O scrisoare dulce-amăruie! Gusta cuvântul si servește câte o porție!

Mi a plăcut mereu sa scriu cu note. Cu note de fag și scortisoara. Ți-am trimis în zori o scrisoare, ca să știi ce e în inima mea, puțin soare, ceva nori, dar mereu picura cu roua inimii mele. E greu să devii mereu un cuvânt pentru cei dragi. Un cuvânt de soi, un cuvânt ales, dar mai degrabă un cuvânt care sa aline gustul și apetitul cititorului. Ce sa mai faci, când cuvintele curg pe tapet cu culori vișinii, nu ca de cerneală, și stropesc pereții camerei și ii îmbracă în nuanțe de toamna. E un scris care are note de melancolie, nostalgie, care îmi amintește de timpuri apuse. Ce sa zic azi, când totul e întors la 180 de grade, e vântul ce bate, e culoarea din pahar sau cuvantul e atât de schimbat în societate? 

   As face o ancheta sa descopăr mai mult cuvantul. O ancheta misterioasa cu note de vin, dar nu îmbătat, ci cu o atitudine de beatitudine. Mi-am pierdut scrisul, dar nu și pasiunea pentru scris, am pierdut multe în viata, dar caut să recuperez exact ca picatura care cade din pahar. Din puțin în preaplin, din preaplin în mai puțin. Picatura care se rostogolește și revine într o forma mult mai actuala, la fel de continuua și circulația vieții. Așa e vinul, un bun circulator pentru viata cu masura.

     Gusta cuvantul cu fiecare timp  petrecut cu cei dragi, asemeni ție, asemeni noua. Cuvintele au multe interpretări, la fel și gesturile, e greu să scrii din mers, e greu să tastezi pe mai multe fronturi, dar cuvantul ajunge întotdeauna acasă. 

    Am nevoie de luciditate, când scriu ca să știu că cuvintele ajung acolo unde trebuie, nu de nervi sau pastile. Am nevoie de mine.

    E greu să întorci cuvantul după ce l-ai spus, pentru că e ca o sabie cu doua tăisuri. Te mai și doare.

    Scrisorile de demult sunt așa de previzibile. Conțin așa multe pete de alcool, dar și multe pete care sunt îmbibate de aroma condesata a vinului dulce sec. Cum ar fi să citești o scrisoare de demult, intr-un ambalaj de lux.

    

Sa-ti decorezi interiorul e un lux...în stil astronaut. De ce spun asta, pentru că unii omit ca stelele nu doar sclipesc pe cer, ci și în interiorul sufletului nostru, dacă știm sa le pictam sau desenam. Astronauții nu doar ca se simt în largul lor în spațiu, dar mai și coboară Luna Și Soarele și cu ai lor aștri, pentru a fi admirate și privite. Dar ce facem cu atâta strălucire, când alții ne vor mati și fără sidef, acoperiți de praf și negura timpului. Cred că așa se trăiește pe Lună. Noi tot încercăm să scoatem la lumină, arta din noi sau ceea ce au reușit sa deseneze părinții nostrii în noi. Poate ne-au vrut alb-negru, poate ne-au vrut color, dar știm ca amintirile astea nu se șterg nici cu radiera, nici din ceasca de cafea, nici din paharul cu vin. Rămân urme vizibile ca timpul trece cu și despre noi. Cantitatea pe care o servim din aceasta licoare face ca timpul sa parcurgă alți pași și alte note. 

  Oricum, noi le păstrăm amintirea vie, ca și când ar fi fost AZI, pentru că IERI mai mereu ne-a fost închiriat de alții prin alte mijloace. Clipele de azi, nu se măsoară în clipele de mâine, decât în sclipiri de stele sau sclipiri de ceas, atât ne-a mai rămas. Oare prea am considerat interiorul un lux sau chiar am devenit un lux pentru alții, adică ca prea ne interiorizam în noi, în dorința de a proteja acest termen considerat LUX. Lux ni se cere, lux ni se ia, lux ni se prezintă pe retelele sociale. De aceea, am preferat sa- mi decorez interiorul pentru că eu trăiesc în el si creez spațiul de care am nevoie. Și am început cu biroul, care în vremurile noastre nu mai seamănă prea mult cu cel din copilăria mea, ci aduce mai mult a stil minimalist.

    Conținutul e multidiversificat si stratificat pe domenii, astfel incat sa nu rămână nimeni pe dinafară.

    De când s-a scumpit conținutul, mai ca-l servești la felie cu ceva confetti deasupra. Mereu sărbătoresc un conținut bun, dar pe mine ma las la urma. Doar eu sunt 100% conținut și din asta trăiesc. Mai e și conținutul de apa și cafea, dar deja e cu surplus. Când vorbim de vin  totul se reduce la tăcere sau la prea mult zgomot. Diluat cu apa și numa bun de servit cu aperitive sau alte feluri de mâncare.

     Conținutul e ceea ce livrezi sub nasul și ochii privitorului. Daca nu știi ce servești în farfurie, nu știi ce să mai adaugi în meniu. Oare se ÎMPACĂ bine bucătăria cu scrisul? Cu siguranță, dacă împart și premiile câștigate. Arome, stilurri, definiții și buchete. Ale cui sunt mai ravnite oare? Aroma succesului, gustul eșecului, definiția bunului gust și simt sau buchetul reușitei? 

 Gustul pentru conținut, l-am descoperit la liceu. Mereu m-am tentat cuvintele și ce pot face sau scoate din ele. E ca la contabilitate: profit sau pierdere. Mi-a plăcut dintotdeauna sa admir frumusețea cuvântului și gustul lui diversificat. În plus de asta, aromele lui parcă persistă mai mult, ușor condimentat cu gust de citrice.

Dacă e sa ne referim la conținut, precum la o felie de pâine, am distinge doua tipuri de continut: integral, care ne hrănește toate poftele și simțurile și conținutul sec, care ne plictisește.

Sa faci conținut bun, e o treaba de ani de zile. Precum inelele unui copac, conținutul se divide și se multiplica în mai multe contexte. De aici și legătură cu bucătăria.

   Ultima dată, am cam triat conṭinutul si l-am sortat în toate felurile. Oare am găsit o categorie și pentru tine. Tu, conținut care vii pe nepusa masa și trebuie să mă comport bine cu tine, unde ai rămas?

  Povestile de pe covor au cel mai fain sonor, deoarece eu le dau play si tot eu le reduc la nivel de tacere. Sunt precum visele, deoarece simti cum cobori de pe norisorii tai pufosi direct pe Pamant. Acel spatiu orizontal, care te face să plutesti sau sa fii atat de ancorat in ceea ce faci. Tu ce faci pe covor sau ce strangi de pe covor? Strang scame, dar cred ca m-am impiedicat de scam-ul de pe email, deoarece asa imi verific inboxul, cu laptopul pe covor si cu picioarele-n aer. Adun si fire de par, dar cate povesti de a fir a paru' am depanat eu pe covor. Asculta-ma singura pe mine, cu vocea si ecoul din pereti, in dimineti tarzii sau nopti cu Lună.

   Uneori, simt ca imi egalez simturile si notele de somn, pasind alene pe covor, ca apoi sa ma scufund pe perna moale. Imi place faptul ca acest covor, se imbina cu natura mea pasionata de muzica si natura. Culorile sale calde si naturale, ma imbie la caldura caminului si liniste interioara. Iar notele florale, ma fac sa mi deschid sufletul catre creatie si frumos. Daca as fi mic, cand scriu acest articol  as imprastia jucariile pe jos, dar nu mai sunt la varsta aia. Daca as fi mic, as schimba culoarea covorului cu creioanele mele colorate...ce mai, cel mai fain design. Daca as fi mic, as pune cuburile cap la cap si as forma turnulete si castele, dar am castelul meu de nisip pe covor, de pe care lipsesc doar scoicile si briza marii. Daca as fi mic, as aspira la mai multe, nu doar praf, ci la pulbere de stele. 

   In diminetile tarzii, imi beau cafeaua tot pe covor, alaturi de un croissant. Iubesc nuanta pamantie a cafelei si cremul spumei ce se formeaza la suprafata. Iubesc aroma diminetii. Printre preferatele mele se numara nuantele cafea cu lapte, deoarece sunt mai suferitoare si nu se pune asa repede praful pe ele. In plus, poti zari repede scamele de pe suprafata sa. Îmi displac petele de vin de pe covor care ajung accidental de la prea mult preaplin, dar încerc să văd o formă de arta în ele, ca și cum un pictor și a scăpat acuarele pe covor.

Ți am trimis în zori o scrisoare

Ca sa știu ce e în inima ta

Am strecurat și cateva greșeli 

Cu parfum de Cambernet Sauvignion,

Pentru zilele și serile în care aroma 

Capata miros de vișine și coacăze.

Un pahar de preaplin, întors pe toate părțile

Ca sa capeți culoare în obraji și note de savoare.

E o licoare, pe care o poți asorta la vânat

Dar mai presus de orice la ce îți spune agenda.

    Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2025.