în cazul activităților casnice, deoarece știm câte accidente de munca se produc atunci când neatenția ne face pe toți martori la zona roșie. Zona, în care disconfortul își face apariția. Fie mici incidente în bucătărie, cum ar tăiatul cu lama sau cuțitul ( scuzați pentru aceste aspecte )  fie ușoare arsuri sau cicatrici lăsate în urma unor lezări ușoare sau accidente minore. De fiecare dată, când ma bazez pe leucoplast, știu că am făcut o alegere buna, de la Medicale-shop.ro. Cat de benefic e sa ai câteva acasă sau sa ai măcar o farmacie în apropiere, să eviți eventualele agravării ale situației.

   Cât de mult îmi place să merg primăvara pe jos, sau pe iarbă cu talpile goale, dar și în sezonul rece, să simt atingerea zapezii sub picioare. Mi-am dat seama câte plimbări, am pierdut, datorita faptului ca orice încălțăminte nouă îmi luam, îmi crea acel disconfort sub forma de bătătură sau verugă. Și nu doar disconfortantă, dar și inestetică. Astfel, apelez cu incredere la plasture sau la un leucoplast textil. Așa că aplic pe deget sau pe dosul piciorului.

    Prin urmare, ce apreciez la un plasture sau leucoplast:

-prețul în raport cu calitatea

-calitatea adezivului

-rezistenta la umiditate și mișcare.

- ușurinṭa în utilizare.

 Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2025.