Dintr-o mie de patttern-uri, ai motive să-l alegi pe al tău!

Suntem oameni, iar ceea ce ne diferențiază de alții e structura patternului din noi. Ne jucam cu aspecte diverse și găsim în noi elementele lipsa, pe care le cautam în alții. Uneori credem că această căutare sfârșește prost, deoarece nu ne dam seama ca identitatea noastră este supusa încercărilor în viata. Viata ne-a și coborât, viata ne-a și ridicat, dar am rămas mereu în picioare și am încercat sa rămânem aceeași, deopotriva. 

    Când spui identitate nu te referi neapărat la viata de pe internet, ci și la viata reala. De aceea, simbolismul ne ajuta și mai mult sa interpretam idealismul și paternitatea în relații și nu numai.

   E greu să respiri în societate, când ți se cere atâta diversitate în tipologia de pattern-uri. Putem spune ca am dispărut ca societate, când nu mai avem pattern- uri prin noi. Suntem asa de utilizați și reutilizati în societate în diverse forme, încât credem că paternitatea e greșită. Avem de demonstrat atâtea și totuși nu găsim elementele care sa figureze intr-u atat de multe. Lucrurile pot fi simple ca și foaie-verde.ro, dar se pare ca natura e mai complicata decât atât, decât o simpla paternitate. 

    Paternitatea o poți obține printr-o foaie, insa pattern-ul și elementele adiacente, nu. Natura nu te întreabă, dacă o cunoști sau nu, natura nu prea pune întrebări, dar te recunoaște după multe, precum o frunză. Frunza are nervurile ei, la fel ca și caracteristicile ei Ne pierdem numele printre foi, dar ni-l regăsim în culoarea frunzei, culoarea verde care ne întoarce la natura și la divinitate. Poate am preferat sa ne pierdem pe noi, pentru a da glas altora, așa cum face natura cu izvoarele, le îmbrățișează pentru a continua Universul. De ce renunțăm la noi, sa-i facem pe altii fericiți, când nu se merita. De ce acceptam sa fim povara altora, când nu se merita, când primim doar bătaie de joc. Oare prea am acceptat, ca natura omului sa facă ce vrea din noi sau pur și simplu este o răzvrătire a naturii? 

   Ne împiedicam de astfel de pattern-uri, parca șchiopătăm puțin și nu ne dam seama ca oricât am crede ca fac parte din cotidian, unele par a fi desprinse din filme.

   Din încercarea de a evada, poate stricam acel pattern cu care natura ne-a inzestrat. Poate îl dorim altfel decât e, poate îl dorim schimbat, dar nimic nu e mai frumos decât sa-l păstrezi același, exact ca designul unei flori, al cărui suflet nu poate fi șters, ci doar întipărit pe retina privitorului.

     

Nu poți cuprinde în mâini, ce poți cuprinde intr-un pattern. Cum ar fi să ne întipărim pe piele și în suflet, ceea ce simțim? Ar fi la fel de luminos, la fel de creativ sa dam voce glasului care poate nu a cunoscut suficient lumina reflectoarelor? Poate a preferat să ducă o lupta în tacere cu furtunile vieții și sa iasă la suprafață cu atâtea pattern-uri încât fiecare sa-si regăsească calea și renașterea.

    E precum cuvintele care nu au văzut niciodată lumina Soarelui sau care si-au pierdut sensul încercând sa înoate prin oceanul de secrete. Unele s-au înecat la mal, altele au suspinat adânc, altele s-au retras precum un reflux, dar cele care au preferat sa răzbată mai puternic au fost cele care au ținut morțiș sa fie într o agenda sau intr-un jurnal. Deoarece exact timpul le-a dovedit ca nu trebuie sa rămână niște cuvinte închise acolo, adică niște picături de roua revărsate pe o coala de agenda. Dar pattern-urile nu sunt doar despre natura, ci și despre dragoste. Nu-ți poți imagina câte pattern-uri poți găsi despre dragoste și iubire, doua forme coexistente. 

   Poți împleti în asa fel cuvintele să curgă ca siroaiele, dar sa nu mai fii de interes pentru nimeni, pentru că nimeni nu mai citește jurnale, agende, toți vor ca faptele sa vorbească și sa strige în gură mare. Dar ce mai poți aștepta de la oameni, când primești dezamăgiri, și te consumi pe interior precum o lumânare, șansele sa ți arzi speranțele e și mai mare, pentru că dezamăgirile lasa un gol în suflet, la fel ca cuvintele nespuse, nerostite la timp. Oare mai e timp de ceva și când am avut timp, cui am spus? 

   Sunteți cu toți hoți de timp, de emoții, nu mai știm cui i-am dezvăluit asa de mult suflet, ca ni l-a furat cu totul. E greu într-o lume extrovertita și mereu doritoare de curiozități și noutăți, sa păstrezi ceva pentru tine, departe de ochii lumii. Cel mai mare câștigător de timp e dragostea, care împarte cel mai bine timpul, dar îl și usucă, precum petalele unui trandafir. De ce mai scriem, dacă sunt doar cuvinte în van, ca să acoperim gură proasta a lumii sa deservim la un schimb de emoții sau sa și aplicăm ceva din toate astea? Mulți au rămas cu cuvintele, alții cu faptele, noi cu toate că toate că ne-am împuținat și noi sufleteste și ni s-au mai umbrit viețile.

    

                  Sursa: home-harmony.ro 

Uneori, simți ca te-ai scufunda toate sentimentele și trăirile, numai ca să vezi cine le aduce la suprafață. Cine îți aplaneaza stările când ești în conflict cu tine și cine ți le intelege. Oare lumea care fuge încolo și încoace sa-si salveze numele sau pur și simplu cineva care chiar te cunoaște cu adevarat. 

     Dragostea e deformata prin diverse viziuni, dar dragostea care trece testul timpului e cea mai importanta. E precum o floare în ghiveci, care erupe în mii de emoții și cioburi, pentru că pattern-ul ei e mai puternic decât grija poate sau nu.

Cine să te reprezinte cel mai bine, sa-ti ofere suportul necesar, când pattern-urile sufletului omenesc sunt de asa natura, sa-ti dezvăluie atâtea identități. Te poți pierde printre rânduri, poți înota prin linii în valuri sau onduleuri îndrăznețe, poți depăși linii geometrice, dar te poți regăsi doar intr-un suflet, pentru care viata a suportat atâtea. Un suflet al cărui cod nu-l poti cunoaște decat intr-o viata de om. E rău să rămâi fără coduri, e rău să nu mai poți decodifica un suflet, o viata, o trăire, un sentiment pentru care inima a plătit zeci de lacrimi, deoarece nu e vorba doar de internet, ci propria citire care a fost abandonata pe o pagină. E greu sa-ti amintești, când ai crezut ca cunoști codul vieții și se pare ca scrierile sunt interminabile, doar ca cuvintele se cam termina. Se face mult uz de ele, în orice limbă și tot vorbind de susținere, am găsit și acest ursuleț dragut care se pare ca face lucrurile mult mai ușoare, aparent în poza. Un astfel de suport e de preferat în orice situație, atunci când simți ca nu mai poți și mai poți puțin, atunci când cuvintele se termina cu punct si nu cu virgulă, atunci când chiar nu mai poti da glas cuvintelor, pentru ca se aude tacerea. Dacă sufletul ar vorbi în imagini, ce print ar avea? Poate o frunză ale căror nervuri încă nu au încetat să mai spere, să se mai ancoreze de realitatea efemera, poate un șablon cu natura sau poate chiar o pasare maiastra, care nu s-a oprit din a-si canta trilurile cu toate că vocea ei e cumva înfundata. Nu știu dacă îți poți înveli sufletul în frunze, dar măcar asa mai acoperim din goluri, cu toate că natura ne vrea mereu descoperiți. În viata ne simțim depășiți de multe, dar oare care e mai depășit debitul de apa sau debitul de cuvinte? Se muncește cu sufletul, se plătește cu inima, dar sacrificiul e mare. 

    Când cuvintele tac și numai cu ce impresiona, impresionează prin simplitate și prin natura ta verde și luminoasa  precum cei de la foaie-verde.ro, un proiect de suflet din Cluj Napoca. Merita sa crezi ca natura ta merita descoperita, indiferent de pattern și apreciata la fel de mult.