My wanted place

Inainte la birou era intr-un fel sau altul sau cum am dorit noi sa fie, influentati de factori si circumstanṭe. Multe cuvinte s-au zis după....că mai bine era, că mai bine se făcea si toate verbele insotite de actiunea mai bine era inainte, chiar si la birou, nu doar politic. Deci viziunea asta cu biroul poate capata iz politic. Deoarece avem si o politica ce tine de schimbarea biroului de lucru. Prin urmare avem si poze cu si inainte de pandemie, dar le tinem pentru noi, fiind un birou mai personal asa. Pandemia a venit cu un asalt creativ pentru mine dar si lucruri mai putin placute, precum etapa cu vaccinul.    Pentru mine, biroul ma duce cu cativa pasi inainte, deoarece chiar de la o varsta frageda, cred că vreo 11 sau mai puṭin, am avut primul meu birou, la care ma jucam de a secretara sau invatatoarea. E un fel de periplu, inainte, inapoi, care m-au costat cateva amintiri sterse. Dar cum lucrurile merg mereu inainte, mai putin inapoi continuam cu reamenajarea...

Dacă până acum, aveai discursuri fara noimă si fără argumente, vocea ta va cunoaște îmbunataṭiri ale tonalitatii verbale. Va fi mult mai sigură, mai convingătoare și mai demonstrativă. Cum si de ce? Pentru ca nu ai apelat la cele mai bune tool-uri din domeniu. Uneori, lipsa a ceva, ne face să renuntam usor la viselele noastre, care deja se contureaza in mintea si sufletele noastre. Până în prezent, nu am avut ocazia de a participa faṭă în faṭa la o dispută sau pur și simplu sa asist sau sa deṭin un rol, în cadrul unui caz anume. Ori m-am ferit eu, de astfel de situatii, ori m-au ocolit ele pe mine? Norocoasa sau nu, când e vorba de copii, mă gândesc și la mine, copil fiind, major si cu aproximativ 11 ani peste limita. Dar se pare, că în acești 18 ani, nu am sărit prea des, la concluzii pripite sau să mă lupt aprig în câștigarea argumentelor.     Mă gândesc la mine și-mi vine imaginea aia de mic copil timorat în faṭa legii. În faṭa unui sistem precum cel de invaṭamâ...

Dragostea e ca o joaca de copii. Dar copilul unde-i? Pierdut intr-un labirint. Știm cu toții, că dragostea trece şi prin stomac, dar mai are și alte cai, trasee, serpentine etc. Orice joaca are o miză sau o recompensa. Măcar asa simbolica sau semnificativă. Unde dragoste nu e, am putea spune ca avem limbrici la stomac sau giardia, dar nu e așa că avem guardiani protecției de la Activia. Imunitatea e importantă, așa că anticorpii îmi joacă rolul și-n jocul nostru. Chiar în burtica noastră sub atenta noastră supraveghere. Traseul e cam întortocheat, dar si mâncarea etapele ei, ba chiar ne supune la probe. One to one, one to many.  De la punctul de start până la proba de finish. Singur sau nepereche, ca șosetele din mașină de spălat ce te mai consolează că dragostea nu-i nici de închiriat, nici de băgat la mașina de spălat. Dragostea e așa cum este EA. Pentru ea, poate fi roz sau vată de zahăr, poate fi neagră precum ciocolata sau un expresso. Din punct, în punct, o contin...

Sunt vise cladite din lut, ce dau forma imaginaṭiei și mă fac să iubesc. Să scot o formă din tot sau un tot deformat. Dar eu iubesc picaturile sau picatura din tot, deoarece o consider esenta, vitamina pură.     Beau cate putin, scriu catusi de putin, deoarece am nevoie de acea picatura, care să fie de cerneala, poate sau nu. Acea picatura, care să fie urma unor eventualele scrieri. Am picurat din stilou, si a iesit o operă de artă. Am vopsit literele cu alte culori si le-am transformat in vitralii, ce mă oglindesc pe mine. Ma uit după picaturi, picatura care a umplut paharul, oare unde o gasesc ? Pe Facebook, pe insta, pe youtube? Hmm...e de cercetat. Picaturile ma uda, mă fac să arat altfel decat ud leoarcă, decat in scris. Doar picaturile scrise nu storc nimic decat creiere si minti, cele ude, fac lucrurile să crească, ca și in scris. Cu cât torni mai mult, cu atât va crește valoarea pe care o oferi. Insă, picaturile de roua ce creeză în natura? Decat prospetime...

Mi-as muta lumea pe covor sau pe pardoseala, dar mi-e teamă că nu mi ajunge spatiul. As cobori din cer, stralucirile si le-as imprima in podea, sa stiu ca am si propria galaxie pe pămant. Dar nu ajung sau nu-mi ajunge. Cred că nu mi-am masurat bine asteptarile mele in materie de ce doresc să schimb la spatiul din casa mea. Oare am nevoie de un ghid sau un personal, care să-mi deschidă portile casei sale? Poate mă inspir de acolo, cine stie. Am tot facut un research pe net si am gasit ceva ce rezoneaza cu interiorul: AlmaParchet.ro. Poate petreci 8-10 ore între 4 pereți, dar când privești pe fereastra biroului, parcă nu ai vrea să te " lovești " de perdeaua gri de blocuri. Ai vrea să respiri sănătos, să simți că "evadezi" pentru câteva momente.E ca și cum ai face saltul din "in the box" - "out of the box".   Degeaba ai resurse, dacă nu le folosești smart.Un smart home nu înseamnă doar smart people, ci și o casa amenajată inteligent. No...

Cum te porti, cand uiti sa te porti ca tine? Cauti prin buzunare niste indicii, poate te ai uitat pe acolo, dar nu e. Nimic care sa aminteasca de tine, cum ai fost, cum n-ai fost, macar o poza. Dar nimic. Poti privi la nimic si sa te intrebi de ce nu se schimba in ceva? Astepti mult si bine sa faci dintr- un lucru ceva si tot nu iese cum vrei tu. Dar dintr-o jucarie poti face ceva? Poti face o școală, poti face un concert, poți face un teatru de idei. Îmi place timpul, cum ne arată regulile de joc, sa ne infruntăm temerile și să nu privim înapoi. Jucaria iti e prieten, atata timp, cat simti ca te reprezinta, ca iti personalizeaza visele si gandurile. Dupa aceea, ajunge intr-un sertar vechi si ponosit, asa facem si cu copilul din noi, dupa ce ne-am plictisit sa ne tot jucăm cu el si sa nu ajungă să ne reprezinte personalitatea, idealurile. Dar la un moment dat, il lasam in camera, in care parca si gandurile si ideile incep a prinde contur pe pereti. E universul lui, universu...

Când mă privesc într-o oglindă , văd calmul si haosul din ea. Văd ceea ce reflectă sinele meu, cât și ceea ce expun lumii. De cele mai multe ori, oglinda e pală, astfel incât interiorul e acoperit de o peliculă de protecṭie împotriva zgarieturilor si a atingerilor nedorite. Ma privesc prin ea, deoarece ea ma schimbă, dar o pot schimba si eu pe ea. Din priviri, din balamale, din punct de vedere stilistic sau estetic. Oricât de mult, m-aș privi prin ea, mă simt neterminată, neslefuită, deoarece știu că nu ea are ultimul cuvânt, sau nu cel puṭin, nu în toate privinṭele, mai sunt și negări sau abnegari. De cele mai multe ori, repetă după vorbitor, precum o jucărie stricată. E ca si cum, ai dori sa repari ceva în cuplu, dar privesti partea greșită a oglinzii. Oare eu, de ce parte oi fi?       Povesti in oglindă cu iz de tei,      Cu glas de mierlă si soi de priviri, îndeosebi      La cele ce se arată si cuvântă,      La ...