De ce scriu ăștia pe pereți?
De ce scriu ăștia pe pereți? Oare sa nască întrebări sau cine știe să fie fotografiați. Oricum ar fi se scrie cu rost sau fără rost. Motivul e cu semnul intrebarii. Pereții, mai ca se promovează singuri, au și urechi din stânga și din dreapta. Dar oare scrisul vorbește mai tare decât cuvintele exprimate vocal, oare copilul din noi e mai puternic, dacă scrie pe pereți? Doar asa începe exprimarea de mic, care totuși este îngrădita, urmata de indemnul: "Nu mazgali pe pereti!". E scumpa lavabila, dar mai scumpa e vocea care tace și nu se aude, care striga dincolo de ecoul pereților. Vrea sa fie auzita, dar nu așa oricum, prin țipăt, ci prin arta. O fi și tipatul un mod de exprimare, dar aici se tace, oare costa mai mult bucuria, plăcerea, trăirea intensa de zi cu zi? Nu știu? Sa-i întrebam pe pereti. Ce au auzit de la ultima ceartă, de la ultima barfa din coltul blocului, de la ultima petrecere etc. Vor avea răspunsurile sau vor prefera sa exprime altfel aceste emoții?
Strig dar oare ce doare mai tare,
Golul din mine sau rezoluțiile goale,
Ṭip, dar ce se aude mai tare,
Bucuria și durerea din mine sau vocea din difuzoare?
Scriu, dar oare vocea e mai puternica decât mine
Și doboară literele ce au vrut sa înoate în aceeași mare cu mine,
Marea mea iubire, scrisul când s-a întâlnit cu interzisul
A vrut sa ocolească limba ruseasca, ca nu e cu pro zisul.
M-am născut din sunet,
Continui sa zbor cu scrisul
Aplanez conflictul cu vocea,
Desenez pe pereții cu creioane colorate
Oare zborul nu are sunet, pentru că are aripile tăiate?
Chiar și fără sunet, copilăria are culoare pentru că există scrisul. Scrisul da liniștea mai încet, să se audă vocea interioara. De ce exista ăștia care scriu pe pereți? Ca să facă lumea mai frumoasă mai auzita prin arta lor. Arta lor cere sacrificii, nu doar mazgaleala pe pereți și câteva înjurături la coltul blocului. Exprimarea merita mai mult. Marea exprimare se îneacă în culoare și se scufundă prin litere. Dar oare împreună, creeam mai mult. Suntem mai mult cu mai putin sau ce? Devenim exact ce scriem pe pereți. Ce ai scrie, la tine în suflet, știind că peretele tău e sifonat și zgâriat, cu urme de mazgaleli? Eu l-as transforma în cea mai mare arta.
Comentarii
Trimiteți un comentariu