Ăștia au scos tot ce-i mai bun din mine. Tu cu ce te lauzi?

Viaţa e pură matematică. E o sumă de trăiri, e un cumul de emoţii, care mai de care, la care aplici principiul de sortare. E un produs, deoarece nimic ce se înmulțește, nu dă cu minus...în sistem. E un perimetru, deoarece mă exprim atât pe lungime, cât și pe lățime. Pe o axă xOy, în funcție de timp, încep să mă dezvolt. Nu am spaţiu, deoarece atât îmi permit la momentul actual. Dacă îmi calculez viaţa la arie, s-ar putea să te depășesc cu câteva hectare. Dar deja, îngrămădite pe alt domeniu, cel agrar. Eu prefer să mi-o trăiesc modular. Mi-e mai ușor așa, pe compartimente, o montez și mut mai ușor. Dar încă nu am obţinut-o, de abia am început cu măsurătorile, planul și schițele. Pe ultima, cred că am pierdut-o. La câte, am pe aici! Dezordine, la drumul mare. 

      Nu mai e niciun mit, ca viaţa se desfășoară pe repede-nainte. Exact ca un pergament. Rulez planuri. Ultima schiţă, mi-a rămas ancorată în memorie. Cred că am pus-o în vreun sertar și am pierdut cheia. Poate nu o fi timpul ei și mai aștept.
      Am început ceva o dată și am lăsat-o în stand-by, nu era ce trebuia. Mai necesita o corectură, un finisaj etc. Dar cine să-mi înțeleagă graficele sau desenele. Pentru alţii, doar niște schimonoseli artistice. Dar cum să-mi las opera neterminată, când în bucătărie mă așteaptă atâtea vase de spălat. Mobila poate să mai aștepte. Până atunci, îi scot acesteia luciul, chiar dacă e mai veche.    Tot mă folosesc de ea. Timpuri vechi, obiceiuri noi, am spune. Dar nu-i așa. Chiar ea, îmi păstrează niște timpuri și texturi, deloc de neglijat. Ea îmi oglindește trecutul. Ea poartă semnele, a ceea ce-au trăit strămoșii noștrii. Povești scrijelite în lemn, în scoarţa copacilor și sculptate într-o formă definită. O formă compactă, dar care cu greu se lasă mișcată sau mutată. Vârsta lemnului sau a copacului atârnă greu. Experienţe de viaţă, care se lasă citite sau descoperite în casa în care ajung a fi găzduite sau păstrate pentru o bucată bună de timp. 

       Cum timpul nu iartă pe nimeni, mobilierul are maniera sa de a ne arăta, că viaţa lasă semne în urma sa. Oriunde am merge, purtăm după noi, amprentele trecutului. E ca un corp atemporal, care nu-și găsește finititudinea. E ca și cum aș porni de la un trunchi, pe care încep să sculptez ce am în minte. De la un atribut material, tangibil, de la o formă fără contur, la ceva palpabil și valoros.
   Lumea e exact ceea ce pare, dar fără sunet și culoare, e ternă. Fără gust, e ca și mâncarea fără sare și piper. Are gust de lemn, de esență dulce sau tare, cu o structură rezistentă în timp. De la lume, eu împrumut latura materială, pentru că nu am știut să apreciez naturalul și mi s-a luat...de la atâtea demonstrații matematice. M-am abandonat lui. Nu știu, dacă, e ceea ce trebuie, voi vedea pe parcurs. Ceea ce e uman în mine, a suferit de mult timp modificări și transformări. Nu știu ce a mai rămas din mine, neprelucrat. Ăștia au scos tot ce-am avut mai bun din mine. Aproape că, mi-am auzit natura cum se sfâșie de durere sub dinţii fierăstrăului. Unii lipsă, dar tot doare, cum mușcă din tine, așa cum n-au făcut-o alţii. Eu privesc de pe margine și mă consternez, cum se poate așa ceva într-o ţară "liberă". Unii tac, pentru că nu știu cum să acționeze. Dar e vorba de taxe și accize și alte interese rău intenționate.
      Nu prea am avut timp, să mă aplec asupra lor, precum salcia pletoasă, dar mulţi mai vin a se odihni la umbra nucului bătrân și mai deapănă povești. Din auzite, din povestite, prin viu grai etc. Tu, de când mă ai la prieteni, n-ai auzit nimic de mine? Înseamnă că nu m-ai citit din scoarţă în scoarţă. Mai stai la umbra mea, de-nvaţă. Dar să nu mă soliciți prea mult, că eu știu să te și ascult. Chiar dacă de multe ori, tac și trec cu vederea, tu crezi că deja deţii puterea și supremația. Încă, nu s-au împărțit toate premiile, adică nu ălea mai importante la care râvnesc mulţi. Dar ălea, se câștigă cu multă muncă și trudă. 

         Dar de ce vă spun eu toată introducerea asta, că oricum nu aveţi timp și răbdare, vă presează alţii. E ca și o notă introductivă, conține informații prețioase, chiar deloc de neglijat. Așa că trec direct la subiect, fără ocolișuri, că nu suntem pe Transfăgărășan sau Transalpina.
        Nu știu ce trag eu după mine, dar se înlănţuie multe, ca la social media. Cred că am niște vagoane cu informații valoroase. Sper să nu se piardă pe parcurs sau să fie contrafăcute. Eu ţin la materialul meu și la calitatea muncii mele. Deci, mai puține rahaturi și mai multe comenzi onorate.
   Ce-aș comanda eu de la natură? Ultima dată, mi-au făcut stornare, că mă înregistrase aiurea în soft. Nu era despre mine, ci capitaluri străine. Deci, prin urmare, dacă ar fi să fac comandă de un mobilier ar trebui să se potrivească stilului meu de viaţă...adică în continuuă schimbare. Cu toate că, eu nu prea reușesc să schimb prea multe la viaţa mea, că mi-o schimbă alţii. Deci, pentru cine aleg să muncesc, decât pentru mine. Restul, le au pe ale lor. Nu mă bag.
     La ce debit am, s-ar putea să curgă prin altă parte, detaliile despre comanda mea. Așa că, îmi salvez și eu, o copie. Să am o dovadă. Dau drumul la robinet și încep să enumăr niște caracteristici, pe care le-am mai auzit, dar care nu fac parte din vocabularul meu uzual. S-ar putea, să am nevoie de o altă baterie de bucătărie. Mă scuzați, dacă mai încurc termenii. Eu nu știu dinastea, dar știu altele. Cui pe cui, se scoate. Știu că e doar o placă, dar eu am nevoie de un nou material pentru placaj. Să vorbesc cu furnizorii.
    Materialele cam vorbesc prea mult, uneori prea mult despre noi, chiar și-n lipsa noastră. Stau cam mult la sfat, chiar și-n bucătărie. Despre ce-or vorbi? A lor natură, e cam bârfitoare, tu ce crezi? Scapi basma curată, de la ele. Nu cred, doar șlefuit(ă) de secrete. Mai schimbă și tu placă, vino cu una mai nouă, mai aerisită. Doamne, dar ar trebui să fiu pe straturi. Tu, chiar nu mă înţelegi? Nu te șterge la posterior cu vorbele mele, că acolo te pun și pe tine. Nu-s hârtie igienică, să te folosești de mine, când vrei și ai necesitate și după să mă lași uitată pe etajeră. Mai ai și mâna aceea cu miros de ţigară. Nu ești deloc friendly, cu natura, zău. Și chiar de-aș fi una cu trei straturi, tot de mine te ștergi, că nu-ţi convine. Mă murdărești cu al tău lexic și familia ta de cuvinte. Tu, chiar nu știi să te potolești? Hârtia e scumpă. Se taie, atâţia copaci, ca tu doar să te folosești de ea. Nu știu despre ce dimensiuni vorbești, dar ar trebui să-ţi măsori cuvintele. Tu nu ai timp de ele. Le privești, doar cum se schimbă, îţi place doar natura lor schimbătoare.
      Dacă ai mai tăia din ele, unde ai ajunge? Peste Prut sau peste Dunăre. Dar podul, cine-l construiește? Chiar noi, cu al nostru trunchi. Dar cine, calcă pe noi? Oamenii, care se cred atotputernici și atotștiutori. Asta pentru că deţin arme. Dar portul de arme, parcă era ilegal. Acum depinde în al cui perimetru. În mâna fiecăruia, arma poate deveni letală, la fel și cuvântul. Depinde, cum alegi să-l folosești. Ca o sabie, cu două tăișuri sau ca ferestruică.
În faţa naturii, omul devine dezarmat. Nu mai poartă nimic, decât hainele cu care este înzestrat sau îmbrăcat. Prin urmare, cum crezi că valorezi mai mult? Te las să te gândești? Nu prea mult, ci până îmi vine comanda la mobilă.
         Deci, cum aș dori să fie la mine, în bucătărie? Ca la mine acasă, să pot să mă așez fără să mă înţepe spinii de la pin. Unele materiale produc așa de mult disconfort, încât îţi obosesc ochii. Când începi să tai de pe listă, mai că sar așchii de pe trunchi, în stânga și dreapta. Bine, că ne purtăm cu mănuși. Până le vom putea manipula, cum trebuie. Dacă nu chemăm ajutoare, spaţiu să avem.
       Ce-aș cere de la mobila mea? Chiar pot avea asemenea pretenții, când știu că timpul nu e prea prețios cu natura? Mă mai pot răzgândi? Sper că da. Mi-aș dori să fie compartimentată și încăpătoare, cu corpuri modulare. Nu știu dacă să o fac la comandă sau să vizitez un showroom Franke, poate o găsesc expusă pe acolo. Poate mai e cineva cu aceleași dorințe ca mine. Să-mi văd ideile prezentate într-un locație ca aceea.
      Spaţiul meu nu-mi permite prea multe, așa că mă limitez la dimensiunea traficului meu. La câte persoane se perindă, pe lângă ea, aș avea nevoie de mai multe sertare, să înghesui instrumentele de gătit. Nu oi fi eu, vreo zeiță în ale gătitului, dar principalele ustensile știu a le folosi. Așa că, încep prin a proiecta în plan, cuptoare și plite incorporabile. Nu știu cum se vor încorpora materiile și substanțele ce plutesc pe aici, dar facem un melange.
          Într-o bucătărie se fac multe operațiuni, chiar și bancare. Se calculează spațiul util pentru amplasarea bucătăriei, înălțimea și distanţa dintre corpuri. Dar oare, trebuie să ofer ceva la schimb sau acestea chiar se integrează, pentru că așa le este natura?
        Ce-aș prepara eu pe o plită cu inducție? Nu știu, când le văd atât de strălucite, mai că nu-ţi vine să gătești pe ele. Dar trebuie, măcar să le încerc. Eu cred că gătești cu tot dragul. Materiale și finisaje fine, îmbinări perfecte, detalii puse la punct. Mie îmi place tot ce e complicat, doar că nu am timp, să le descopăr mai bine. Parcă, îmi fuge pământul de sub picioare. Ce-mi displace, oarecum e culoarea neagră, pe care se pune tot praful. Dar se găsesc produse de curățat aderente pentru astfel de suprafețe.
    La suprafață, pare totul curat, dar când gătești, petele încep să apară. Ce lași în urma ta după o experiență de gătit cu Franke electrocasnice ? Urme de ulei, grăsime, miros urât etc. Cine să le acopere? Spray-ul multisuprafeţe. Cel mai bun finish. Nici nu zici, că s-a întâmplat ceva culinar. Totul e ca la început. Dar rețetele mele, unde s-au pierdut? Nu mai știu eu să gătesc sau ăștia îmi fură și cuvintele, doar să zică că experienţa lor de viaţă e mai bună? Eu nu le cânt în strună și le spun pe profil Franke, că nu-mi miroase a negociere bună. Nu știu ce se-ntâmplă la Franke magazin online, dar m-am lovit de duritatea și rigiditatea materialului. Se pare că așa e în lumea imobilă, toate se dau cam mutate mai greu, dar și când vor fi luate în "căsătorie". Eu te las să intri în spaţiul meu, dar tu vii cu alte bucătării și alte metode de gătit. E ca și cum, eu te dau afară pe ușă și tu îmi intri pe geam, și-mi furi tot gustul și mirosul. Dar tot la tine, miroase a ceva...furtișag de meserie. E groasă treaba, dar nu știu, dacă deduc eu bine, că mobila se face și din materiale ieftine, ce se aprind ușor. Nu prea e stilul meu, dar te avertizez că eu am ars prea mult pentru al meu suport de scris: hârtia, ce i-au trebuit ani să ajungă cineva în viață. Un întreg ciclu. Nu știu al cui, o fi mai lung, dar timpul meu e mai scurt de atât. Nu mă mai consum așa ușor, de când știu de Franke, aș putea găti mai cu spor.
        Când ești "măritată" cu bucătăria, nu dorești decât să găsești o gamă pe gustul tău. Cum s-ar aranja toate, dacă le-am ști ordinea. Am găti inteligent. Cred că am dezmembra niște mituri, pe ici, pe colo cu colecția Mythos. Am scuti și amortiza niște riscuri cu Maris și ne-am aranja inteligent cu colecția Smart.
    E așa ușor când le încorporează pe toate, încât timpul e în favoarea ta. 

Acest articol a fost scris pentru Spring Super Blog.