Camera de creta. De ce sa șterg când pot continua!

Camera de creta, locul în care ma întorc mereu. De ce sa șterg când pot continua? De ce sa ma dezlipesc de omul din copilarie pentru a zidi alte corpuri fără viata? De ce sa nu înțeleg rolul pe care o bucata de creta îl poate contura în pergamentul copilăriei mele? Aproape zilnic, "mă lovesc" de șablonul copilăriei mele, același șotron interminabil care se termina cu cifra 8, adică infinitul, pentru că în copilărie, visele și dorințele sunt infinite.

   De ce sa tot șterg, dacă in inima apare un gol? Oare am uitat radiera pe un raft sau pur și simplu m-am împiedicat de o guma de mestecat, de mi s-a lipit de adidas? Asa mi se lipesc si lucrurile bune de suflet, daca stii sa le asezi. Chiar zilele trecute, mi se întâmplă asta.  Oare golul din cafea, e asemănător cu golul din ceasca. Oare ceasca e goala sau conținutul a fost prea amar? Eu o beau dulce, cu lapte sau zahar brun, dar prefer și alte noutăți.

 "Pana NU se răcește cafeaua", ce-as putea sa fac? Sa număr câte boabe s-au scurs de când am amânat întâlnirea noastră sau să scriu niște notițe sau note de subsol? "Pana se răcește cafeaua", as putea sa-ti povestesc multe, dar cafeaua e scurta, savurata în momente lungi. Cred că m-am pierdut pe la mijloc, că m-am gândit ca poate, ne întâlnim undeva pe la jumate. Doar ca cineva a mutat timing-ul și s-a întârziat prea mult sau poate e ceva cu întârzierea mentala. Câteodată nici cafeaua nu te ajuta, în felul asta. 

    Oare e faptul ca aștepți o altfel de zi, o altfel de dimineață sau orele nu mai sunt la fel, ca în acea prima zi când savurai cafeaua? Știu ca diminețile s-au dat de mult și ceasurile la fel, dar eu eram învațata cu genul meu de dimineață, care mi-a fost amputata de alte trecuturi.      Poate am așteptat prea mult viata sa-mi ofere lucruri, în loc sa fac eu ceva pentru ea sau să mi le iau eu, dar na daca lucrurile s-au așezat diferit pentru fiecare dintre noi.

    Stau și ma gândesc câte dimineți reușite sau nereușite am avut cu familia mea cu brandul meu preferat Nescafe și sortimentele sale. Nu mi încep dimineata fără ea și mirosul ei aromat..

   Oare merită să aștepți ceva ce durează mult sau să te grăbești așteptând? Oare ce doare mai tare? Schimbarea dintre noi, cred. Pornește schimbarea dintre noi, zic oare sau totul e de la capete? E dificil să încerci să te schimbi în fiecare zi dacă alta e problema. Știu ca timpul e prețios, dar uneori omul nu se schimba în același ritm cu toți, cred că e genul persoanelor care gândesc prea mult și își pun prea multe întrebări. E mai ușor sa dai curs întâmplărilor și sa fii fericit. Dar ce să faci când corpul tău nu răspunde factorilor externi? 

    Poate totul are un timp, dar schimbările nu fac om pe oricine, dacă persoana nu este lăsată în ritmul ei, în continuarea ei. E ușor să te comporți ca toți, când corpul tău vrea ceva diferit, și nu ma refer la alte conotații. Ar fi frumos sa poți parcurge viata asa cum fac cei pe care ii consideri reușiți în viata, cu toate că și ei ascund nereușitele lor. 

   Dar ce faci când îți pierzi continuarea? Ceri o alta, ca și cum ai cere o foaie la un examen sau aștepți sa- ți treacă viata și sa nu mai poți face nimic interesant cu ea? Viata suferă permutări și poate e greu sa o urmezi, dar poate trebuie tratata ca o cafea. Dar asta facem în fiecare zi sau dimineață și avem impresia ca nu se schimba mai nimic, în afara ca gustul e păstrat mereu unic. Mi- a plăcut odată o cana cu creta, pentru că gândul de dimineață e cel mai important dacă îl ai, el te formeaza pentru tot parcursul zilei.       De aceea, zici că în viata pornești cu stângul dacă cineva se bagă în gândurile tale, precum cineva se bagă în ceasca cu cafea, de aceea câteodată ai nevoie de omul de creta pentru a șterge și restabili unele aspecte ale trecutului sau prezentului, adică cineva sa te repună pe poziții la timp, cât timp creta nu se macină la fel ca interiorul tău. Oare de aceea copiii folosesc creioane colorate ca să uite cât de goala e culoarea alb, dar pe atât de frumoasă, ca o coala alba, pe care nu poți vedea nimic, dacă o lași asa. E ca și cum i-ai fura unui om scrierile din suflet și l-ai lasă asa, fără certificat de naștere. Dacă omul s-a născut scriitor, de ce sa-l transformi tu în altceva pentru aspirațiile tale?

    Dar copiii ce simt, ca ei desenează cu propriul interior care este ascuns părinților sau la vedere doar acelora care știu sa le citească dorințele și aspirațiile. Camera de creta devine un refugiu asa de frumos pentru oamenii care si-au uitat aspirațiile prin alte portofele de viata. De aceea, camera de creta nu e un loc pe care îl poți vinde cu orice preț.