Ce fac copiii cand se plictisesc sa fie copii? Gresesc cel mai bine.


Ce fac copiii, când se plictisesc sa fie copii? Socotesc, gândesc să scoată idei noi pentru un mediu sigur, acum depinde și unde crești. Dacă crești în șantier sau pe o margine de lume, numai mediu sigur nu e. În general, copilul iși manifestă inclinaṭia de a dezvolta ceva în domeniul acela, in care se formează mediul lui de studiu. 
   Își adună timpul, își împart momentul 
   Scotocesc în buzunare după scotch si lipici..ups, am uitat kitul de gatit
   S-ar putea ca viitorul mediul de afaceri să fie chiar aici.
   De mici se nasc intreprinzatori, chiar si pentru siguranṭa lor.
   Un mediu sigur propice, de dezvoltat idei, chiar pe toată suprafaṭa lor.

Ce fac copiii, când se plictisesc sa fie copii? E ca si cum te-ai plictisi de aceeași reteta la mancare si cauti prin buzunare, o alta. Bine, ca ne folosim de ustensile de protectie si din silicon, numai bune pentru gatit in siguranta. Scotocesti si tot ce gasesti, e o batistă dar nu e vreme de adio, ci de a, Dio, ai uitat lumina aprinsă, vezi sa nu bage copilul mâna în priză. Astea sunt griji de mama. Altceva, mototol prin buzunare, un servetel in care sau insuflat multe, chiar si un mod de protectie sensibilă pentru copii. De aceea, grija pentru mine e impaturita în patru, exact ca la poale în brâu. Deci, ce fac eu, când mă plictisesc să fiu copil? Mă joc pe numaroatoare, poate imi iese un alt rezultat. Scot creta si coarda din dulap si reproiectez copilaria cu creioane colorate. De fapt, asa prind contur cele mai faine idei. Când eram mică, le aveam cu desenatul, acum s-a mai dus din pasiune, si din dexteritate. 
    Copilaria mea a fost cu schiṭe, de alu Caragiale, daca ma intrebi. De fapt, copilaria e chiar o schiṭă a maturitatii, a ceea ce vei face, când vei fi mare. Mare cu litere mari sau de o schioapa, asta-i intrebarea. O schiṭă, care are punct de start, undeva la anii ludici. Cum mă vedeam cand eram mica? Pe jos? Deoarece semnam multe, cu pixul, cu cariocile, mai puṭin la rubrica pereṭi. Ce s-a intamplat cu ei? Eu stiu, ca i-am construit din materiale bune, cum sa se darame castelul din povesti? Bine, nu se darama, doar se reface cu alti piloni.. mai durabili. Doar am testat o viata intreaga rezistenta materialelor in era tehnologica. Cu ce m-am intors de acolo? Cu multe informatii si proiecte de durata. Deci, ce fac copii, cand se plictisesc? Ii bag in proiecte, ca sa nu mai aiba motiv de plictiseală. Eu din cauza plictiselii, m-am refugiat in scris, m-am intors la mine, ca sa ma descriu altfel. Sunt zeci de zile, de cand ma lupt cu siguranta asta, care pare ca are multe capcane si cratere de ascuns. Fara ea, nu pot, nu exist, ma tem, mi-e frica, mi-e sistem inconstient si constient. Siguranta e un cuvant cheie pentru viata mea. Totodata, unul care reuseste sa descheie multe cu semnul intrebarii. De fapt, ce este sigur azi sau ce a fost sigur ieri? Ceva planificat, ceva stabilit, dar mie imi plac lucrurile adhoc, ceva care se intampla pur si simplu, cu toate ca ma ia uneori pe nepregatite. Tin la siguranta mea si a familiei mele, nu sunt genul care sa investeasca mult in asta, dsr fac tot ce este posibil sa o asigur, in caz ca o mai dau de ziduri. Despre incredere este vorba. Cu ea, ma mai trezesc in cioburi si trebuie sa o lipsesc, iar la loc, sa o fac intreaga. Dar cand increderea a fost intreaga, daca ti-am dat si tie din ea? E ca si cum ti-as servi o prajitura si mi-as pierde o tot eu. De fapt, ce am facut cu ea. In ce parte am lasat-o sau unde am pus-o? Intr-un sertar, in note, in bancnote, in ziar, pe site, s-a cam pierdut la capitolul litere folosite si descrieri. 
   Oare siguranta e sinonim cu increderea? Oare le poti alipi sa faci un intreg? Sau sunt deja parti ale aceluiasi corp? Si eu, drept copil plictisit le-am despartit? Doamne, cum sa fac asa ceva? Exact ca doua surori, doi frati sau doi parinti, care se pliaza perfect in gandire si sentiment.
     Ce fac copii, cand se plictisesc si nu vor sa mai asculte? Se duc la culcare ori îsi pun muzica în căsti. Doua solutii utile si la indemâna oricui. Si eu, am fost unul dintre ei. In copilarie, imi cautam siguranta, mediul acela in care sa traiesc si sa ma dezvolt. Nu prea mi-a placut rutina si se vede, incepand cu facutul patului. A te crede om mare, cand tu vrei sa mai fii copil, e ceva greu de inteles. Parca nu vrei sa spui la revedere copilului din tine. Parca, tot te vezi prin ei, oricat de mare ai fi. De aceea, cei mai ascultatori copii, ajung la Empria, să se imbogateasca cognitiv intr-un mediu favorabil si protejat. 
   In copilarie, m-am lovit de multe sensuri protective, sa nu cad in extreme, unul dintre ele e coltul mobilierului. Nu exista zi, in care sa nu fac cunostiinta cu acesta. Sa ma sterg de el, sau sa ma lovesc cu ceva dureri ulterioare. Asa ca se pare din instinct, de a nu ma mai lovi niste copii ai protectiei supreme au creat protectiile pentru mobilier, astfel incat sa nu mai fiu afectata de aceste accidente.
   Copii isi aud deseori propriile ecouri. Uneori, tipa asa de tare din rarunchii sufletului, incat chiar ai dori sa ai ceva sa atenuezi asta. Solutia s-ar putea sa fie chiar ceva muzical de la Empria. Cred ca sufletul are mult mai multa simfonie atunci cand e sincronizat. Astfel că o pereche de casti pentru atenuarea zgomotului, poate fi ceva ideal, cand pe micul copil din vecini il apuca consolidarea locuintei.  

 Stii ca esti bine auzit, atunci cand castigi niste premii, drept cel mai bun site al anului 2020, 2021, 2022 sau atunci cand mesajul tau ajunge la cel mai mic public. Poate fi chiar copilul tau, incantat de noutatile site-ului Empria, doar e si el un mic consumator. E bine, ca de mic, sa fie interesat de siguranta si bunastarea lui. E bine cand incepi sa pari mare in ochii altora, castigand premii, dar fara prea multe aere, ca ne-am ocupat si de el. 
             Ce fac copii, cand se plictisesc, imprumuta idei intre ei, pentru a se dezvolta si deprinde mai multe. La început buy4baby, apoi visul s-a transformat in Empria, un brand renascut pentru siguranta caminului tau.
                               ****
       M-am plictisit sa fac asta si asta si asta, vreau altceva mami, sa vina tati cu ceva nou. Sunt cateva dintre dintre solicitarile micutilor nostrii. E greu cand nu primesti raspuns sau feedback la ceea ce ai facut, chiar si intentionat, sa pui sa strici ceva, numai de dragul de a-l face din nou. Fie ca e vorba de mobilier, bucatarie sau alt spatiu de joaca, ideile Empria pot fi puse in practica chiar de tine. 
   Gresește din joacă si poate ideea ta devine produs pe site-ul tau. Construieste pentru copilul tau, spatiul de care are nevoie. Ca sa nu mai sarim la concluzii pripite si sa ne ambalam degeaba, iată in imagini cateva proiectii din universul Empria.ro.

   

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Noile alegeri vestimentare iti bat la usa!

Inainte la birou, nu inapoi...

Umblu dupa un post bun! Rătăcea pe o stradă fără nume.