Ce-mi gătește mintea? Experiment emoţional
Dintotdeauna, am visat să am o rețetă a mea, doar de mine știută, dar de toţi căutată, ţinută sub lacăt. O carte cu vorbe condimentate, care alese cu grijă devin adevărate bijuterii culinare.
În ultimul timp, tot caut să vindec neliniștea din minte, trup și suflet, să-mi alinieze cadrele sau chakrele. Cred că voi renunţa la a mai adăuga murături în reţete, cel puţin pentru o perioadă. Doresc să scap, să mă eliberez de aceste emoţii, ce fierb în mine, precum oală sub presiune . Fiecare se luptă să iasă la suprafață. Se luptă pentru un loc mai bun în tigaia de inox. Bătălia se duce între gust și simțire. E un fel război al comunicării olfactive, ce-ţi antrenează cele patru simțuri. Așa ceva, nu s-a mai văzut niciodată...decât în reclame sau la tv, dar nu la tine, acasă.
Unele simt că mă macină, altele mă toacă mărunt. Unele mă fierb ușor, altele mă prăjesc altdente sau ard mocnit. E ciudat, că nu m-am aburit. Sau da, am ochelari de protecție. Încep prin a pregăti tocănița iubirii, ceva călit lent, în ardoarea aburilor sau mai bine spus, toate ale vieții tocate mărunt și servite într-o singură porţie. De la mărunțișuri, am pornit cu toţi. Dar am uitat. Ne-am ras, un fel de ne-am ciuruit, dar mai vegetal.
O carte cu vorbe culinare, care mai că se așează în fiecare lingură, se înfășoară de fiecare furculiţă sau îmbucătură. E ceea ce primești, într-o singură servire de același fel. Așa că, tu alegi cantitatea având în vedere pentru cine gătești și pe cine bucuri sau pe cine saturi. E un fel de balanță a organismului. Această saturație vine cu de toate, atunci când ai ajuns la capătul minţii tale, la capătul puterilor sau pur și simplu, nu te mai inspiră nimic, nu te mai trage inima să mai pui nimic în tigaie.
De la acea dependenţă, pe care o simțeai, de fiecare dată, când te vedeai în faţă, cu vasele de gătit la acel dezinteres, pe care nici nu-l mai afișezi. Gătitul te trece prin toate stările și probele, de la cele mai ușoare la cele mai solicitante și contratimp. Însă, cu timpul se naște și o astfel de dependenţă: de gust și miros, de tradiție și obiceiuri, de amintirile copilăriei și nostalgie. Bucătăria e o realitate a tuturor posibilităților, pe care le încerci, atunci când gătești. Le combini, le sortezi, le amesteci, le dizolvi până găsești micul perfect. Dar nici atunci, nu e ceea ce trebuie. Tot la improvizație, apelezi.
Condiționări apar în lipsă de timp și spaţiu. Eu nu știu a găti altundeva decât la mine acasă, în bucătăria mea, cu cele necesare. Acolo mă dedic eu, artei mele culinare, chiar dacă sunt o începătoare, amatoare. Eu am venit mai mult pentru culoare și verdeață, la restul le-a sărit smalțul de atâta anduranţă a focului. Eu nu știu ce atitudine, să mai adopt, pentru că mediul de gătit, încă nu e ceea ce trebuie. Intenția e să-mi achiziționez o bucătărie ca-n reclame, dar nu știu dacă ni se potrivesc planurile. Să fie exact, pe gustul meu, să simt ca și cum, ne-am mai întâlnit o dată într-o altă viaţă.
Mi-aș lua ustensilele de gătit și aș pleca într-o vacanta, să descopăr alte gusturi și arome. Dar cred că au fost alţii în locul meu și le-au ales pe cele mai bune sortimente. Sper să-mi împrumute și mie, cineva, câteva. Nu-i nimic, merg și eu, pe urmele lor, așa se-nvaţă, ca un adevărat iniţiatic. Dar pe urmele cui? Mirosul din bucătărie persistă pe haine, dar pașii ai cui or fi? Nu a lăsat nici o carte de vizită, unde poate fi găsit. Cred că a dorit să fie anonim, la fel ca și preparatul său nou. Mai bine zis, un oarecare, în descoperirea nuanțelor natale.
Mi-aș pune visele într-o rulotă, mi-aș incapsula aromele locale și le-as da drumul în lume, să-și găsească denumirea. De s-ar pierde în cele patru zări, asta e...tot ele, se vor întoarce acasă. Se iau și ele, după propriul miros, dacă nu și l-au pierdut de atâta călătorit. Ce condiţii de păstrare? Unde să fug eu după ingrediente, dacă trag atâtea bucătărie după mine. Nici ea nu se desprinde de mine, nici eu de ea. Dar trebuie, să mă debarasez. De parcă, ne-am ști, de când lumea, mai ceva ca omleta în tigaie.
Persistenţa clipelor e dată de faptul cum alegi să îmbraci preparatul, emoţia care iese prin toţi porii. Totul are o logică sau nu, în farfurie. Eu sunt mai mult cu vizualul sau plating-ul.
Preparatele ăstea sunt cam golașe, nu le mai acoperă nimeni. Le lasă să se răcească și apoi le reîncălzire. Cred că efectul nu mai e același. Doar capacul, ce-și mai îndeplinește rolul de a permite mâncării să fie descoperite, restul sunt servite la tavă, fără urmă de mister. Multe se pricep la descrieri și cum se face, iar la proveniență știm mai toate: Grecia, Spania, Turcia, etc, dar cine cunoaște istoria sau drumul ingredientelor? Mai toţi și nici unul.
De ce s-or fi băgat toate la cratiţă? Ce s-or fi dat gratis, cu efect de aburire? Când puteai băga la cap, rețetă care se poartă. Mereu e vorba de aprindere, ce ţine de ochi. La cap, însă se aprinde becul, să vedem preparatul din cuptor, să nu fie ars. Eu aș găti numai cu oală ceramică, să păstrez gustul și aroma intacte. Exact, ca în televiziune, nu simţi că trece dincolo de ecran.
O emoție, care este simțită și trăită des în bucătărie este durerea. Durerea de a tăia ceva de pe listă, atunci când e prea mult. Atunci când ai nevoie, doar de strictul necesar, cu care pleci la drum. Am putea începe cu un set de tacâmuri. Mai întâi, șed la masă, să deprind poziția și bunele maniere. Ce anume pretinzi că nu știi? TOT și NIMIC în plus, faţă de tine. Cum se pune lingura și furculiţa? În ce parte? Doar rețetă o aplic altfel, după pașii mei sau după ai tăi, că-i cunosc de la o poștă, miros a acasă.
Ultima dată, când am avut încredere în corpul mei a fost când m-a învățat despre mâncare și mi-a înţeles tabieturile. Până nu demult, eram doar un corp, ce trebuie hrănit și hidratat. Acum sunt o întreagă bucătărie. Nici nu știi ce să vezi la mine, am și șirul murdar. Dar nici nu-ţi arăt. Te las, să descoperi singur, când oi avea timp, că acum am presiune și stres. Eu doar mă uit să văd ce mai am de adăugat în meniu.
Asta ne costă cam scump? Dar ce nu costă...în viaţa asta. Dar ce-ar la fel de valoros, ca mersul pe jos? Mâncarea, felul în care este gătită sau ingredientele de pe alte continente sau modul de servire?
Până voi afla asta, mai dac o vizită la cămara cu ingrediente. Acolo mă așteaptă, toate cuminți, pe rafturi și paliere. Nu e un ingredient, care să nu-mi facă cu ochiul, mai ales eu, că am mai mulţi, unii la camere, alţii în frigider. Eu pe vizor, că e mai simplă, calea de acces. Doar mă lupt pentru titlul de Ambition România. Când îţi pui toată ambiția să gătești un fel, care nu a mai fost prezentat pe la noi, rulat doar poate prin reclame, cum se numește? Improvizație sau mers la ghici? O denumire fistichie, ce-mi frământă creierii, de ceva nopți încoace. Nu e cozonac, nu e nici gras, nici uscat, e ceva greu de asamblat. Și bucătăria are piese mici, încât te poți îneca cu ele. La copii mici, mă refer sau chiar și cei mari, le mai stă în gât, câteodată. De aceea, mâncarea ar trebui să vorbească fluent, ca să fie înțeleasă mai ușor.
Bucătăria are un sens și un timing. Nu știu dacă, în sensul acelor de ceasornic sau mai degrabă, metronom. Eu măsor fiecare bătaie, fiecare cădere a conținutului în recipient, calitativ sau cantitativ. Limita e doar în rețetă sau apreciativă, "din ochi" sau din vechi strămoși, "așa făcea bunica pe vremea ei", când erau mai multe bătăi pe minut sau bătăi cu telul decât la TV. Strecor tot prin sită, să văd cu ce rămân, după ce se liniștește totul. Rămân aburită sau i-am aburit pe alţii cu preparatele mele, când ei doar doreau să fure rețetă. Simplu, nu?
Se aprinde repede scânteia sau jarul, care menține încă oală de ceramică pe foc. În bucătărie are loc o translație a stării de agregare a naturii, de la tristețea condensatoare la bucuria aburindă. De la ceea ce fierbe la ceea ce arde în tigaie. Arderea în același timp, poate însemna și purificare "Și tot ce-i ars deja, nu mai poate, să ardă."
Fiecare fel de mâncare devine un fel de operă de artă a minciunilor. Ai farfuria ca și bază, dar fiecare felie servită din viaţă e proiectată altfel. Gătești ceva ce de fapt, există cantitativ, deci la grămadă. Te minți singur, că ţi-e foame, dar ai stomacul gol, ros de gânduri și frământări sufletești. Fiecare porţie, fiecare fel aruncat în faţă, nu face nimic altceva decât să-ţi provoace greaţă și angoasă. Întorci pastele cu furculiţa mulate, dar ceva nu se leagă. Pasta am făcut-o, pe-asta am gătit-o, dar eu ce mă fac de azi? Fără gust, fără miros, fără ceva de întors în cratiţă. Îmi clătesc ochii cu pozele din reviste sau vitrine. Le miros textura, proaspăt scoasă din tiraj. Mă simt întoarsă pe toate părțile. Toate-mi plac și toate îmi displac. Unde îmi ești tu? Nu te mai găsesc în NIMIC și nici în TOT, credeam că am un singur antidot. Se pare că m-am înșelat, nuanțele sunt diferite. Chiar și-n cazul, vaselor de gătit de la magazin online Dajar . În ultimul timp nu mi-a mai ars de nimic, dar tot arunc un ochi pe site, să văd care mai sunt noutățile din zonă. Ar fi câteva articole cu care mi-aș completa colecția de ustensile. Dar până fac un tur site-ului, iau o pauză și servesc o cană de expresso. Mi s-au dus toate exprimările cu gătitul ăsta. Doar la mâncare se te gândești, într-o relaţie? Eu m-am plictisit, să le amestec pe toate și să nu iasă nimica bun.
*sursa poze: Dajar magazin.
Acest articol a fost scris pentru Spring Super Blog 2021.
Comentarii
Trimiteți un comentariu