Gesturi simple, bucurii mari. Iubirea ca la carte.

Cândva am învățat că gestul contează atâta timp, cât este făcut din inimă. În articolul de astăzi, ne vom strecura și stabili preț de câteva zeci de cuvinte în inima Italiei, unde gestul simplu devine o bucurie mare.

   Inspirația mea va parcurge filele unei cărți și va ajunge direct în inima mea culinară.. mă tot gândesc ce să fac cu aceste gesturi multe (de sărbători) care nu mai înseamnă mult pentru mine. Mă simt sărăcit(a) precum vitrina unui magazin sau fereastra unui vitraliu, din care copii sau sufletele tinere au scos cele mai frumoase culori, cică erau la ofertă. Eu i-am privit și nu am zis nimic, ei cică trebuie să profiți la timp, că se sterge timpul din tine și devine ultima ninsoare din an.. Eu le-am spus că sunt mai bătrân și că nu am timp de dinastea, dar ei să-mi explice cum stă treaba, când nu știu, că au dispărut degrabă. Asta o fi, magia sau farmecul tineretului din ziua de azi. Te lasă fără cuvinte. Pentru că le iau ei pe toate. Dar eu simt că m-au lăsat fără hrana mea sufleteasca de atâția ani de zile, cică am avut copii mulți la viaṭa mea, care m-au întrebat de sete, de foame, dar eu pe ei, nu ca m-am luat cu treaba, dar nici nu i-am neglijat. Treaba de a datul cu părerea despre generații. Si mi-am dat seama ca generațiile nu sunt așa cum credeam eu, dar nici cum credeau alții ca au fost. De aceea, eu m-am gândit undeva la jumătate, nici despre una, nici despre alta. 

.    Și am plecat devreme de acasă, cu timpurile mele în desagă, să prind timpuri mai bune. Pe ploi și pe ninsoare. Am dispărut din mine, să mă regăsesc acasă. Am plecat din țările natale să culeg câte ceva despre propriile mele copilării și ale altora. Unele m-au educat frumos, altele m-au zăpăcit, dar cele mai calde sau neastâmpărate copilării mi- au intrat la inimă. 

   Vorbeam de gesturi simple,  pe care le-am apucat așa de prost, încât nu mi-am dat seama, că am apucat de un gest, l-am scuturat și l-am apucat de deget. Mi-am dat seama cât e de fragil gestul în comparație cu intenția gestului. Gestul e asemenea unui fulg, pe care îl pui în palma altcuiva sperând că acel cineva nu l va frânge cu nimic,  ci îl va atinge cu căldură. Iată și intentia; de a nu topi fulgul cu prea multă căldură și protecție. Bucuria intervine atunci când legătura dintre gest și intenție este apreciata.

   Atunci unde să pun dorul de sărbătorile de altădată . Se încadrează la gesturi sau la bucurii. Eu consider că e o forma de bucurie ancestrală. Nu poți cuprinde dorul decât în palme și să-l învelești cu speranțe mii și mii.. au plecat și oamenii, au plecat și sărbătorile de altădată, de a fost stilul lor de organizare. Poate am mai dispărut și noi de pe piață, de aceea omul care își pierde tradițiile caută întoarcerea tradiționalului și omul care își pierde bucuria caută Crăciunul autentic sau mai altfel.

   Am luminat rand pe rand, pe șir și am aflat că bucuria e multicolora și aprinde în noi atâtea lucruri, dar parcă nu mai e la fel ca anii trecuți. Parca prea ni se sting luminile devreme. Să împrăștii bucurie oriunde te duci, oriunde ai fi, despre asta e gestul, dar câte astfel de bucurii să faci când sacul e limitat. Te rezumi la ceea ce poți face cu propria persoană sau cu persoana draga, dar iar găsim gesturi expirate ca formă și ca fond în iubire.

    Să-ți cerni sufletul în fața cuiva e gestul suprem, deoarece nu știi ce primești pentru o astfel de deschidere, poți fi inteles, priceput, laudat, criticat, dar cel mai mult arătat cu degetul: "AI AVUT CURAJ SĂ CREZI ÎN TINE ȘI LUMINA CĂLĂUZITOARE. Asta-i supără pe mulți, dar mulți, nu sunt puțini. . Eu am făcut parte din cei puțini, deoarece știu ce  înseamnă să fii stins pe dinăuntru și sa mergi ca un somnambul la culcare să mai prinzi niște vise de mâine. Dar a uitat cineva de planuri? Cand trăiești din gesturi, planurile parcă nu și mai au locul.

Doar planul de a înțelege gestul și de a face mai multe gesturi de iubire în public. Poate la acest capitol stau prost, și tot îmi zic mereu tot mă explic în linii mari și ma pierd în explicații. Deci, domnișoară, cum explicați gestul asta? Când rămâi din TOT, mai NIMIC, nu știu din ce motive, doar pentru că poate ai dăruit prea mult din IUBIRE de oameni.

    Am plecat cu VIAȚA să înțeleg COSMOSUL, de parcă ar fi altă viaṭă, dar pentru unii e, pe care nu l-am putut vedea cu ochii mei doar acasă. Ce egoist(a) sunt! Nu am comori neimaginate, dar unul lucru știu sigur..mă bucur mereu de un lucru pe care îl numesc mereu al meu, deoarece nu este a TUTUROR.

   Am plecat cu discuția de aici și de dincolo și mă mira faptul că am pierdut discuția, dar de fapt am ratat ce s-a discutat la un strop distanță de mine. Poate am fost prea ocupat să ascult, dar am plecat departe de mine să mă UIT, ca de vizionat, m-au vizionat și alții și poate e tot un gest de iubire.

 Am fost și suntem hoinari prin anotimpuri, până când ne gasim un acasă pentru care trecerea timpului e altfel. Știi sentimentul când intri într o casă și nu știi, dacă să pleci sau mai rămâi..Așa e și cu iarna din sufletul meu, o iarnă, pe care nu o mai pot ascunde mult timp, deoarece se exteriorizează cu DOR DE PĂRINȚI..M-am semnat mereu altfel, pentru că dorul de părinții e sfânt.De aceea, pentru unii întoarcerea în perioada sărbătorilor sau în copilărie și datul casetei înapoi, nu aduce același beneficii și efecte ca tineretului.

   "Dacă pentru mulți, sărbătorile înseamnă mușuroaie de oameni, alergând după cadouri, pentru mine sărbătorile nu au fost mereu motiv de bucurie. Deoarece gesturile unor oameni m-au lăsat rece și am avut nevoie de timp să-mi refac sufletul..alergând după una alta pentru părinți."

         ****

Când eram mică, obișnuiam să urmăresc atâtea gesturi la tv, multe dintre ele fiind la desene animate sau filme. Apreciam atât de mult gestul ca mișcare scenică, încât mi-a rămas în minte, MIȘCAREA DE BROASCĂ ṬESTOASA", cum o numesc eu..și anume Franklin..De ce am făcut aceasta paralelă cu personajul francez, când de fapt vorbim de Italia, e faptul ca îmi place să mă mișc alene, în ritmul meu, fără să fiu zorită de nimeni, când vine vorba de bucătărie. Adică o încetineală benefică, doar broasca țestoasă trăiește 100 de ani..din repezeală, nu iese niciodată ceva bun.

    Amintim de gesturi simple, pe care organizarea în bucătărie le știe pe de rost, mai și improvizează pe deasupra, dar în mare parte, se bucură de simplitatea fiecărui gest. Unde am plecat cu timpul din bucătărie, de parcă cu fiecare ceas, orele se scurg altfel, în defavoarea noastră. Dar nu- i nimic, găsim gestul care cântărește mai mult decat ora, aceea de a pregăti, chiar și în insuficiență de timp, ceva bun pentru cei dragi. 

    Cum zice zicala: " Daca nu avem timp, ne facem" dar de unde sa mai scoți minute bune de gătit și nu numai, că zici ca au întrat în sac. Am uitat că m-am gândit la atâtea nopți, încât am înjumătățit zilele cu o unitate de măsură. "Nu mai pot dezvolta nimic, mă simt ca o filă albă, pe care nu mai pot întipări nimic, nu mai pot posta nici măcar cata vreme a trecut, că se afla tot, tot din secretul din bucătăria italiana."

   Mi-am dat seama, cât am ținut gândurile în seif, să nu afle oricine, dar na  eu fiind cu distribuția gândurilor, mai ceva, precum carnețelul de notițe, mi s-au strecurat câteva secrete pe masă. Mai ca mă simt ca la piața cu fiecare preparat, pe care îl gătesc, mai că mi se strecoară în suflet, curioșii și ma lasă fără rețete.

    Dar am învățat de acum să fiu mai precaută, cu gândurile mele. Ce ar fi să rătăcească pe pagini, preparatele mele, nu că nu ar avea stăpân, dar parcă am rămas fără ideologia lor de o viață. Ca și cum?

   - Ce mă fac domnule fără rețeta mea de o viață? Cui simt că mai aparțin?

 -Celui care te- a creat D-zeul tău sau îți aparții ție cu toate bune și rele.

-Cum ar fi să prezinți rețeta fără rețetă? Uneori se prezintă și singură, uneori are nevoie de ajutoare. Dar totuși, rețeta cu Monini, nu e nici ceea ce crezi, nici ceea ce pare, ci ceea ce crezi cu imaginația ta, pe care am cam șters-o din peisaj.

    -Omul fără imaginație în bucătărie, e ca o carte fără prefață, ca o carte jucată prost. Nu poți numi un preparat bun, ceva lipsit de imaginație.

Nu știu, dacă vom prezenta iubirea ca la carte, dar vom miza pe o dieta mediteraneană și pe preparate în care vom găsi un strop de Monini. Nu ne-am maturizat îndestul, ca să zicem că iubirea e făcută mereu ca la carte, mai strecuram și câțiva stropi de imaginație, pe ici pe colo, cât ne o lăsa internetul, că de am fost copii și ne-am dat seama că am fost preferați, mai întâi de alții în lista de bucate. Așa că știṭi deja, dacă vreți preparate cu specific mediteranean și italian, poate vom adauga niște bruschetti, salata mediteraneană și pizza cu ton si porumb.

     Am vorbit ca pana vine Moșul și ne aflam secretele din bucătăria italiana, i-am pregatit patru idei cu care sperăm să-l surprindem, de Crăciun. I-am dat email și mi-a spus că îmi va da poṭiunea secretă, numai să-l integrez în preparatele mele și anume: uleiul de masline extravirgin de la Monini. Mi-a spus că vrea să vadă România în farfurie, o îmbinare a stilului tradițional cu aromele italiene, precum și cele mediteraneene. De aceea, am ales, să pregatesc o salata mediteraneană, prin care să evidențiez culoarea, m-am gândit bineînțeles și la luminițele de Sărbători și bucuria în farfurie, precum o prezintă acest fel. Vom completa cu bruschetti, deoarece ne vom imagina atât pe cerul Italiei, cât și pe cerul României, o "sanie" dintr-o poveste, asemănăta cu felia de bruschetti, cu așa multe arome și cu ulei de masline, adică o varietate de gusturi. Moșul ne-a mai menționat că și-a uitat tonul prin alte case și dorește să-l recupereze printr-un preparat dintr-o bucătărie sănătoasă și anume: pizza cu ton și porumb, preferata lui. Omătul-i greu, zilele sunt geroase, dar noi dorim să-l încălzim cu o porție de clătite, la care am adăugat un strop de Monini, care ne amintește de obrajii Moșului, în zilele de promoroacă.

   "-Nu ne-am maturizat îndestul să nu mai cerem lucruri sau aspecte pe care le-am pictat cu alte culori în sufletul nostru. Am ajuns să cerem atat de multe pe Tik Tok, că ne-a luat tot spațiul din lume, chiar poți spune, cad cadouri cu adevărat. Cred că numai cineva care și-a pierdut bucuria și culoarea de mic copil, se poate gândi la o așa aplicație. Nici el nu mai știe pe cine să asculte, ca au devenit toți niște atotștiutori și cunoscători de toate. Asta o fi secretul vieții lungi, precum "Moșul"? 

De aceea, am ales emailul, ca să nu afle chiar toată lumea, rețeta noastră de date științifice.

   "-Draga Moșule, am apelat la tine, in speranța că vei filtra mai bine cererile și dorințele și vei ajunge și la a mea casa. Poate m-am miscat cam încet pentru vârsta mea, că mi-au luat-o alții înainte, dar e greu cu greutatea norilor după tine..dar aș dori o poțiune care să-mi facă preparatele mult mai gustoase și sănătoase și sa te ducă cu gândul la savoarea originara.

   -"Draga mosului, am plecat din toate și te-am lăsat fără toate, că am crezut că, numai eu mă plâng de asemenea timpuri. Dar atât îți dorești de sărbători, un ulei care să desăvârșească toate preparatele?"

-"Nu, nu este dorința mea cea mai de preț.. am si altele ascunse în mine, care s-au epuizat rapid, dar noroc ca le am pastrate în scrisori și poezii..ca să nu le derulez tuturor prin față, să mi le aleagă sau fure din context."

De Crăciun, bucătăria devine locul în care se întâlnesc tradițiile, aromele și emoțiile.

Cu Monini, fiecare rețetă devine o poveste – cu gust de acasă și parfum de Mediterană.

http://shiningheartforu.blogspot.com/2025/11/gesturi-simple-bucurii-mari-iubirea-ca.html