Mi-e dor să re(ies) din mine. Oare suna a primăvara?
Mulṭi mi-au zis că din versurile mele reiese ceva, mulți mi-au zis că din gândurile mele iese ceva, dar dintr-un aluat, pus la dospit ce sa scoṭi? Alte cuvinte calde și rumene, numai bune de pus în tavă. Oare cine să le creadă? Cine să le moștenească, cine să le distribuie sau să le livreze acolo unde trebuie? Un bucătar sau cofetar priceput, poate. Un talent iscusit, care sq joace pe degete cuvintele și sa le manevreze în scopuri nobile.
O mână de cuvinte, ce găsești la ea? Când ai nevoie chiar de indemnul ei, de ajutor, un cuvânt bine pregătit dinainte. Oare cuvintele merg mereu spălate sau trebuie sa le dau eu refresh, de fiecared dată, să sune în vreun fel?
Ce-aș putea face ca cuvintele mele să arate altfel? E greu să le dai o formă, să le faci sa crească, să dezvolți ceva din ele. E greu să le servești fiecărui cititor și sa primești de fiecare dată al rezultat. Dar te motivează, să scoṭi un conținut bun, cu o reṭetă mult mai bună decât cea precedentă.
E ușor să ai mâini care să te conducă bine, să le mânuiești cum trebuie. E greu să le poziționezi pe treapta care trebuie, că să crească frumos printre ceilalți.
Iarna scot din mine, ce nu mai port, alții îmbracă haine noi. Mă îmbrac în cuvinte, merg la cabina de probă, dar simt cum mă dezbracă mai multe. Au și ele, o forṭâ de a fi, o forṭa de a exista contra curentului.
Primăvara e greu să ieși din altceva, știind-te din același aluat, din aceeași plamadeală. E greu să te ascunzi sub o frunză, darămite sub cuvinte. Ele fug repede, câ trebuie să îmbrace pe altcineva. Ultima dată, a sunat cam tare, cererea de cuvinte, am dat eu tăcerea mai încet, că să mâ aud pe mine. Nu de alta, dar mă simțeam acoperitâ de cuvinte. Fără sa știu, am rămas fără ele. Oare le-am folosit în exces, le-am murdărit prea tare de noroi sau ce? Nu-mi mai ies vechile scheme, trebuie sâ apelez la altele. Astea nu mai sună nici cum vreau, nici cum as fi vrut, sunt secate de dor, de amintiri. Oare, chiar sună a primăvara, când și ele plâng. Oare chiar sună a primăvara când sunt spălate de ploaie? Astfel incat, avantajul de a fi "mut" într-o lume cu zgomot, s-a pierdut demult.
Avantajul de a fi "surd" într-o lume, care doar comută canalele, pentru a auzi tăcerea sau zgomotul din ei sau din noi, de abia se mai aude. Avantajul de a înţelege prea mult, uneori e sinonim cu tăcerea sau prostia. Avantajul de a-ţi crea propria lume, pentru unii e un act de curaj, în timp ce pentru alţii devine izolare sau un trai în propria bulă. Dar pentru ea, primăvara, care tot încearcă să iasă la iveală, cum mai e? Din straie vechi face haine noi, din cuvinte vechi parcă renaște altele noi, dar eu ce fac, m-am plafonat că ce? Că limita de cuvinte a fost atinsă, câ spațiul s-a micșorat sau ce? Eu vreau cuvinte, vreau spațiu, dar nu știu de la ce mi s-a luat? De la prea multa munca, prea mult scos și tras de ele sau ce? E prea multă tăcere, care toarce, prea multă alinare a cuvintelor ce s-au scurs fără prea și cu iz de îndoială.
Mai vine sau nu primăvara? Dar cu ce vine? Pe jos, cu trenul, cu avionul la clasa 1 sau cum. Cum să o aștept? Cu bratele deschise, cu buzunarele pline sau pur simplu, o aștept, că și când, mi a fost dor de ea, de o viaṭa.
Si ce dacă se repetă, si ce daca e repetiția mea preferata, pentru că tot o învăț pe de rost, e poezia mea, care mereu mă cheamă la ea, să văd ce a mai gătit, ce a mai preparat nou etc. Odată, cu primăvara, așa cum v-ati obișnuit vine și SuperBlog-ul, mai senin în probe și provocări cu miez.
Deci, deja celebram a 27-a ediție. Cum sună asta? Wow, nu?.
Acest articol a fost scris pentru Șpring Blog 2023.
Comentarii
Trimiteți un comentariu