My wanted place

Se spune ca suntem arhitecti AI haosului pana ne găsim liniștea. Clădim în noi  construcții, care chiar dacă s-au mai văzut în lume reprezinta amprenta noastră asupra trecutului, asupra unui oraș, care nu mai coexista la fel pentru noi. Pentru ca s-au purtat războaie în noi și au lăsat urme de nimic sau urme de tot. De nimic ce se poate face sau de tot ce se putea face. Putem fi (diz)abili în lumea asta, sa nu vedem frumosul, să nu corelam atâtea elemente, atâtea timpuri pe care din prea mult ego, poate le-am alungat dintre noi. Ne-am simțit intr-un fel din alte timpuri, din alte perioade, atâția ani și nu am putut înțelege schimbarea asta dintre timpuri. De ce nu ești lăsat să trăiești în elementul tău, în religia ta, fără să deranjezi pe altii? E adevărat se mai produc și deranjamente, dar e atât de greu sa trăiești cu pereții haosului interior sau exterior.      E greu să trăiești cu haosul din tine și sa nu faci desene, schițe dar nu doar despre copi...

As vrea sa fiu mai mult ieri și azi pentru cei ce nu au decât momentul de fata, pentru că nu au TIMP, pentru că nu au decât VREME. Dar care e diferența dintre timp și vreme, parca aduc a același lucru împreună, dar separat par a fi desprinse din povesti diferite. Mi-ai mâncat timpul , mi-am pierdut vremea cu tine, fraze în care se poate observa cât de bine se așează aceste cuvinte. Poate eu nu m-am așezat corect la vremea mea sau la timpul meu, dar oare de ce am preferat perioada mea  oare e ceva între doua, ca să nu te ploua? Poate mi-am preferat umbrela, poate am preferat o altfel de deschidere, cu toate că eu câteodată, ma și închid în mine, ca să deschid prea multe și fără rost. Ferestre, guri, căni ( ceva dragut aici),  uși și ce o mai fi cu alte explicații sau conotații.     As vrea sa fiu mai mult IERI și AZI pentru cei care au plecat dintr-un ieri și s-au întors intr-un azi poate cu mai multe sau cu mai puține decât au avut. Noi ...

Am văzut uratul din tine și l-am ascuns în mine, nu ca să faci ravagii, ci pentru ca poate mi-a lipsit și mie, o parte mai întunecată, poate prea am fost astru al zilei, dar și al noptii. Te am frământat la mine în suflet, până a ieșit untul din tine sau pana am aflat care e cea mai bună compoziție. M-am retras în mine, ca să nu mai dau pe afara, atâta conținut care poate nu mai interesează pe nimeni.     Am văzut uratul din tine și l-am preschimbat în frumos, pentru că știu cum e sa fii privit cu ura și sa nu fii acceptat într o societate, pentru că nu ești ca restul. Dar de ce atâta ura, de ce atâta înverșunare? Oare de ce?   Am văzut uratul din tine și am zis lasă treaca meargă, poate sunt câteva pase și îți revii sa fie totul bine. Am incercat sa te sfătuiesc sa nu mai fi ca altii, ci sa fii ca tine, bună la suflet, dar câteodată bunătatea și răbdarea vin cu alte pachete de sacrificii pe suflet.      Te am lăsat ca pe tine, dar am veni...

Și mi-ai descifrat tainele, de când mi-ai intrat sub piele ca un component. De când am învățat ca filele unei pagini pot fi rastalmacite așa de ușor, dar ceea ce știe sufletul știe cel mai bine. M-ai descifrat precum un cod, precum un seif care înmagazinează toate secretele. Poate ti-am spus prea multe, poate am discutat prea puțin, dar mi a fost de ajuns să te cunosc prin prisma asta. Poate am trăit în umbra ta, fără să ți spun prea multe despre mine, ca să nu ajung cu sufletul ruine, cum am mai fost odată. Pentru ca știu cum e, sa-ti uiți sufletul și diminețile pe altădată. Îmi pare rău, ca nu te am putut auzi asa cum am vrut, sau asa cum ar fi fost cel mai bine, poate din prea multa comoditate sau alte interese. Poate am invatat să trăiesc în umbra ta, odată cu solistitiul de toamna, care m-a învățat ca fiecare frunză are umbra ei și mă dezbracă la fiecare pas, de fiecare ceas pe care nu l-am putut simți lângă tine. Poate orele ar fi trecut altfel, dar am învățat să tr...

Când pânza cerne sufletul e toamna pentru ca nimeni nu mai intelege ce a vrut sa zică toamna ultima dată. Când a apărut la geam, când a apărut pe jos, cu covorul ei de frunze multicolor  când si-a dat seama că nuanta ei arămie e atât de căutată printre oameni. Exact ca o sacosa, pe care o cauți pentru a-o umple cu merinde. Dar oare e chiar ea, cea care fuge cu toate timpurile și trebuie sa-i stapanesti plecările și izvorarile de orice fel, oare ea cea care conserva atât de bine timpul pentru toate anotimpurile? Cred că da, dar ce s-ar face fără mesajele ei care zburda pe alte meleaguri, chiar dacă e toamna și ploua cu amintiri, chiar dacă nu mai e vara și se scufundă toate intr-un abis de nostalgie. Ea știe ce face și cum face, de o da în toate tonurile și subtonurile, pentru că zici ca toamna e mereu la etaj, datorita diferitelor nuanțe care o adaugă la cel mai frumos anotimp.       Fiindcă e toamna și nu numai, e despre mesaje, e despr...

Toamna mi te culegi pe cărări, pentru că prea multe au fost cântările tale. Pentru ca prea mult am crezut ca ma așez ca intr-o ciorchine, și imi orientez roadele spre tine. Nu știu de ce m-am preferat așa, dar știu că ai asimilat ceva, ceva despre mine, despre tine, despre noi toți, pentru că toamna e descoperire de sine.     Poate te-am uitat prea mult dar și tu ai uitat de noi, ca oameni și ne-ai lăsat în plata noastra, în direcția noastră, poate asa ai preferat, dar nu știu de ce.    Am fost împreună cu toți, dar tu ai preferat sa ne dai la o parte, în loc să ne adaugi la tine. Poate nu am comunicat suficient și cum trebuie. Sau nu am găsit calea corecta.    Toamna mi te culegi și mi te adaugi la tine, cu tot cu vise, cu tot ce ai putut înțelege intr-o viata. Îmi pare rău că te-am dezamăgit, dar trebuia sa ma înțeleg și pe mine. Poate ti-am fost sponsor și ti-am aflat toate secretele, poate ti-am fost aliat, ne-am măsurat și în super put...

Mai un singur dor(moft) sa ma întorc sau să nu mă întorc de unde am plecat. Sa arunc totul la cos sau să mai aștept.. o zi doua trei... aceleași răspunsuri, aceleași întoarceri pe care nu știu dacă tot eu le chem. Și m-am plictisit să uit de mine, într un colt de camera, poate nu am fost eu, atunci. Dar am simțit sa las o parte din mine la tine, fără să acoper   prea mult ce simt. Poate as mai fi stat, dacă timpul mi-ar fi fost aliat, dar se grăbește și el, la fel ca și mine, sa termine ce a început. Poate e doar un moft, dar e un moft  nebun care nu ma lasă să închei zilele și nopțile așa de simplu. Poate sunt simplu, poate sunt complicat, dar fiecare cu moftul lui, patogen sau nu.      E asa de ciudat timpul, câteodată te lasă sa-i înțelegi lectiile ca un mentor, apoi te intorce pe toate părtile pana ajungi să creezi ca dă cu tine de pamant, în cel mai frumos mod posibil. E doar în mod figurat evident. Cum trece, cum te întoarce, cum ...

E avarie de toamna și știe cum sa ma întoarcă din drum. E ploaia care îmi număra bătăile inimii și pulsează prin mine. E nocturna si diurna care nu ma lasă să adorm, pentru că știe ca timpul ei e mereu acolo. Unde as fi fost eu, unde am fi fost noi, dacă timpul ne-ar fi așezat altfel? Poate tot aici, dar in alte circumstante, cu alte valori sufletesti sau poate aceiasi. Dar asta e toamna, sădește în fiecare din noi și ne fura din bogăție, ca să aibă ea, sa ne răsfețe în fel și chip cu darurile ei. Numai simt, nici ploaie, nici vânt, ci doar niște sentimente mocnind ca prima data. Am avut atâtea toamne, atâtea frunze pe suflet, încât cu o simpla suflare le-am împărtășit și celorlalți despre bogăția mea sufleteasca.     Poate am " gresit " prea mult, dar asta mi e firea, să fiu vizibil(a), să fiu la vedere, dacă inima cere. Poate trebuia sa ascund printre foi ce simt, dar vântul tot ar fi desertat ce simt, și ce destăinui lumii, iubirea pentru frumos, trup și su...

Și e septembrie și e toamna tarzie, dar deocamdată ultimele îndrăzniri ale soarelui de vara, se mai arata vreme de câteva zile. E data de 3, de parcă si timpul a uitat ca vreme de 3 luni a fost vara. A lăsat preț de câteva zile, verii sa treacă în perspectiva ce a fost, ce a rămas de povestit și de amintit.     Si eu mă simt anonim într-o toamna tarzie, deoarece nu mai vreau sa simt ca știu despre cine vorbesc. Mi-au vorbit și frunzele și vântul despre tine, despre a ta nemurire, despre a ta simtire , dar eu simt ca nu mai pot simți nimic despre ce a putut fi, despre amintirile și nostalgiile noastre. Poate ne-am simțit anonim, poate ne-am amestecat sentimentele și trăirile pana am dat de noi sau de ce e mai bun în noi și dulce precum dulceața de toamna. Am dat tot și mi a rămas intr-o valiza o cravata galbena care nu e gelozie, nici ultimele raze de soare ce s-au strecurat pe din afara ei, ci o ultima dovada ca toamna leagă amintiri fel de fel....