Ești tot ceea ce contează, DAR și ce alegi!

Ești ceea ce contează e mesajul, pe care îl auzi în jurul tău. Fiind înconjurat de mulţime, ce faci? Cauţi să impresionezi, să devii mai mult decât ești, te dezbraci de conţinut, te simţi viral sau o iei la fugă, pentru că nu mai știi ce contează, cu adevărat? Haină de pe tine, eticheta, brandul sau pur și simplu, să exiști ORICUM pentru că ORICUM e luat și ăsta sau ăsta sau e fel, ca și celălalt. Când crezi că, ai făcut sau ai văzut totul in viaţă, apare senzaționalul, unul mai ceva ca altul, unul mai BREAZ, că celălalt. Te mai impresionează la prima vedere, te mai lasi ușor purtat de val, mai faci tu, primii pași sau nu?

  Te mai simţi tu, cel care contezi atunci când reflectoarele sau luminile se sting și scena nu mai reprezintă locul în care intri timid, dar cu încredere că pașii se vor uni într-un dans al inimilor noastre. De multe ori, rolurile ne aparțin, doar că schimbăm fundalul sau background-ul pentru a nu fi monoton sau a nu plictisi deja inimile sau sufletele ticsite poate de prea mult praf sau amintiri. Vocile din surdină mereu spun: "Ești tot ceea ce contezi?! Dar când? Ieri, astăzi, la început sau la capăt de drum? Unde m-ai întâlnit prima dată, ca să-mi spui asta? Eu tot te întreb la fiecare apariție. Tu, poate eviţi răspunsul sau nu mă asculți. Eu te aud de fiecare dată, când vii. Te aștept să vii...în aceeași bancă, în același rând, în același loc, în care ne-am întâlnit, ne-am găsit, ne-am privit sau am legat vreodată ceva. Ești tot ceea ce contezi, de ce să-ţi pese de alţii? Când fericirea ta a depins de cuvintele altora? Când timpul tău a avut alte coordonate și a trebuit să zici pass?

  Avantajul de a fi "mut" într-o lume cu zgomot, s-a pierdut demult.

Avantajul de a fi "surd" într-o lume, care doar comută canalele, pentru a auzi tăcerea sau zgomotul din ei sau din noi.

Avantajul de a înţelege prea mult, uneori e sinonim cu tăcerea sau prostia.

Avantajul de a-ţi crea propria lume, pentru unii e un act de curaj, în timp ce pentru alţii devine izolare sau un trai în propria bulă.

Dar avantajul de a fi <ceea ce contează", când a fost mai veridic decât acum? De ce e greu, să te păstrezi așa, când alţii te-au dorit mereu schimbat de-a lungul anilor? De ce au dorit asta cu tine? 

Ești ceea ce contează, doar atunci când banii vin pe randa rulantă, ești ceea ce contează doar atunci când ești plin de tine sau devii un nume celebru?

Nu, ești ceea ce contează, indiferent de timp și vreme. Problema e atunci, când contezi doar pentru cineva și atunci se văd sau apar și avantajele...financiare sau nu, de parcă existenţa ta, ar deranja pe cineva...și asta se știe...că uneori, nu ne prea suportăm unii pe alţii, nici pe stradă, dar nici în magazine, oare cu ce-am greșit. Știu eu GREȘESC cel mai bine, dar tu? Nu ești și tu om, la fel ca și mine?

     Ești ceea ce contezi, doar când faci mai mult decât ei, când cântărești mai mult decât cuvintele lor. Dar ei, de ce te fac să pari de mai puţin, de ce te reduc, de parcă ai fi la discount? Ești ceea ce contezi, deoarece valorezi mai mult îmbrăcat sau dezbrăcat? Ești ceea ce contezi doar pentru că ai rezistat, că nu ai abandonat lupta sau doar că ai un aliat de nădejde lângă tine?

    E dificil, să te împarţi între ceea ce contează și ceea ce trebuie sau ce dorește publicul. Așa că, nimic nu e constant, totul e variabil sau relativ. Dar ce a contat, cu adevărat, atunci când nu mai aveai nici o speranţă, să te folosești de toţi, așa cum au făcut și ei cu tine sau le mai oferi o șansă? Mai dă-mi o șansă...atât îţi cer. Ești ceea ce contează, dar mereu eu sunt aia din alt film, deoarece tu mereu contezi sau ai contat sau poate ai uitat...

   Ești ceea ce contezi azi, pentru că ieri ești deja uitat. Mulţi au încetat să creadă în tine, atunci când ai falsat, atunci când ai dat greș prima dată sau când ai devenit pentru ei, o simplă eroare de soft. Dar important e să nu renunţi niciodată, că sunt mulţi care renunţă la tine din prima, de parcă ai fi ceva defect. Când se găsește imperfectul cu defectul, iese mereu de ceva bun sau rău. Dar e tot ceea ce contează, când nu ai, când îţi lipsește sau e singur speranţă, de care de mai agăţi. Te agăţi de noi, te agăţi de tineri, să mai facă ceva, dar tu dai numai brânci la alţii sau pui bariere, acolo unde nu trebuie. Dar unde e susținerea când tu pentru alţii ești tot ce contează, dar tu pentru ei ești tot ce ești în plus sau în minus. De genul: Nu văd nimic la tine, nu găsesc nimic la tine etc. O fi și așa. Dar tot contează, că dacă n-ar conta, tot ar valora.

   Ești tot ceea ce contează poate fi similar cu grijă și protecția. Daca nu știu sa am grijă de tine, nu pot găsi sau nu pot vedea nimic la tine. E ca și când, m-aș uita la un televizor stricat. De aceea, îmi plac antenele, pentru că te recepționez pe tine. Ești tot ce contează, deoarece ești dimensiunea ideală, chiar dacă eu te văd pe diagonală. Dacă pui stop, la ceea ce contează, e posibil să rămâi prea mult ancorat într-o realitate, uneori virtuală. Dacă pui pauză, s-ar putea să derulezi prea multe filme prin faţa ta și să nu știi la ce sa te oprești, decât atunci când contează timpul de staționare.

  S-ar putea să-ţi dai seama, că contezi atunci când tot ce faci este să te explici în continuu, dar să nu fi crezut. Atunci când conţinutul tău vinde, dar nu ai puterea să-l susţii.

   Eu, tot am încercat să ies din nou, din voi, să încerc, să antrenez, să eșuez, dar m-am împiedicat mereu...de același zid, de același perete, televizorul. 

  Într-o lume plină de etichete, aleg să fiu eu. Într-o lume plină de absenţă, dar nu numai politică aleg să fiu eu. Dar depinde care. Scris cu litere mari, mă face să reprezint ceva. Scris cu litere mici, mă face să fiu inferior ţie. Ce ţi-e și cu capitalul ăsta...de imagine? Oare care imagine e mai importantă? Aia răsturnată sau cea cu sus în jos? 

   Eu mă consumă din orice, chiar și din scris. Pot fi cea mai bună consumabilă dar și cea mai folosită. De ce tot ștergi din mine, în timp eu tot caut să absorb ca un burete? Unde pleci cu datele mele, cu informația mea, cu tot ce am făcut și am însemnat pentru tine? Știu că porţi deja un nume sau o identitate, dar eu am încercat să-ţi creez unul, chiar și pe Facebook...din acesta cu libera exprimare...în limita posibilităților materiale sau creative. Tu, poate mă urmărești din umbră, dar tot #eșticeeacecontează pentru mine, pentru familie, pentru un site sau pentru noi toţi.

   Eu tot încerc să fiu acasă, în timp ce pe alţii îi cheamă străinătatea. Eu tot încerc să te aduc acasă, pe drumul cel bun, chiar dacă tu ai m-ai luat-o rara sau ai mai mers pe coclauri. Doar că pentru tine, amintirile de acasă, nu sunt cele mai bune sau mai fericite, dar asta ar trebui să știm doar noo, însă așa când se bagă alţii cu picioarele în viaţa noastră, de parcă noi am fi mereu sursă de știri sau motiv de bârfă. Lumea, oricum vorbește, dar tot încercând să-i mulțumești pe alţii, te pierzi pe tine. Te dai după deget, întinzi o mână, dar alţii ţi-o iau pe toată. Poate fi și speranţa, încrederea ei? Da, cu siguranță. Ce alegem, să credem și ce dăm mai departe? Cunoștințele din carte, experienţele sau telefonul? De fapt, ce ne mai leagă într-o lume a celularelor?

     Dacă ești mulţumit cu ce ai, de ce tot mă cauţi? Dacă nu-ţi lipsești nimic, de ce tot dai de mine...dar nu mă găsești în oricine...poate doar acasă?

   Treaba cu schimbările e ca și cum ai schimbă mereu culoarea la pix, că nu mai scrie...dar de ce nu adaptezi sau încerci să schimbi cuvintele la timpul și momentul potrivit...nu contează în ce limbă important e să ne înțelegem.