Reconstruieste-ti casa copilariei cu Gimihome!

Am avut multe vise, unele s-au pierdut pe drum, altele s-au deșirat pe asfalt. Unele au fost creionate cu creioane colorate si au ramas drept tatuaj pe peretii gri ai blocurilor. Dar ce s-a intamplat cu cele scufundate în adâncul sufletului, a trebuit sa-mi găsesc un kit de iesire la suprafaṭă. Erau vise, care ma adânceau tot mai mult in interior, spre esența mea, erau altele care îmi căutau nod în papură, dar si altele care dezveleau acea parte vulnerabilă, precum as fi un savant al secretelor.

     Mă invart în cerc, dau de probleme, din acelea desenate cu compasul. Mă invart în cerc, dau de pereṭii casei de care ma sprijin sa nu cad, sunt pilonii pe care ma bazez atunci cand simt că ameṭesc de la prea mult overthinking. 

   Sunt eu cu mine în același spaṭiu în care am copilarit, în același spaṭiu în care visele au prins culoare prin desene animate sau pur si simplu vise de noapte, din acelea din care scrijeleai cuvinte si franturi din ele pe foile caietelor dictando. Mă strâng pereṭii din casă, dor de tine, dor de tine...ne vedem noi când, ne vedem noi...poate la mare, să prindem Soarele de mână si să-l aducem acasă, de parcă ar fi un altul, nu e unul și același peste tot. Dar cel de la mare, se poarta mai bine, se imbracă mai bine, încălzește mai bine copiii etc. 

   E copilul din tine, ce fuge după piese, dupa piesele lipsă, piese ce i-au lipsit si-n copilarie. Descoperă și explorează ce ai pierdut si ceea ce vei regasi din tine, prin joc. Ai grijă la partile mici, sa nu inghiti chiar tot, ce-ti trece prin minte.

   Ma plimb prin casă, ca si cum, m-aș plimba pe tarm de mare. Cand ma ia valul, cand ma lovesc de oprelisti, de margini, de colturi, de forme distincte. Pasii alene pe nisip, ma duc în larg, dar ma tin de mine, de casa copilariei mele. Bine ca nu e construita pe nisip sau din nisip. Am o clepsidra, cu care masor timpul, masor pasii, timpul dintre cuvinte si spatii. Cred ca v-ati dat seama, dar ma pasioneaza spatiul in care traiesc. Pur si simplu, e lumea mea si greu ma scoti din ea. Lumea mea cu vise sarate si nesarate, cu proiecte in curs de derulare sau proiecte care plutesc in aer..

    Am impresia ca culeg stele, de fiecare dată, cand intru in cameră. Simt ca peretii se picteaza in alte culori si ma face sa vad casa altfel. Sper sa nu dau prea mult din casa, dar sunt chestiuni generale. Privesc tavanul, ca propriul cer si-mi proiectez propriul Univers. Danseaza la orizont, mii si mii de dorinte si sperante. Una tot va cobori si la nivelul meu, nu stiu daca și in farfurie..poate doar imaginatia va reusi astfel, deoarece ei nu ii este frica sa coboare la nivelul aspirantilor ei. Îi place sa oscileze si sa ofere un mediu placut celor din jur.

   Ma pun la birou, dechid jurnalul, de la nu stiu ce oră, dar mai înainte trebuie sa servesc micul dejun , asa cum il serveam  cand eram mica, cu grija la detalii si in cele mai mici recipiente. Noroc ca acum poti experiementa fara accidente in bucatarie, datorita jucariilor din lemn, set mic dejun, solutii pentru fiecare dimineaṭă. Îṭi organizezi micul dejun, pana la cel mai mic detaliu și scoṭi la iveală, nutriṭionistul din tine.

     Dor de tine, dor de tine...manifestat in fiecare element al existentei noastre. Mi-e dor de copilaria mea, dar si tanjesc la copilariile altora, deoarece par mai bogate in unele chestii. Mai ales acum, ca copil mare, oare ce nu am avut noi si au ei? De tipul? Ce are ea si nu am eu? Vise, sperante, iluzii, bani, ideologii. "E acolo la bine, la fel și la greu?

Te strânge noaptea-n brațe când dormi cu spatele la ea?". Oare credem ca aceasta copilarie, ne mai intoarce spatele, pentru ca noi sa-i arătam ca ne pasă de ea? și nu dorim să o îndepărtăm din calea noastră, să o ducem într-un colṭ de umbră, ci să ajungem la staṭia ei spaṭială. Poate ne este frică de zbor, poate nu ne-a placut sa cucerim stelele cu copilaria noastră fericita sau nu. "Sper că la răsărit, Să te simți împlinit, Când te strânge în brate, Cum poate ea". Oare i-am cerut prea mult, copilariei noastre dragi, de tipul: "Cine m-a facut om mare" venit ca un repros, nu m-a întrebat ce mi se pare, mi se pare ca-i nedrept, nu mi se pare, ca-i corect, cine m-a facut defect."

  Pentru unii, copilaria e partea perfecta a vietii, pentru unii cea plina de defecte si cea care trebuie corectata. Pentru tine, cum e sau cum a fost? O consideram defecta, deoarece nu a avut prea multe de oferit sau de zambit sau altele sunt motivele?

    Oare avem nevoie, sa ne-o apropiem mai mult, sa o aducem in spatiul noastru ceresc, pentru a ne bucura de toate darurile ei? Mă gandesc la faptul că aceasta copilarie e precum un sablon, dupa care ne ghidam cu totii, si la care dupa preferinte adaugam doza de sclipici.

       Pe birou, am propriul spatiu ludic. Pozele din copilarie, care schiṭează zâmbete si care înca trezesc în mine, emoṭii. "Pozele se animă, joaca feste, fac doar filme, casa imi este străină și ma ṭine pe afara, că i dor de tine". Astfel, copilaria, e precum un cufar din care scot amintiri, ce nu mă lasa sa o parasesc prea curand. Tot să mai aducem din frecvenṭa ei, ne vedem noi, copii atunci când ne simtim, iar ca ei. Dintr-o casa,  straina de noi la ce a sufletului nostru, a binelui si copilariei, a lucrurilor familiare, cu Gimihome.ro

    Mă tine pe afara, deoarece interiorul e prea ocupat cu dorul acesta, care cauta in noi, noi resurse de a evada, de a scoate omul copil la iveală. Mi-e dor de casa din copac, poate cea din nuc. "Hai da-te acum jos din nuc, te asteapta o treaba de facut si multe altele ce or sta, o-r sta acum in grija ta, te asteapta grijile, bla, bla, bla." 

     Casa din copac imi aminteste de Peter Pann si alte legende nemuritoare.  

 Sursa versuri: musicmatch.ro