Umblu dupa un post bun! Rătăcea pe o stradă fără nume.
Recent, ratăceam pe o stradă făra nume, era chiar ea, cea pe care imi pierdeam zilele si noptile, cautand franturi din ceea ce avea să reprezinte un post bun. Prima dată, nu l-am găsit în forma mult dorită, a trebuit să mai retușez pe ici pe colo, câte ceva, dar sperăm sa iasa de o izbandă, chiar si în bucătărie. Prima dată, l-am găsit cam vegetal cred ca nu mânca carne, ca nu se lipea nici in post de el, decat actiuni vagi: fă o pe asta, si pe asta și pe asta. Si cam atât, te descurci tu cumva.
Dar de aici si până a găsi reteta care să mă facă pe mine sau pe cititori să aleagă un post cu mai puṭine sarcini de lucru, în detrimentul unuia plin de ingrediente nesănătoase e calea lungă. Cel puṭin, dacă nu mă abat de la drumul meu si adun toate indiciile necesare.
Simt că bat pasul pe loc, de cele mai multe ori, deoarece nu am elanul necesar să parcurg acea distanṭă sau timpii necesari sa scot untul din mine.
Ce să caute un post si mai ales, dacă e bun pe o stradă fara nume? Adună puncte, adună puncte și le transformă în atuuri în cursa cu premii pentru o retetă de post castigătoare.
Am inceput sa alerg dupa ingrediente, dar am pierdut lupta cu argumentele. Cine e pro sau contra folosirii unora dintre ele în pregatirea retetei alese. Merg, dar parcă nu sunt pasii mei, știu ca am cu mine, ce mi trebuie, culeg laurii, dar mai ma impiedic de pietrele ce mi stau în cale. Pastele, parcă au înleminit si au capatat formă de bulgăre, prin alipirea unora de altele. Mai inaintez, mai fac, câṭiva pași, mă scutur de praf, in cazul nostru, faina ce se asterne cu surplus peste genele noastre. Imi freamata privirea, când le văd formele potrivite cu migală de meșterii de la Baneasa, chiar prima noastră statia din intinerariu.
De obicei, drumul e presarat cu praf de stele, pe al meu s-a cernut faina si a plouat cu paste farfale si la mal, s-au așezat câteva scoici. Adaug câteva si in reteta secretă. Le-am gasit la temperatura de fierbere, nu stiu de ce dar apa a inceput sa aibe temperaturi cam calde pentru aceasta perioada. Așa că, le-am denumit scoici fierte, la malul carora am adaugat un sos de broccoli.
Dacă tot suntem ajunși la staṭia Băneasa m-am gândit să o sun pe sora ei cu denumirea de spaghetti, nu de alta, dar deja terenul se aseamana, cu un teren de aventură. Yuppi, e!
Oare asteapta fluxul de apa sau un val mai putetnic, sa se inlantuie intr-o valtoare de arome si gusturi, sau doar îi trebuie ceva mai decoristic, pentru a-si manifesta creativitatea?
Nu știu, dacă e momentul oportun sa investim in ceva beton, dar cam asa e preparatul meu, mereu în ton cu culoarea mobilierului. Imi plac astfel de asocieri, de pattern-uri. L-am aruncat intr-o farfurie sau niște boluri cu un design aparte, care să pună în evidenṭă culoarea si textura preparatului. Nu degeaba lucrăm la plating. O fi ceva cu sefii la cuṭite dar cu șefii la decor, nu? Eu cred că arta de a tăia materialul în bucăṭi și totusi de a-l face să arate ca un întreg e o artă. E ca și cum ai spune ceva cu cuvinte puṭine sau ca și cum ai face rai din ce ai, chiar la Edenshop.ro.
Sunt multi fauritori de lucruri frumoase, dar puṭini trec testul de a se vedea online. Prin ce lentila, cred ca lentila timpului. Se poate observa cel mai bine, atunci cand vezi cat timp petrece omul la tine pe site, de fapt la tine acasa. Imi verific timpul de fiecare data, cand pregatesc ceva nou sau cand am chef de pierdut orele pe ceas si nu orice fel de ceas, ci unul beton care si arata si se menṭine în ton cu schimbarile vremii.
De la prea mult vânt, mi se azvarlă cuvintele cât colo, de la prea multă ploaie, mi se înmoaie si tusul sau cerneală, de la prea mult soare, mi se usucă toate si trebuie sa le scot pe balcon sau pe teresă. Oare un post bun, începe cu o literă mare sau cu o litera mică? Cata gramatica incape intr-un bol, oare, cand amesteci supa cu lingura? 100 sau zecii de mii, îngrămădite sau miçsorate până se inșiră pe lanṭ de viaṭă? Eu scriu de mică, dar ele parca au ramas MARI. La litere ma refer. Nu știu, de ce dar nu mi puteam imagina astfel decat in viziunea asta, de litere de decor. Îmi colorează mintea, visurile, îmi decorează spaṭiul în care trăiesc si locuiesc, mă fac sa nu fiu numai de decor, ci să și însemn ceva pentru cineva. Depinde cum aleg să le spun sau să le rostesc. Le număr pe degete, de fiecare dată, când am aruncat înainte si cate am primit înapoi. Urâte, înfrumuseṭate, de tot felul, parcă mi-ar șopti ceva. Dacă tot vorbim de degete și energiile cuvintelor, mi-am aruncat câteva priviri la niste decoraṭiuni pentru bijuterii, în special pentru inele. Stilul minimalist imbinat cu delicateṭea detalilor este elementul comun al bijuteriilor si al materialelor decoristic.ro.
Mi-am stors și ultimele cuvinte pentru un post bun, dar știu ca va iesi ceva de calitate. Ne pregatim pentru vara, iar cuvintele noastre îmbracă haine noi mai fresh. M-am gândit ceva sa le pun într-un storcator, si m-am oprit la acesta, e tare la aspectul design și are și un preṭ bun. În afară de raiul din farfurie, e raiul servit la pahar, in tonuri si nuante diverse.
Mă gândesc cum să le servesc, dar fluxul de cuvinte e cand ambiguu, cand clar. Ma ducr în larg, mă aduce la mal, doar ele stiu să faca asta: cuvintele ce mi sunt servute drept meniu. Cand fluxul e dens, mai reduc din volum, caci nu vreau sa dau pe afara de cunostiinṭe. Incerc sa mentin echilibrul, intr-o nota de minimalism, cu elementele de decor, pe care le atribui in fel si fel de feluri pe biroul meu. E greu să dai din ele, deoarexe se risipesc foarte repede, e greu să le agiti pentru că nu îṭi iese decat un milkshake, iar de restul caramele.
Când te aflii pe o stradă fară nume, apelezi la robotelul din tine, să stie directiile, să te îndrume încorro ti-e calea. Oare chiar tu faci lucrurile intr-un mod automat si ai nevoie de o pauza? Nu mai gândi ca un robot si lasa-l sa faca parte din decor. Nimeni nu doreste sa scoate robotul din tine, decat șeful de la serviciu sau un post solicitant in social media, unde gandurile par a fi robotizate.
Măcar dacă nu am niște coordonate, acest set de roboteii mari,mi le va restabili si ma voi pune din nou in functiune. Aflandu-ne pe o stradă făra nume, nu cunoastem locul pentru care decorul e mai mult decat artă, e ceea ce concepit sa te bucuri de stilul si personalitatea ta.
Mă plimb pe o stradă făra nume, in cautarea unui post bun. E o alee pavată cu beton și cu pavele colorate. Ce poti gasi pe o strada fara bume, decat niste robotei, care sa-ti ofere indicatii. Sunt cam grei si darzi in exprimare, de aceea nu i înțelege tot omul. Mesajul lor e codificat pana n panzele albe. Ca să faca economie de cuvinte beton, mi-au lasat un suport si niște carti de vizită, poate asa putem purta o conversaie mai amiabilă.
Asa că am plecat cu roboteii mei la drum, după ce i-am învăṭat propriul mru limbaj de programare, daca doresc sa-i sustin. Cartea de vizita, ma va ajuta sa i cunosc mai bine. Mi-au spus ca nici ei nu stiu, cum au ajuns, pe o strada făra nume. Astfel, ne-am gandit sa facem o plimbare si poate gasim si cheia inspirationala pentru această stradă.
Mergând astfel pe alee, ne-am intalnit cu ghiveciul fericit, adica chiar te bucuri sa-l vezi, sa-l admiri, sa-i zambesti, sa-l imbratisezi si sa-i asociezi o floare sau un aranjament floral. Chiar le povesteam ca sunt si ghivece nefericite, din acelea care cad in capurile oamenilor, de la atata nefericire.Ce să mai faci, te mai trezesti si cu unul in cap: "I'm glad that that i meet ya!".
Am momente cand nu stiu, ce intalnesc în drumul meu. As putea intalni propriul "green city" sau propria casuta cu licheni, tot cu decor minimalist. M-am gandit sa-i mut aici, poate inverzesc si ei si nu mai sunt robotii din spatele blocurilor gri. C-am asa i-as descrie eu pe ei. Verdele e o culoare vie, care te inspiră, te trezeste la viată, care scoate la iveala seninul si speranṭa din tine. Oare primesc si un premiu pentru aceasta alegere? Sau poate un trofeu. Cine stie, poate misiunea decoristic, sponsorul in proiectarea viselor si imaginatiei noastre, aparent robotice, se potriveste cu a noastra.
Cum ar fi sa locuiesc pe o strada făra nume si sa fiu premiat pentru asta? Ce bazaconie, ma scot si astia, spun unii. Nu stiu cum suna in mintea voastră, dar în mintea mea suna bine, numai sa fie totul beton. Ce m-a facut sa ajung aici? Inteebarile fara raspuns si mirosul? Oare robotii au miros sau sunt de piatra? Oare lor le place aromaterapia sau s-au nascut intr o lume fara miros? Pe mine m-a sensibilizat o nota dulce de parfum si m-am gandit asa de mult la ce aduce, incat cred ca o sa fiu desenata precum suportul de lumanare irresstible mystery.
Mereu am impresia ca am ganduri saltarete. Sar de la bucatarie la decoruri urbane, ca apoi sa-mi clatesc privirea cu ceasurile minimaliste si colorate sau formele arhitecturale. Dar intr-un final, tot cautand un post bun, pe o stradă fara nume a obosit stiloul cu care scriu, asa ca m-am gandit sa-l odihnesc pe o bancă, pâna-i cand un suport univerdal, tot la fel de minimalist, doar să mai adwug ceva culoare vietii acesteia, care tot imi sterge din ea.
Comentarii
Trimiteți un comentariu