De ce te-ai prins, ultima dată?

De ce te-ai prins ultima dată?

     Poate de o ramură, poate de un trunchi de copac, poate de o mână binevoitoare, poate chiar de o speranţă. Ea s-a prins de tine sau tu de ea? Ai cuprins-o sau ai strâns-o la pieptul tău?

   Poate de gustul din copilăriei, pe care încă îl mai simţi și nu-l poţi uita, așa cu una cu două. Poate de o șansă, pe care o meritai sau nu, poate de bacul, pe care tot așteptai să-l prinzi la ora fixă.

   Poate te-ai prins la multe sau de multe ori, dar totuși nimic nu se prinde de tine. Cred că ești mai acătării. Am eu, ceva cu cuvântul ăsta. Atât de diferit, atâta de simplu. Dar câte să se prindă la tine, de tine....cred că emoţia se prinde cel mai bine în cadre și nu numai și zâmbetul. Dar oare câte zâmbete se consumă și câte se prind în cadre? Mai ales, cele de nișă. Dar eu, de care m-am prins? De un domeniu.

   De ce te-ai prins ultima dată, când nu aveai nici de ce să te prinzi, nici măcar de o speranţă, dar nu televizată....că se consumă repede de publicul amator. De ce te-ai prins ultima dată, când nu mai aveai susținere și ai rămas suspendat...

Oare pot avea nota de trecere la capitolul consum? Nu știu cât aș putea obține, știind că nu fac excese de niciun fel, poate de zel, dar încerc să mă mențin și să-i menţin și pe alţii după mine, în urma mea...important să nu rămână la coadă.

   S-a prins vreodată ceva de tine sau s-a prins mai mult de noi? Cred că s-a prins laptele pe foc, dar voi, tot aţi prins ceva: un pește, un / o știu că. Eu ce să prind? Decât ce apuc să văd la voi sau la televizor. Oare ne mai putem juca de-a prinselea sau suntem prea mari pentru asta? Dar oare cine ne-a dat voie să creștem? Nu știți că oamenii mari nu sunt tocmai fericiți? Au grija facturilor, responsabilităților și sarcinilor de zi cu zi. Dar se zice, că după munca vine și răsplată. Dar ce te faci, dacă nu vine la timp? De fapt, al cui timp? 

   De ce te-ai prins, ultima dată? Poate de un leagăn, poate de un cuvânt care atârna greu, dar te ţinea pe val. Poate de o informație, pe care o căutăm sintetizată. Dar te-ai prins, că ea nu vine mereu la pachet, ci și în tranșe....pe rând...că sunt mai mulţi doritori.

    Eu prind din zbor sau prind din scheme. Așa altceva, nu știu ce am prins la viaţa mea. La pescuit, nu am mai mers. Cred că am prins mereu un loc bun, undeva, chiar și la bloc, într-o zonă bună. Cred că am prins mereu semnalul la tv sau la telefon și pentru asta sunt recunoscător. Am prins salariul, am prins și pensia. Am prins câte ceva din toate, cum îi șade omului la o anumită vârstă și numai.

   De câţi sau câte lucruri m-am prins într-o viaţă, nu mai știu. Dar nu mi-am dat drumul, poate am și înnodat ceva relaţii. Altele, s-au și deznodat între timp. Nu le-am ţinut cont la toate. E cam dificil, să te prinzi de tot ce se întâmplă, de tot ce mișcă, dacă nu ești observator și participant activ sau pasiv la ceva...chiar și-n propria casă, comunitate. Poate mă prind mai greu de unele lucruri, dar așa poate sunt eu mai încăpățânat din fire, dar tot eu îmi dau seama...mai devreme sau mai mai târziu, chiar și-n al doisprezecelea ceas și îmi pare rău. Dar ce să fac, nu le pot întruni pe toate sunt imperfect așa cum sunt și mă completează alţii, când nu mai știu ce să zic sau numai am cuvinte. 

   Eu cred că mai mult gândesc, decât să acționez și ASTA, ia timp, te-ai prins? Că nu știi, ce să-i faci, nu știi ce vrea, nu știi ce-ţi cere....mare problemă. E tot un fel de cerere și ofertă...nu mai știu câte am primit până acum și câte am refuzat. De aceea, economia de piaţă nu e totuna cu economia de viaţă. E dificil, să-i înveți, pe alţii, când eșuezi chiar tu în alegeri, doar ești și tu, OM și câţi nu au fost ca tine sau nu? De fapt, cine a trăit viaţa ta sau viaţa noastră, ca să judece. Eu nu, ăla nu, ăla da, atunci cum rămâne cu ce se înţelege dintre noi? E valabil sau deja expirat, produsul, că așa sunt etichetat din punct de vedere economic și trebuie să fiu mereu altul /alta. De aceea, mulţi mă schimbă, că s-au plictisit de mine. Tu, când te saturi de aceeași piesă, de aceleași cuvinte, schimbi bandă. Eu de ce aș schimba ceva la tine, dacă tu nu mă preferi și așa? Eu am tot fost schimbată și tot nu a fost bine. Tu ai fost schimbat de colo-colo. Ceva nu e bine...nici așa, nici așa. E nasol, să fii foit, încolo și încoace, că nu știi ce preferă alţii de la tine sau ce așteaptă. E tot un soi de consum alimentar, doar că depinde cât de profitabilă e afacerea. Și tot te întrebi, îţi pui întrebări și tot o dai în bară, că așa e rostul. Mulţi se plâng, eu de ce m-aș plânge . Așa așteptări avem cu toţi, dar de ce mereu trebuie să fie de la tine? Oare așteptarea e sinonim cu feedback-ul? De ce m-am prins, ca să fiu întors înapoi? 

     Se spune că toată treaba este să-ţi dai interesul în ceva, că ţi-l fură alţii, să profiţi la timp, că de nu profită alţii de bunătatea și răbdarea ta. Dar oare nu trebuie să pui stop la un moment dat și să-ţi pese de tine, să fii un pic narcisist? 

    De ce m-am prins ultima dată? De o reducere, care nu era pentru mine. De un sens, care ducea în altă direcţie decât aș fi vrut eu. Dar eu de ce mă prind mai greu? Oare pentru că tatonez mai mult terenul? Oare pentru că nu mă las așa ușor...dau pentru că asimilez altfel informația sau lucrurile. 

    M-am prins de un deget și poate mi s-a oferit toată mână. M-am prins mai mereu în horă, chiar dacă nu sunt așa populară și hora mea e mai mică. Cerc restrâns. 

      M-am prins de oameni, sau mai degrabă de suflete, precum o agrafă sau o poză cu atașament. Așa de aproape  mi-am dorit să fiu de ei, dar pe atâta de departe. Nu mă prind prea strâns, pentru că știu și că legăturile puternice se deznoadă cumva. Oare a mea e altfel? 

     M-am prins de ceva, ca să nu-i mai dau drumul o bună vreme...dar mă dezleagă alţii de șireturi. M-am prins că zilele cu soare sau cu nori nu sunt pentru orișicine, la fel, ci diferă intensitatea trăirii. Cred că e mai greu să te prinzi de stele, de cadre bune. Trebuie să te atașezi atât de puternic, să fii atâta de convingătoare, precum un caz social, de cele mai multe ori. 

    Mai mereu, mă prind ultimul sau penultimul, deoarece cei din urmă sunt mai fericiți, așa ar zice o vorbă. Dar și cei mai răbdători aș spune eu. Dar eu cred în vorbe? Așa mă pierd, când nu mai am ce zice, ce descrie...sunt fană poezie. M-aș pierde în acțiuni, dar ele sunt prinse în document. Le prind cu capsator, ce fan birotică sunt, cu toate că la mine este o ordine dezorganizată. E așa de fain să pierzi ceva și să regăsești mai târziu. Dar oare ce pierzi pentru totdeauna? Ce-ai scris, ce-ai spus, ce-ai cântat sau ce-ai făcut într-o viaţă? Mi-e teamă, că tot valul vieţii le scoate la suprafață. 

   M-am prins că sunt doar o iluzie, doar o amăgire, doar un gând, pentru tine, dar oare când am fost mai mult? Atunci când te-a durut, când ai plecat plângând sau când s-au prins altele, că nu poţi fi doar pentru mine. Mai ai și alte treburi, în afară de mine. Doar n-oi fi singura, unica, pentru tine...în declaraţii și-n sentiment, mă refer. De la DOAR UNA am devenit mai multe, care încearcă să te asculte, să te înțeleagă, dar oare ne poţi fi mamă și tată, ne poţi ști după nume, după chip sau după suflet?

    M-am prins, că timpul nu așteaptă sau că deșteaptă la timp sau prea târziu. Dar nu m-am prins de ce știu, de ce aflu despre tine din surse străine. M-am prins că mai sunt și minciuni, dar nu m-am prins care sunt adevărate. Doar nu le-oi crede eu pe toate. Nu, le iau prin eliminare sau prin adaos în sufletul tău. El știe ce mai accepta sau ce mai permite de la tine. Ce protecție sau pansament, îmi ești tu.

    M-am prins că "Pe curând!", nu înseamnă ultima dată și că "La revedere", mai întrevede o întâlnire, demult așteptată sau nu. Multe spun: "Pa, pa! , eu iţi mai spun : "Mai stai!" o zi, o noapte, până ce timpul sau vârsta ne desparte.

    M-am prins că, timpul și spaţiul nostru e limitat, dar încerc să-l aduc la aceeași dimensiune pentru tine. Mai mult nu pot face, decât să afișez timpul în calendar sau pe ceas altfel. 

   E greu să mă prind într-o atmosferă, dacă nu-i locul meu acolo, dar încerc să mă integrez. Eu mă prind de cuvinte încrucișate, dar mai mult mi se împletesc pașii, când merg către tine.

    Ultima dată, m-am prins că făcând anumite lucruri, înţelegi mai multe, dar pe barba ta, cum se zice. Nu poţi, să stai să explici tot în detalii. Ultima dată, m-am prins că prefăcutul nu e tocmai de mine...chiar dacă îmi mai cad măștile sunt și eu, tot om. 

  Ultima dată, m-am prins, că oricât ai face, nu e de ajuns. Așa că preferi, să lași lucrurile baltă pentru o bună bucată de timp, după care revii la ele. Dar atunci, mai contează, că nu ai fost îndeajuns și că a trebuit mereu să arăți mai mult, să poţi mai mult, să-i depășești pe alţii. Dar în ce? E dificil să rămâi la nivelul tău sau să alegi, să-ţi depășești condiţia. 

    M-am prins că nu poţi trăi ca mine. M-am prins, ca să nu cad, ca o notă pe portativ. M-am prins, pentru nu știu a câta oară, că sunt doar piesă pentru tine, pe care o asculți, atunci când îţi greu și te mai gândești la mine și la ale mele nopți pline.

    M-am prins, că n-am trăit viaţa ta și nu ţi-am furat papucii. Poate prindeam alt rol. M-am prins de faptul că totul este un cost și o oportunitate. Dar eu de ce inoportun cu prezenţa mea, de ce deranjez în trafic... M-am prins, ca nici tu nu poţi face, ce-au făcut altele la diverse capitole, materii din viaţa. Atunci cine tot face: mamă, tata, moș Avram și rudele. Dar eu ce fac, îmi revin mai greu, din repriza de somn sau din mahmureala de aseară, dar eu nu consum excesiv, dar se mai întâmplă.

   Cu alte cuvinte, orice prindere are și o deprindere, dar eu ce întreprind?