La ce folosește gândul: "Mă mai ai?"

Oricine stă alături de cineva în parc, în autobuz, în faţa blocului sau chiar și-n instituție. Oricine se blochează în faţa privirii cuiva sau nu poate da ochii cu altcineva. Motive diverse. Privirea fuge sau stă locului, pașii încremenesc pentru o clipă, dar umbrele lor tot continuă să ne urmărească.

      Oare de ce ne tot băgăm în viaţa altcuiva, în perimetrul altcuiva, dacă măcar am înţelege niște reguli de bun simţ. De ce trebuie să gândim pentru toţi, că oricum e prea mult. De ce ne este impozitat, chiar si gândul, care circulă liber în lume? Oarecum, tot mai are un grad, prin care se filtrează informația. Oare, gândul nu e tot un microb, care a dorit să fie altcineva? Dar oare la care gânduri, le permitem să intre? Sunt multe, puţine, după care ne trăim sau orientăm viaţa, dar uneori, gândul nostru o ia pe alătură. Se întâlnesc mai multe gândiri, care oscilează dintr-o idee în alta, dintr-un minut în altul. Gândul derivă, dar ideea insistă să rămână oriunde este bineprimită, binevenită. Idea este invitată, dar de cele mai multe ori, cerută. Ce stranie întrebare? Cât ceri pentru ea? Pentru ea, care? E ideea mea, pe care mai trebuie să o și împart. Eu de ce trebuie să împart cu tine, din gândurile mele, să mă confesez, să fiu vulnerabilă în faţa ta, iar tu, te ascunzi după ușă. M-am descălțat și de papuci, cred că ar trebui să-mi iau pantofii și să fixez ceva cu ei. Dar eu cred că sunt mai cu picioarele pe pământ decât sus pe toc.

      La câte idei am avut în viaţă, trebuia să-mi fac casă, să-mi construiesc acoperiș deasupra capului, dar nu știu, dacă au cuvintele mai mare acoperire decât vopseaua lavabilă sau invers. La câte idei am avut în viaţă, ar fi trebuit să am o faţă, chiar o altă faţă, că deja de asta de faţă e plictisită toată lumea și deja cere alta.

       La câte idei bune, mi-au trecut prin faţă trebuia să-mi fac curte și grădină, dar erau doar flori de plastic și acelea nu sunt ude și nici nu miros a ceva, poate a Dior sau Lacroix. La câte idei am renunțat, deoarece nu-mi găseam continuarea, știind că poate o voi găsi în braţele tale. La câte dintre ele, am rămas restant, știind că rezultatul nu e mereu același, dar totuși am încercat, am continuat.

      La ce folosește gândul: "Mă mai ai?", dacă nu am stat nici o clipă lângă tine? Dar eu cred că am stat. La ce folosește gândul: "Mă mai ai?", la o găselniță bună, că poate m-ai și pierdut cândva, dar acum ai doar o poză în telefon. La ce-mi folosește gândul: "Mă mai ai?", dacă zi de zi pierd ceva din tine, despre tine, despre noi. Aștept de la fiecare zi, să-mi înapoiezi ce-am pierdut în necunoscut. Ce-am avut de recuperat și m-a durut. La ce-mi folosește gândul: "Mă mai ai?", dacă mereu sunt precum un pet reciclabil pentru tine, pe care crezi că dacă îl refolosești va avea același efect. Dragostea e efemeră, dar fericirea e de unică folosință. E cum te-ai șterge cu ea, de fiecare dată, dar din altă parte.

     La ce-mi folosește gândul: "Te mai am?" dacă îmi zboară și ideile pe fereastră. Te am în orice, dar mă mai ai prin tine? Adică știi să ţii la tine, măcar cât ţin eu? Te mai am prin gânduri, te mai am prin vise, te ascund prin text, dar oare te știu perfect sau pe de rost?

    Oare ca să mă ai, trebuie să mă creezi sau să rupi bucăţi din mine, iar eu să le lipesc la loc? Oare ca să mă ai, trebuie să consemnezi ziua și data, poate chiar și ora sau scorul de la meci? Sau e deajuns doar prezenţa mea lângă tine? Oare ca să mă ai trebuie să participi mai des, la o anumită rubrică sau e de ajuns să fii și să rămâi ceva pentru mine, nu pentru alţii? Eu am tot încercat să fiu, dar m-au lăsat altele rece. Eu am tot încercat să fiu, dar alţii m-au considerat un bun fiu, fiind ceva mai rezervat în alegeri, nu că fetele ar fi mai chibzuite în alegeri.

     La câte idei am renunțat din lipsă de fonduri și a trebuit să fiu independent. Dar e greu să decizi, într-o lume ușor influențabilă și să știi din timp, în ce investești. Poate nu sunt un bun manager al timpului, dar mereu ideea celui mai îndrăzneț a fost oarecum prioritară, nu neapărat însă și cea mai bună. Pe altele, le-am abandonat într-un sertar, pe altele le-am prins în fotografii. Dar nu știu, unde am pus-o pe a mea. A mea idee, mereu prinde aripi și zboară până în al noulea cer sau deasupra norilor. De aceea, m-am agăţat de nori, să mai scot câte ceva, chiar și apă de ploaie, tot mai potolesc setea de cunoaștere sau curiozitatea. Totuși, mai aștept, să scot și altceva, însă nu știu la ce capitol. 

      E greu să materializezi ceva...ceva ce a existat poate pe piaţă într-o altă formă. Să-i redai iar viaţa, să-i dai iar viu grai într-o lume asonoră și uneori, poate lipsită de vibrația corespunzătoare. Fiecare lucru e vibrație. Tot ce atragi în jurul tău e vibrație. Ideea se fură, la fel și viaţa, dar vibrația de ce este furată sau atribuită altei persoane, greșit. Oare meriţi să vibrezi la aceleași unde, aceleași frecvenţe? E greu să lași viaţa să te inunde sau muzica? Sau tu ești pe alte note și bancnote? 

      Avem o muzică, pe care toţi o recunoaștem din priviri, din auzite. Dar muzica noastră oare atârnă greu sau contrabalansează anii de experienţă de viaţă sau sunt un fel de bla, bla cu sens? 

     În viaţă, poţi uita versul, dar nu-ţi poţi uita numele. Poţi uita strofa, dar nu poţi uita renumele. Ea te-a făcut celebru, de prima dată, când te-a pus pe note, așa cum a știut ea mai bine. Apoi, tu i-ai compus o piesă sau ea, ţie. Ce refren e vocea, pe care o tot aud în gând! Oricine e făcut să se audă, oricine e făcut să se simtă, orice e sunet, dar nu oricine e compozitor. Oricine le aseamănă, dar nu oricine le potrivește. Am mereu un sunet, pe care îl tot prefer, în afară de zornăitul monedelor în portofel. Și aici, mai este valabilă întrebarea retorică: "Mă mai ai?", ca și leu, ca și ban, ca și valoare. Ce frumoase sunt zilele, când îmi apari în cale. Te culeg de pe jos și te pun în buzunare. 

      Mă mai ai în viaţă, ca și restanţă? Mă mai ai în viaţă, mă mai ai în mers, în demers, în inițiativă sau de aici totul derivă la munte și la mare? Important să mă ai în fiecare zi, în geometrii. Restanţele cred că au devenit statistici, deoarece nu mai știu ce și pentru ce studiez. Promovez la un capitol, abandonez la altul. Ce viaţă restantă! Poate ţi-am rămas restant cu restul, poate cu altceva, dar eu sunt eu...doar nu sunt o chitanță sau o adeverenţa de venit, pe care trebuie să o obţii. 

    E dificil să simţi, să te simţi, să fii prezent, când ai haos în jur, când nu-ţi mai auzi gândurile și trebuie să te îndepărtezi, de tine, de restul lumii, chiar și de noi, care devenim prea omniprezenţi în viaţa ta.

    Oare ideea e statică sau gândul e amovibil? Oare mereu gândurile se perindă prin noi și se furișează adânc în sufletul nostru, iar noi le închidem sub cheie. Oare mă mai ai, când bate vântul prin toate cotloanele și tu, nu ești acolo, să mă ţii în braţe, pe braţe. Oare eu, te mai am, atunci când ploaia îmi bate în geam și secundele nu așteaptă decât altă bătaie de ceas? Oare mă mai ai, când tot ce ţi-am cerut e să mă păstrezi, nu numai în pântec, ci și-n suflet sau în orice e tangibil și intangibil pentru tine? Oare îţi trebuie condiţii de păstrare și depozitare, ca să-mi porţi de grijă, să nu mă strici cu ale tale frici și angoase sau vibrații joase? 

   Eu am căutat să te ridic de la prima notă, pe care am obţinut-o la școală: un 10 sau un FB scris cu roșu. Ce notă corectă ar spune unii, ce pile are ar spune ceilalți. Am căutat să te ridic, atunci când ai stat prost cu moralul și mie, nu mi-a ridicat nimeni piedestalul, cu toate că puteam să-mi iau pantofii cu toc, dar of-ul nu e doar atât sau nu se măsoară în cm. Oare mă mai ai, când alţii tot renunţă la tine și la mine și tot trebuie să fii "artă", ca să nu fii "ceartă-artă" ce expresie în contradicție. Acum mă cerţi, acum mă lauzi și mai ce.... Oare te mai am, când alţii dispar din mine sau iau din mine și ultima picătură de apă, ultima picătură de transpiraţie, pe care nu o cer, dar o resimți în fiecare pigment de piele. 

  Oare te mai am sau mi te mai găsesc, când îmi tot caut reflexia în mine? Mă mai găsesc dincolo de mine sau dincolo de tine. Oare e un alt Univers, eu altă lume în care pot să te am, într-o altă dimensiune? Nu ca nu mi-a plăcut, dar eu mi te-am imaginat altfel. Poate mai rebel din fire....oare mă mai ai printre fire, printre iţe sau încă caut să descâlcesc rânduri nostalgice?  

    Oare mă mai ai, atunci când te privești în oglindă...oare te mai simt, când lumea se tot perindă și nu dau de tine, nu contenesc să te aflu, deoarece îmi zboară nu doar gândul, ci și mintea...în patru colţuri, patru zări paralele. Oare mă mai ai sau sunt doar un produs expirat pentru tine, o pagină îngălbenită de vreme...? 

   Eu, cât să te păstrez în mine, pentru mine? Mi te fură altele, cu gânduri străine. Eu am fost străină de tot, străină de loc...dar nu și străină de tine. Te găseam în tot, te găseam în rebus...și chiar în antidot. Eu, însă, cred că ai prins rădăcini vechi, de aceea te tot chem și te ascult cu lecţii de demult.