Suntem MARI cu adevărat sau devenim MARI?

   

 Oare când am început să devenim mari? Atunci când ne-am dorit să ajungem sus, să urcăm treptele succesului sau atunci când ne-am agăţat de orice, pentru a-l depăși pe celălalt? Răspunsul poate varia, dar noi nu avem timp de răspunsuri sau de întrebări. Suntem prea ocupați să AVEM, ce nu au avut alţii, ce nu au făcut alţii și poate ceva în plus, că în minus strică. 

    Oare când am început să devenim mari? Atunci când ne-am lovit de termenul majoritate și noi ne-am simţit mici, ne-am simţit infimi, pe lângă restul. Restul de ce...de acadele. Nu, că până și ălea sunt prea mari pentru noi. Niște jucării pentru copii.

    Oare când am devenit mari, atunci când a început să se ceară prea mult de la noi și prea puţin de la alţii, deoarece am învăţat să apreciem cererea și oferta. 

   Oare când am devenit mari? Atunci când constatăm că nici micile bucurii nu ne mai bucură, că nu mai avem zâmbete nici pentru copii, darămite pentru adulții din noi. Atunci când nu am mai dorit să auzim, ce au alţii de spus și nu le-am ascultat problemele de o viaţă. Dar cui să te confesezi, când și pereţii au urechi.

   Oare am devenit mari, atunci când ne-a păsat prea mult sau ne-a păsat prea puţin. Am devenit mari, atunci când ne-am văzut mari în ochii altora și mici, poate în buzunarul altora. Dar oare a contat?

     Dar oare cum trebuie să ne vedem, dacă ne vedem zilnic și schimbăm feţe-feţe și tot fugim, ne ascundem de noi? Așa cum suntem îmbrăcați și goi, cu nevoi, cu dureri și suferinţe, cu ambiții, cu dorinţe.

    Oare am început, să devenim mari, atunci când au început neajunsurile și ne lovim unii de alţii. Oare am început sa devenim mari, când am început să conștientizăm lipsa și durerea, suferinţa altora prin aparenţe. Tu nu ai o poveste....tu nu meriţi x și y... etc

   Dar oare meritul e mai mare ca noi sau gradul de satisfacere a propriilor nevoi nu coincide cu restul? Oare devenim mari încercăm să substituim locul altora sau nici noi nu mai putem face faţă. Dar cui să spunem? Cine ne asculte, fără să judece, fără să cerșească... de parcă ei au fost numai corecți într-o viaţă. 

     Oare devenim mari, când ne vedem mai bine ca restul, doar când suntem puși în lumina bună, în unghiul bun sau devenim mari, așa cum suntem zi de zi, prin modul în care facem faţă provocărilor zilnice. 

    Oare ajungem mari, atunci când vedem oamenii din jurul nostru altfel? Când îi percepem diferit sau doar dorim să-i facem pe ceilalți mici. E greu să fii mare într-o lumea mică și mic într-o lume mare. 

    Oare ajungem mari, atunci când ajungi să reprezinţi mai mult decât se simţi sau se îmbină cele două? Oare suntem mari, atunci când tăcem sau atunci când spunem lucrurilor pe nume? Oare ajungem cineva, atunci când nu mai avem nevoie de susținere, ci de putere și influenţă. Oare ajungem mari, atunci ajungi să crezi că toate părerile lumii sunt despre tine, dar asta îi definește pe ei. Oare ajungi mare, când cineva te face sa pari mic în lumea lui /ei sau e tot un motiv să te facă inferior. 

   Oare ajungem mari, când alungam totul din noi, deoarece ne-am ajuns. Gata, suntem ăștia...urmărite de cele mai bogate, pompoase expresii. De fapt, când te oprești să devii mare, când acel îndeajuns e destul, când nu te mai motivează nimic și îţi vine sa arunci totul și să o iei de la început. Dar cu ce preţ, cu ce efort? Când timpul meu nu mai valorează ca timpul tău, poate. Dar tu, de ce îmi mânănci din timp, de ce îmi furi și pauză de la serviciu. Și eu port ceas, dar nu de firmă, ţin la timpul meu favorit, poate cu tine, lângă tine sau pe cei pe care mi-i doresc alături. Îmi cer scuze, pentru cei pe care i-am ţinut la distanţă. Am avut nevoie de spaţiu. Și eu și ei.

   Dar oare nu m-am plictisit să mă tot măresc prin tine? Doar așa mă poţi vedea altfel, la o altă dimensiune. Oare ajungi mare, atunci când îţi dai seama că nu doar imaginea contează și ca proporțiile în care apreciezi lumea diferă. Oare ajungi mare, atunci când te vezi un titlu sau un nume pe ziar.... dar în sufletul și inima ta ce-i? Poate doar simplu pronunție a numelui tău, produce scântei... si da, e doar despre tine. Oare ajungi mare, atunci când ajungi să nu mai contezi atât de mult pentru lume, ci pentru tine și imaginea sufletului tău sau sunt doar vorbe goale. 

     Fiecare rol e MARE, fiecare destin e MARE, fiecare om e MARE în felul lui /ei. Dar cu marea dintre noi, cum rămâne, unde am lăsat-o? Oare am purtat-o pe braţe, i-am deschis ușa sau ne-am afundat vreodată în ochii ei? Marea dintre noi e plină de sensuri, tot noi ne afundam și tot noi ieșim la suprafață. Alţii se chinuie sa iasă bine, poate și eu...politic, apolitic etc. Dar oare mă regăsesc în valuri, în valurile ce trec, valurile ce vin...dar oamenii poartă aceleași pete ce nu mai ies decât după mult timp. 

    Oare am devenit mari, atunci când am spălat suflete, am spălat trecutul sau prezentul și i-am dat o altă faţă? Ne-am mărit altfel faţă de o generație precedentă? Dar nu am privit poate îndeajuns între noi. Acolo unde se adună toate problemele, acolo unde preferăm, de cele mai multe ori, să băgăm lucrurile sub preș. Sunt chestii care se repetă și chestii care nu se învaţă la timp. Sunt chestii care tot persistă.

    Nu te-a întrebat nimeni, ce vrei să fii, știind că vei epuiza toate subiectele, deoarece nici acum nu știi. Dar oare, pe mine nu mă epuizezi cu atâtea întrebări, cu atâtea curiozități, la care la multe dintre ele, nici nu am răspuns, dar tu, da, că le prea știi toate. 

    Oare ești mare, atunci când reușești sa fii și mic, în același timp? Oare reușești să fii mare, atunci când îţi pierzi culorile în deplasare și trebuie să le recuperezi pe drum? Oare te costă să fii mare sau costă mai mult să fii mic... prețul unui om nu este direct proporțional cu marea lui valoare sufletească și în ani. 

      Oare devii mare, atunci când conștientizezi, că după ce străbați ţara în lung și în lat, tot acasă găsești MAREA IUBIRE ÎN TOT ȘI ÎN TOATE. Oare devii mare, atunci când conștientizezi cât de multe știu alţii despre tine, iar tu prea puţine despre noi sau despre ele. Dar nu le poţi ști pe toate într-o viaţă. Mai ies și ele, la suprafață. Adevăruri sau minciuni, mă refer. Dar necesită o acoperire bună.        Oare devii mare, atunci când conștientizezi, că tot liniștea și bunăstarea familiei, te reprezintă sau de fapt, asta te-a interesat dintotdeauna. Atunci ce-ţi lipsește, ori ești prea MARE, ori ești prea MIC pentru ei, dar pentru ele? Cum să devii, ca să le fii pe plac? Să te preschimbi în ceva. Le-ai arătat, de-a lungul timpului mai multe feţe...eu, cred că ai fost pe rând orice și pe șir și...matematic și stilistic, vorbind. Nu știu, dacă le-ai demonstrat pe toate, dar cât s-a putut realiza. Oare ești vreo teoremă sau o schemă preferată?

   Oare devii MARE, atunci când alegi să te preferi pe tine, în detrimentul altora, că prea i-ai pus pe primul loc și ei, ioc. Prea le-ai acordat atenție de primă mână și ei, ioc sau nici ei nu pot fi atenți tot timpul cu tine, trebuie ATENŢIE DISTRIBUTIVĂ și MAMA RĂBDĂRII. Dar câte priviri să împarţi, să ai ochi pentru toţi, sa-i vezi, să-i admiri, etc și de aici, numai cuvinte mari. Dar ochii, mai si taxează cadre și imagini. Oare or fi cei mai bun taxatori. Eu îi am pe ai mei, pentru care sunt recunoscător. 

   Oare devenim MARI prin noi sau prin cei pe care îi iubim...doar nu-i epatăm cu strălucirea noastră și-i lăsăm pe ei în umbră? Oare nu le ștergem din strălucire, vrând ca mereu să ieșim în faţă, în evidenţă? Oare nu e bine, să ai un echilibru, să privești în stânga și dreapta ta? Devenim mari, atunci când prea devenim NOI sau prea plin de NOI sau de ei. Renunţăm la haine, deoarece ori sunt prea multe, ori sunt prea puţine, dar noi oare suntem mereu îndeajuns sau mai mult decât suficient.

      Ne ajung cadrele cu noi sau mai vrem altele? Ne ajung cuvintele mari sau pozele impresionante cu noi? Eu cred faptul că atunci când devenim mari, ne plictisim unii de alţii și căutăm altceva, când stim că acasă ne aștepta cineva, dar dorim să fie mereu schimbat. Nu ne place de ea, așa cum e...de fiecare dată, în fiecare zi. Vrem mereu altceva, de parcă toate ar merge ca pe roate sau pe bandă rulantă. Nu vorbim aici de produs, ci de prezenţele din viaţa noastră: masculine sau feminine. Dar oare trebuie să spun mereu  prezent, de fiecare dată, când mă simt, ca la ore sau să fiu prezent în fiecare poză, ca să exist?

    De ce luăm idealurile altora să le preschimbăm în vise, de ce visăm la altceva. De ce dormim mereu cu gândul la altcineva....dar sunt gânduri stinse de dor. E ușor să gândești MARE, dar e mai dificil să te menţii MARE și să ai responsabilități de om mare. 

   Oare ești MARE, atunci când fac alţii ceva cu tine sau când faci tu, ceva din ei. Ești MARE, atunci când schimbi ceva la tine sau la alţii sau alţii, te doresc pe tine, schimbat.