SimplyArt, modul în care arta prinde viata sub ochii tai!

Oare cautam arta sau modul în care cineva ne vede și ne percepe prin ochii săi? Oare cautam sa vedem în imagini ce ceea ce sufletul nostru ascunde sub plapuma plina de nori sau pur și simplu ne dam seama ca imaginile nu surprind cel mai bine starea pe care sufletul încearcă sa o mimeze, dar cei de la SimplyArt, cei care susțin arta românească au redat noțiuni din viata în mod realistic și uimitor.

        

   Abstract sau nu, fericirea noastră a fost ținută departe de ochii curioșilor. Poate uneori am preferat sa dam prea mult din casa, dar uneori pasii nostrii pentru a fi stabili în iarna timpului au mai plecat pe alte cărări. Nu neparat nelalocul lor, ci pur și simplu, poate am deviat de la sensul nostru unic în viata. E greu să cari casa după tine, chiar dacă nu e vorba doar de sezoane sau de bagaje. E greu să fii tu, când te simți părăsit de toți și de toate, dar oare se merită? Se merita sa ajuți  când toate cad pe tine? Se merita sa fii omul bun, când nemulțumirile cad pe tine și refuleaza ca valurile ce se sparg la mal?

Oare am dispărut ca nație, când am uitat ca oamenii nu sunt vinovați de propriile alegeri, dar oare stâlpii casei pot cara la nesfârșit greutatea unei generații cu tot cu greșeli și dezamăgiri? Oare putem urca pe propriul eșec sau ne putem consolida pe eșecul altora în viata? Pana unde poate duce eșecul și dezamăgirea când privești Soarele, care este eclipsat de propria neglijenta a vietii. Cu toate că în fiecare zi ești atent la ce ai în jur, e greu să nu ți mai poți deschide ochii, la fel ca în prima zi, când simțeai ca te naști a doua oara. 

Oare e prea mare înălțimea sau ți-ai setat obiective prea mari în viata? E greu cu visele, pentru că te doboară atât de mult nereușită lor, e greu să te pierzi în încercarea de a le atinge, dar e simplu sa crezi ca te pierzi pe tine luptând pentru visele altora. E greu sa-ti tot gasesti cuvinte, când nu mai știi ce să zici, ce sa mai chemi din atâtea cuvinte care exista prin tine și trăiesc prin tine. Precum o mama sau un tata care își cheamă puii la masa. Te uiți în zare și asculți vântul, asculți marea oceanul, derulezi filmul care ți se desfasoara în faṭă, dar simți ca le pierzi pe toate...incepand cu tine, pot fi ultimele cuvinte pe care le vezi, le simti sau le poți atinge, pentru că viata înainte de toate e cuvânt, dar ce faci când limba piere sub asediul unor creaturi ciudate? 

     Derulând aplicația momentului Tik Tok, găsesc cuvinte și replici care s-au mai zis, s-au mai scos din buzunarul sufletului. Cautam noutatea pe care o pierdem din vedere, atunci când uitam sa mai și clipim. Dar de ce ne plictisim sa tot răspundem nu doar pe internet, ci și în realitate? Din frica de a nu spune răspunsul potrivit, de a ne face de rușine sau pentru ca limbajul natural ne-a fost distrus din clipa în care am refuzat sa mai gândim ca noi și am zis fie că ei. Oare ne-au auzit, ne-au prea înțeles și au plecat cu toate ale noastre în căutarea de alte planete, poate Nibiru sau nu. Totuși cât am staționat pe a noastră planeta, am descoperit atât de multe valente ale vieții, pe care nu toți oamenii pot sa le descopere și sa le atingă. 

   

Nu toate lucrurile sunt roz în viata ca planeta Nibiru, dar se pare ca dezvoltatorii chiar încearcă sa creeze un nou cosmos în care imaginația și distracția ating cote înalte. Viata de influencer costa și trebuie să ai ce sa influentezi. Chiar dacă nu m-am considerat un influencer bine cotat sau cu pretenții mari de la viata mi-a plăcut sa am un cuvânt de adăugat, exact ca și tineretul participant la discuții. Nu m-am agrenat politic, pentru că educația mea nu a fost de așa natura politica.

Asemenea proiecte necesita multă susținere politica și nu am fost în măsura sa ma amestec deoarece nu m-am considerat adecvata sa o fac. Nu am fost niciodată genul cu distracțiile la maxim și poate și de aceea, am fost oarecum marginalizata fiind o fire mai introvertita și nu asa deschisa către petreceri etc. Poate considerata apatica sau plictisitoare. Nu am viata doar sa ma folosesc de cuvinte, ca să nu dispar de pe Pamant, dar nu pot trăi fără el, cuvantul. De aceea, când nu mai știu ce să zic, tac sau scriu pentru ca ma linișteste aceasta activitate. Treaba nu se face doar cu cuvinte, dar oare trebuie sa judecam fiecare ce material genetic avem sau ce avem pe gat adică moștenirea strămoșească sau din nastere? Dacă fiecare ne-am născut cu o limbă cu o respirație, de ce să jignim vocabularul altuia. Și nu e vorba de injurii aduse persoanei, ci pur și simplu cuvinte care nu se mai aud la fel, ci si-au pierdut din sonor, odată cu ștergerea lui, poate a unui program, a unui sistem etc

Am știut sa ne vedem prin el, sa ne oglindim prin el, sa ne bucuram diminețile și viețile. Am plătit pentru ele, cu bucurii și lacrimi de tristețe sau de fericire, dar nu ne-am gândit ca e asa greu sa întreții o rețea, un sistem. Că oamenii pleacă din retea dacă se simt plictisiți, sătui de anumite reguli și dogme sau pur și simplu nu mai vor astfel de principii de viata. La ce folosesc cuvintele scrise pe caiete și jurnale, dacă mereu ne simțim ca la școală, parca cu lectiile neînvatate. E drept s-a muncit mult pentru tara asta, pentru proiecte, pentru dreptul la viata, dar mereu revin aceleași probleme care parca nu au chei de rezolvare. Dar parca le-am mai trăit o data și iar o iei de la capăt( vorba aceea ). 

     De aceea, uneori ne agatam de nori, și parca ne simțim în afara sistemului, așa mai visători sau mai pe aripile noastre. Am visat și trăit cu toată lumea, dar ne-a plăcut și stilul nostru de viata, care poate a deranjat sau nu o parte din oameni. Vânzarea e pe cuvinte sau pe bani, dar eu prefer monezile sufletești, pe care le tot rostolesc prin buzunare sa vad care faṭa mi-o mai arata. Sa trăiești la maxim sau cu propria casă în spinare, asta i întrebarea, poate nu arat precum scriu dar mereu ce trebuie sa spun sau ce urmează sa spun ma consuma pentru că nici eu nu știu. Care-i următorul cuvânt? O fi asta dintre noi care nu se mai termina și are o vârstă sau faptul ca la repetitii în viata stau cam prost și nu știu ce să pregătesc? Poate dacă as fi vorbit perfect poate as fi fost mai sus sau cine știe ce, dar din diferite motive am ceva lacune în exprimare. O fi distanta, timpul, pregătirea, șlefuirea etc..dar degeaba vorbește gura dacă corpul nu răspunde la aceeași limba. 

E rău să fii numai în cifre și nume pe net și în realitate sa nu mai insemni nimic. E ca și cum ai cauta faima, dar ea nu te cauta pe tine, ci pe alt izvor de inspiratie, că tu ești seacă de mult. Așa s-ar traduce liber niște fapte și niște cuvinte. Poate delăsarea spune multe, dar cum sa mai cuprinzi cu bratele ce nu mai ai. Ce odată, strangeai în brate, ca un tablou cu ramuri verzi, prin ale caror rădăcini lumea părea frumoasa. Dar tot ai ales să înfrumusețezi viata cu cuvintele tale și mesajele tale, chiar dacă unele au durut și altele au bucurat inimi și dimineți cu raze de soare.

    Se pierd trairi pe rețele, pentru că realitățile nu ne plac și asta se vede dar cum mai impresionezi în relații, dacă te prefaci în scrum de la primele cuvinte, dacă te consumi și știi cât doare fiecare dezamăgire.

    Dar ai luat sentimentele și trăirile și le-ai pus intr-un borcan, chiar dacă sufletul amestecat și cu alte emoții alterate de timp. Asa ne este lumea, dar fiecare nu privește tot tabloul și prefera sa ne închidă sufletele în propriile borcane și viziuni, ca să și privească ei, câștigul. Dar vezi cât de mic te faci, când găsești astfel de sensuri. Ce disproportie de sensuri, când te vezi pe tine. 

     *  Acesta nu este nici pamflet, nici articol de impresionat