Cana, pe care uiți sa o mai lași din mana

Cu toti, avem pe acasă căni  care mai de care mai aspectuoase, mai originale, dar una singura sau mai multe ne-au spus povestea, pe care vrem sa o auzim la k ceasca de ceai sau cafea infernal de aromata. Acea cana, pe care uiți sa o mai lași din mana, pentru că e cana după care au suspinat toți, atunci când au vazut-o. Atât de dulce, atât de la locul ei, cu formele ei concave cu o conturul ei desăvârșit. Mi-a plăcut mereu sa sorb picătură cu picătură din cana mea, fin preferata mea de fiecare dimineață, pentru care zorii mai toarnă puțin suspans pentru care timpul mai înoată preț de câteva clipe cu aroma cafelei.

   Eu nu mai știu unde mi am pierdut glasul, decât atunci când am descris- o pe ea. I-am furat cuvintele de pe buze, din pântec și le-am asternut pe foi, în locul ei.Poate a fost corect, poate a fost greșit, dar inima mea are o frecventa pe care nu o pot uita atât de ușor. Pentru ca e cana pe care nu o poți lăsa asa ușor din mana. La fel si cu inima, avem nevoie sa umblam cu ea, cu grijă si atenție, cu mănuși, ca nu cumva sa o risipim în patru zari.

   E acea cana, cu care vremea a ținut de fiecare data și i-a oferit răstimp sa se așeze la casa ei, dar nu ea a preferiat să colinde lumea sub forma de cana handmade. Niște manute magice au ajutat-o sa ajungă unde a dorit și sa spună povesti cu ajutorul prietenului ei, lutul polimeric. 

  Cana, pe care nu o poți lăsa din mana, e acea cana din care nu te poți satura sa servesti porția de bunăstare, de timpuri servite cu încetinitorul, cu speranțe poate servite la plic cu amintiri care clocotesc pe plita copilăriei. Sunt căni, pentru care orele au star în loc la micul dejunsi au început ziua cu miros de muffins. Pentru ca nu-ti poți da seama cât de aproape sau departe e forma ei de a iubi, până nu i deschizi sufletul. Pana nu aflii care e secretul ei dospit la cald precum o porție de brioșe calde. Nu e cu nimic mai adevărat decât aventura cu care o poți trai cu o astfel de cana. Percepția începe cât ai spune: A,B,C, 1,2,3 pentru că numărul momentelor petrecute cu ea sunt infinite. Putem începe cu o ora de ceai, una de lapte și a treia de irish coffee. Oricare ar fi conținutul ei, acesta deservește la  un întreg abecedar de clipe petrecute în lumea dicționarului ei de dragoste. Cate lacrimi o fi căzut în ea,câte culori si-ar fi scurs pictorul de la ultima "imbatare" cu ale ei arome rare..Ne poate spune doar Unicornul vesel. De la o astfel de cana, putem asista la materializarea materiei și din lacrimi colorate, am realizat un colier de perle, însă pofta pentru viata, ne-a înșiruite,  nu doar ne a vândut gogosi pe un colier multicolor cu donuts. Ne-am amintit ca visele ei sunt mereu colorate, doar ca i-a împrumutat din culoare altcuiva și a dat-o ușor în alb-negru. De aceea, ne-am gândit sa-i redesenat copilăria cu creioanele noastre colorate, poate asa va afla ca conținutul ei distribuit în lume e unic și minunat.

   Mereu m-am chinuit sa descifrez ce vrea sa-mi transmită p cana, poate vrea sa-i spun pe nume. Fin clipa în care am aflat ca nu ma pot desprinde de ea, pana nu aflu tot. De ce mi-a furat conținutul pentru o alta cana și de ce a plecat cu timpul meu derulat în secvente de ceai și macarons. Totuși, în centrul discuției noastre, sta cana, dar eu nu reușesc sa decodificarea limbajul colorat, decât prin intermediul unei brățări cu bile multicolore..Asa diferențe de limbaj, nu am mai pomenit pe vremea mea. Asa nuanțe, asa vibrații, dar de unde ca ni se aprind atat de multe dorințe legate de ea.  Încât am drept marturie, lumânarea mea preferata în forma de fluture. 

    Cana pe care uiți sa o mai lași din mana, pentru care ai plătit xj timp și savoare și ai intors-o de fiecare data acasă. Cana pentru care ai servit și ceaiul fierbinte în nopțile reci de iarna si ceaiul rece în zilele toropitoare de vara. Dar nu mai știu, sa rezonez cu tine, deoarece prea te-aj pierdut în ea. În forma ei de iubire, de răzvrătire ca a fost făcută sa fie numai cana, dar simpla emoție, simplul fapt ca nu si mai poate aduce aminte ultima dată când s-a sărutat cu diminețile. Doar aromele de pe buze ce-i mai amintesc, ca a fost atât de menținută  sa nu și piarda gustul. Gustul pentru frumos, pentru tot ce a insemnat ea, de a lungul vieții ei. Pentru ca mereu si-a dorit sa impresioneze prin somitate ei si prin faptul că nu și mai dorește altceva decât sa rămână amintirea sau credinta cuiva.

    De fiecare data, când ma bucur de forma ei, parca as face dragoste cu ea, parca ma seduce cu parfumul eide dimineti cu ceai de portocale si ghimbir și ma întoarce în serile în care cantitatea de cafea cu lapte nu e suficienta pentru lipsa de odihna. Poate ca am rămas cu cantitatea, nu cu calitatea, dar știu ce sa fac cu ea. Știu sa o dozez sa-mi ajungă. Am preferat sa miros a tine, sa uit sa mai las cana din mana pentru că mi-ai amintit atât de mult de tine și de lipsa ta.