Scrisoare catre viata
Draga viață,
Nici nu știu cu ce să încep. Mi-ai furat cuvintele și ți le-ai însușit pe nedrept. M-ai lăsat să mă zbat pe țărmul tău, să mă scufund în adâncurile tale ascunse. Când credeam că văd malul, de fapt era doar o porțiune de nisip, dezgolită de valuri...o imagine iluzorie.
Nu ți-am scris ca să mă plâng, pentru ca lacrimele vor uda aceste cuvinte și le vor lăsa neterminate, șterse. Nici ca să te laud sau să te urc pe un anume piedestal, dar vreau să știi că ocupi locul binemeritat.
Care e locul tău? Astăzi și acum.
Nu ieri și nici mâine. E adevărat că urmele trecutului, încă îmi mai bântuie prezentul, iar clipa de față e îmbibată de verbe la imperfect și perfectul simplu. Dar poate așa e timpul, o linie fină între ce a fost, ce ar fi putut fi și ce va fi... o linie care uneori se arcuiește după forma în care îmbrăcăm viitorul.
Viitorul? Instabil, nedefinit, promiscuu...De fapt, ce formă are viața?
O formă neregulată, un labirint în mijlocul căruia mă aflu și încerc să-i descoper scurtăturile, dar uneori mă întoarce, tot de unde am plecat.Anumite drumuri nu au cale de mijloc, așa e că ești nevoit să-l parcurgi de la A la B.
Uneori ești pion, alteori jucător. Joci după propriile reguli sau după ale altora. Important e să-ți menții traiectoria. Pe cine alegi să urmezi sau în fața cui alergi să mergi. Decizii și iar decizii, care te pun în dificultatea de a tria sau colecta lucrurile importante.
Faci ceea ce crezi că, este mai important pentru tine sau pentru alții?
Draga viață, tu ai fost mereu cea care mi-a oferit răspunsuri contradictorii. Într-un spațiu abstract, delimitat de rațiune și sentiment, uneori e greu să înclini balanța și să-i acorzi doar dreptul de a fi.
Uneori, te întrebam și nu primeam decât tăcere.Dublu sens.Eu ce să înțeleg, că aprobi sau dezaprobi ce-ți spun? Fie cauți să-mi arunci indiciile la fileu, fie îmi acorzi libertatea de a-i acorda sensul cuvenit.
Simplu, nu?
De când simplitatea a devenit atât complexă, e complicat și să gândești la modul simplu.
Dar să simplificăm ce ne pare complicat, cum ar fi?
E ca și cum am lua un fir înnodat și i-am reda liniaritatea, l-am elibera din strânsoare. L-am lăsa să-și urmeze cursul său firesc, fără opreliști sau bariere.Totuși, drumurile vieții nu sunt drepte, au cotituri și se întretaie la intersecție. Poate, în asta constă și frumusețea lucrurilor, să vezi dincolo de obstacolele ce-ți apar în cale. Niciodată nu vei ști ce se află în spatele zidurilor, dacă nu ajungi acolo.
Viață mi te destăinui ție, pentru că știu că tu nu-mi vei risipi vorbele, ci le vei ascunde în paginile albumului pe care ți l-am creat.
Semnat,
Al tău fan al vieții.
Comentarii
Trimiteți un comentariu