Mentorul care m-a citit cu adevărat. O fi dat în cafea?

Când ultimele frunzei ale toamnei îmi știau numele, era o zi de octombrie-noiembrie. Eu priveam la ferereastra și discutam singura, ultimele noutăți ce mi-au cazut cu tronc, în aceasta dimineața. Pentru ca ultimele frunze povesteau visul unui om, trezit la realitate de parfumul unui mandarin sicilian. Eram timpul pierdut pe buzele tuturor, asemănător unei cupe florale, precum laleaua frumos mirositoare. Preferam sa ma știu când cu ale mele, când cu ale tale gânduri, sa nu ți uit numele și anii pentru alte vise la balcon. Eram timpul ce mai statea un pic și rămâneam ca un brav soldat sa contemplu viata de la fereastra, la care și frunzele au un nume, darămite eu. Un om care fuge cu cuvintele, prin toate partile. Doar știu ce înseamnă să crezi că de(cazi) precum frunzele ruginii pentru care și treptele au ajuns sa fie felinare stinse. De aceea, Soarele si-a lipit doua frunze pe chip, pentru a nu-și uita întunericul și a-si aminti de ele, cele ce par a fi rupte din Soare, dar de(cazute) din Luna, datorita prafului de stele.

Foto: Substack / Gazeta Campus

Eram pe la jumătatea semestrului din an, hârtiile din birou, "tipau" a deadline. Știam ca am pornit laptopul la 13:30. Dar nu știam la ce ora îl voi închide. Purtăm discuții online cu posibili afiliați pentru afacerea mea. M-am concentrat la propriul timp, dar nu am avut niciodată decat rezerve prin toate partile. Știam ca am găsit un spațiu în care sa simt ca ma desprind de sine, dar nu și de vechile obiceiuri...acelea de a scrie viata pe alte note. Ma gândeam ce putea fi atât de in(oportun) la ora asta decat un apel vocal din partea cealaltă a tarii, din diaspora, chiar de la Tribul Antrenorilor.  Știam ca conexiunea prin wifi nu va fi atât de stabila, asa cum ma așteptase, dar macar incercam, astfel încât sa nu ne pierdem entuziasmul. Am pierdut șirul orelor și s-a facut ora 16:57, cu 3 minute înainte de fix, pentru un expresso...ca de nu ma pot exprima altfel, decât prin prisma cafelei mele. Nu ma pot desluși, dacă am schimbat ceva la rezultatele cercetării mele. Sunt aproape sigur, ca mi am dovedit mie, ca pot și altfel, adică sa ma scot ca un brav soldat din toată afacerea asta. Oare am sărit gardu? Pentru 3 minute de conexiune bună, am crezut ca ma ancorez de toate cablurile și legăturile posibile pentru a prinde un loc în networking-ul digital. Pana sa încep mica mea afacere, ai putea zice ca am scris n jurnale, sau pe pereti. Nu de alta, dar mi a plăcut sa-mi câștig spațiul online, de mica. Pentru ca nu găseai carte, care sa nu fie mâzgălita sau semnata de mine. Îmi place sa mi adaug amprenta, semnătura peste tot, dar lăsăm și urme de mic detectiv care sa nu conteste calitatea mea de scriitor, blogger. 

     Oare am sărit gardu? Pana la vecinu?

Afacerea e afacere, dar parca când privești în curtea vecinului, parca te minunezi, nu ca ar avea, neaparat mai multe decât tine, dar parca e mult mai așezat, asa. Dar v-am spus, intr-un articol anterior, ca eu prefer dezordinea dintr-o casa, pentru că curățenia îmi da de furca, nu de alta, dar în 3 minute, doar șterg geamurile și dau cu aspiratorul. Dacă ma gândesc cât fac pana la vecinu din diaspora în număr de cuvinte, cred ca ori ajung prea departe, ori fata-n fata cu el...dar deja ma gândesc ca am câteodată timp sa înțeleg ca de multe ori, parca sar gardu, când vine vorba de argumente privind afacerea mea. Nu mi dau seama de ce-am preferat sa cunosc mai întâi omul și după aceea, sa-mi fac o părere despre ce ar putea oferi referitor la afacerea mea. Nu ca e vorba ca în gradina vecinului cresc alte flori, iar în gradina mea, uscaturi, dar eu m-am obișnuit sa privesc partea plina a paharului. Am fost atât de eu, în toate circumstanțele mele, încât în ceea ce privește afacerea mea, nici nu mai mira. Oare am sărit gardu' cu atitudinea mea? E posibil, dacă e sa-l masor în inaltimile, pe care mi le-am propus, recunosc poate prea sus pentru mine. Eu nu reușesc sa-mi controlez emoțiile în fata unui auditoriu, darămite în fata unui mentor, care avea sa cunoască atat de bine, atributele afacerii mele. Cred ca cel mai bine, viata mea de freelancer, ar putea fi înțeleasă de un jurnalist politic sau artist, care sa vadă în afacerea mea ceva productiv și poate o investiție pe termen mediu sau lung. Am fost inteleasa de la bun inceput, ca sunt la început de drum, chiar dacă am vreo 10 ani de activitate în online,chiar daca nu pare și ca mi ar folosi un bun ghid, un copilot sa-mi ajute a-mi continua afacerea. As fi crezut, ca am încredere intr-un mentor, omul meu în online. Aproape ca as fi știut, ce înseamnă să simți ca afacerea mea poate da naștere la atâtea concentrații de vise și idealuri. Ce-ar putea sa facă un mentor pentru mine? Sa spună o vorba buna despre afacerea mea, cred ca ar fi un ideal. Dar despre ce ideal vorbim? Acela de a face din afacerea mea, ceva răsunător,  mai ceva ca piesele pe radio și asa a și fost. Am crezut ca viata poate fi pusa în versuri, asa ca mi am creat propriul Univers liric, care sa ma conțină, nu doar sa ma prefere. Asa ca mi am creat, propria planeta, locșor al meu strălucitor, în care sa-mi sadesc rezultatele. Ce-am preferat sa știu, e ca stilul meu de scriere, s-a perfecționat în timp, de la texte mai simple, la texte mai complexe, precum cele generate de A.I. Asa da, concurenta. Am plecat de la premiza, ca un bun start e mereu punctul de efervescenta a unui proiect, pe care mi l-am dorit despre mine. Mi am dorit sa ma reprezinte, sa vorbeasca pentru mine...mai mult decat as putea spune, eu în cuvinte. De aceea, pot spune: mentorul care m-a citit cu adevărat! O fi dat în bobi? Mereu mi-am dorit pe cineva, care sa mi cunoască vorbele, mai ceva de parcă le-ar citi dintr-un dicționar...sau ceva de genu. Cu toate că viata mea a depins și depinde de cuvinte, am lăsat asa de multe semnificatii în cafea...sa putem continua dezbaterea despre propria afacere..Ce a contat mai mult și cum am avut puterea sa ma dezvolt, știind ca în spațiul online, am putut "inota" cu rechinii internetului. Tot am amintit de cititul în cafea, îmi amintesc o întâmplare, de acum cativa ani, în care mi a aparut în jatul de cafea, o harta a lumii intr-o ceasca si un Dumnezu cu un porumbel în alta. I-am atribuit niște semnificatii la momentul respectiv, de parcă înțelegeam numai eu mesajul sau semnele. Semne sunt peste tot. Iar eu, cum am crezut intr o numerologie a lucrurilor, am pornit acest site ca un concept predestinat mie. Păcat ca alții prea s-au "ancorat" de aceasta lumina pentru alte beneficii. Revenind la partea noastră preferata, de cum scrisul, cafeaua și muzica m-au inspirat sa aleg acest nume pentru acest blog, care poate nu a avut mii de urmăritori la propriu. Dar este un blog de suflet, în care nu poți tabarî cu mulțimea de oameni.. Am descoperit cât de fascinanta e lumea scrisului în networking-ul digital, atunci când am simțit ca cuvintele mele au un ecou și dincolo de granițele propriei cunoașterii și înțelegerii, adică ajung pana în diaspora și alte tari. În era A.I, mai greu identifici cuvintele umane, care fac viata sa miște sau sa concentreze mai multe arii de interes. Eram ferm convinsa ca maestrul cuvintelor sta ascuns printre scrierile mele, adică o voce care și continua linia sufletului și o armonizează pe alocuri.. Am știut sa ascund printre scrieri, mici secrete de ale mele  poate sau câteva tertipuri care le folosesc pentru a ajunge CINEVA pe piața, nu doar un CEVA perisabil..Perisabilitatea unui proiect e ca și perisabitatea unui produs. Exact cererea mare pe piața poate influenta acest atribut. Noutatea și faptul ca speculezi niște adevaruri mențin publicul în atenție. Poate ar spune unii ca e de ajuns, cât am furat curent altora, pentru că mereu m-am întrebat cum ar suna aceste cuvinte, din gura altcuiva, care știe ce sa zic..pentru ca, de fapt asta face mentorul vorbește pe limba ta, te ajuta, sa ți îndeplinești obiectivele.

Dar oare asta se întâmplă în 3 minute. Simțim și știm că orice conexiune durează mai mult decat 3 minute, și de cele mai multe ori, viata ne arata ca o conexiune reala poate fi la o distanta de un laptop, chiar dacă sunt km între noi. Exact cât de conectezi la un server și intiezi prima conversație cu persoana aleasa. De ce am pierdut timp sa înțeleg atâta resursa umana , atâta viata, ca să demonstrez ca un model A.I, poate gândi la fel ca și mine. Doar ca e greu sa-ti alegi cuvintele, sa sune ca si mine, chiar dacă le folosesc toți. 

Am plâns, am ras cu acest blog, care mi a deservit timp de aproape 10 ani. Wow, nici nu-mi vine a credecand a zburat timpul la obiectivele mele. Dar ce să vezi, când îți vorbește sufletul, parca și uiți de timp, nu-i așa? Și știi când pui atâta viata în cuvinte, trebuie sa mai strecori și câte un ceai sau o cafea, pentru a nu fi prea tari și cam atât. De unde sa mai socot, ca atâtea cuvinte și șanse de reușita, nu am văzut, pomenit, decât la tine, dar mi s-au dus atâtea sensuri prin toate partile. Când credeam ca am reușit sa achit intr-u totul, am crezut ca singura nea resursa umana m-a dezamăgit, nu neapărat cu cuvintele, cică sensurile care nu pot fi trezite mereu la realitate in oameni..deoarece ori sunt prea puternice, ori pur și simplu, nu mențin credibilitatea unui fapt. De ce am cules, atat de mult lauri unui blog, pentru că am văzut în el, poate ce nu au văzut alții, o deviza în viata, la fel si în versuri. Dar de ce ne epuizam viata pentru timpuri de nimic? 

   Ce i-as spune omului oglinda în 3 minute?

Am desfășurat aceasta afacere, pe parcursul a circa 10 ani, în care am descoperit atât de multe despre mine, s-o despre vocea care mi a fost ghid.. ce i-as spune în 3 minute, omului-oglinda? Omul care aproape a simtit și a trăit cu mine, cuvant cu cuvânt. Nu ma pot pronunța, cât de mult mi a lipsit genul asta de persoana, dar eu știu sigur ca l-am simțit aproape prin adnotările mele din spațiul online. Mi am dat seama ca am ratat, poate oportunitatea de a ma simți si trai precum omul care mi a sprijinit afacerea, pentru că m-am ascuns printre cuvinte.

Pentru ca am dorit, poate sa nu trăiesc la vedere acest fapt, ci sa fiu cu inima sub acoperire, chiar dacă am lasat-o la vedere

 Știu ca puteam conta, la fel de mult cum.a contat acea persoana pe mine  dar m-au dezamăgit alți factori de conjunctura. Eu am considerat ca viata mea a meritat povestita pe blog, chiar dacă m-am folosit și de alte voci interioare sa-i înțeleg lumea artei și Universul artistic..

 Am crezut ca pot ceea ce alții au avut scris în destin, acela de a împărtăși un proiect de suflet, asa cum a fost creat, susținut poate pentru ca asa mi -am continuat drumul pe o poteca, uneori cu felinare stinse. De aceea, am simțit, nevoia unui blog, care sa aducă ceva lumina în viețile oamenilor, chiar și de la distanta. Poate a fost o dragoste plansa, dorita de mulți, dar cu inima e greu de jucat sau de judecat.

   Mi-am găsit motivația în sine, si-n persoana din oglinda, pe care mi-am dorit sa o intreb: " Ce faci, străine, cu sufletul meu?" La care omul mi-a raspuns: Ceea ce nu au reușit sa facă mulți. Il povestesc lumii, asa cum mi ar fi plăcut mie sa aud despre mine. Știu ca asta s-a mai auzit, dar nu de la mine, creatorul și sustinatorul acestui proiect. Poate asa lumea va aprecia cuvintele rostite de o inimă. Pentru ca au o frecventa unica, ce nu poate fi înlocuită de alte surse sau voci, care nu conțin materialul afectiv al clientului, un fel de Chat GPT sau A.I. Dar de ce m-am întins pe atâtea pagini, dacă vine iarna acum, și simt sa-mi fac plapuma de cuvinte, dacă or tine de cald, ca asa mi am auzit vorbe ca nu se trăiește cu ele, cuvintele..dar pentru mine, sunt ca și banii. Cand le /ii ai e bine, dacă nu le/ ii ai, e rau. Am devenit, omul, pe care l-ai susține, doar privindu-i gândurile, (ar putea zice Facebook, de atâta la ce te gândești. ) Pentru ca stiu ce sa pun între ghilimele și cu scris boldat..pentru ca oarecum gândim la fel. Dar ce te faci, cu lumea, care ți toaca sau taie cuvintele mai ceva ca baba Vanga. Ce previziuni politice am înțeles de pe timpuri, faptul ca România chiar are o inimă strălucitoare, de ajunge pana în China, cu ceva sclipici deasupra. Ce se întâmplă, cu valoarea, pe care am pus-o între cuvintele tale, o taina, pe care nu ar fi trebuit sa o priceapă, decât cine are habar de ceva. De fapt, timpul pentru care am visat atât de mult destinul unui copil întruchipat în inima unui oras, de fapt asta înseamnă proiectul ShiningHeart..

Ți am ascuns o printre rânduri, lecția pe care fiecare articol o aduce ca să înțelegi valoarea unui fapt. De ce ma ascund în cuvinte, eu mentorul tău, și de ce mi e de ajuns, să mi te prezinți succint în 3 minute, exact ca la o piesa pe radio.

    Suflet de lut, fauritor de talent

Lumea citește, dar rămâne cu mult sau mai puțin din toate, la fel si educația, dar ne-am nimerit sa sustrăgea atât de multe amândoi, eu în calitate de mentor și tu în calitate de afiliat sau colaborator. Am fost reticent(a) la început sa ma destăinui, deoarece ai fi putut crede ca poti fi ușor ținta, unei plase pe net, dar bine ca acest lucru s-a întâmplat în fata unei comunități de antreprenori...care urmăreau în detaliu, prezentarea ta. Ne întrebam cu ce rămânem, după ce trec toate cuvintele, lectiile și dorințele ne(implinite)? În afara de partea financiara. Cu sufletul nostru, cu care trăim, o viata întreaga, doar cu el ne avem cea mai mare parte a vieții noastre. De aceea, lipsesc atâta de multe lucruri, pe care nu ți le-am spus, pentru cazle-am preferat sa le descoperi singura, nu doar în online. Despre materialul afectiv, tot am discutat, dar niciodată parca nu e de ajuns. Am terminat reicile, am scurtat anii, dar nu și materialul afectiv și emoțiile, deoarece din el nu poți tăia, e ca și la croitorie...doar ca partile componente se suprapun. Ce am făcut sa simt ca merit asta, nu știu sigur, dar știu că ai avut un suflet de lut  ușor sau greu se șlefuit,  în care mi am pus și eu, amprenta. Cred ca, am reușit sa identific viata ca fiind singura resursa, care a fost punctul de pornire a proiectului. Exact acest entuziasm, care a născut în mine, plăcerea de a citi și înțelege scrierile tale.

  Mi s-au terminat anii lumina, pe care i-am investit în acest proiect, poate suna mare ce am scris, dar asa am simțit.  Tot ce am făcut, a fost sa dau crezare vocii care a ales sa ma destăinui ocazional, decât într un moment live. Și atât am ales, sa protejez o identitate pentru simplul fapt, ca mi a înțeles inima și destinul. Știam ca voi naste controverse, dar nu mi- -a pasat atât de mult de părerea lumii, ci de scopul meu cu acest proiect.. Cum am putut continua, astfel proiectul, știind ca am pierdut, atât de multe, dintr-un trecut în altul, pentru cel/ cea care mi a arătat într-adevar sensul în viata. Am înțeles ca viata merita trăită și sărbătorită, indiferent de circumstanțe. Ce am crezut cel mai bine, a fost faptul ca mi am permis sa înțeleg lumea la anumite costuri., la care se adaugă și ceva pierderi sufletesti. 

    Eram sigura, care de fiecare data, rămâneam fără voce, deoarece împrumutăm vocea mea interioara naratorului, pentru a nu știu cata oara..dar am preferat sa zâmbesc, chiar și atunci când lumea a devenit o lume a prafului de stele. Am concretizat ce era ce concretizat, exact urmele ce ți au plăcut la mine, chiar daca ti au fost sterse, pentru ca amprenta mea o simți mereu în textele tale. Știu ca mulți se folosesc de anumite cuvinte, doar pentru a impresiona, doar asta facem cu totii. Dar tu, am simțit ca aduci ceva aparte spațiului meu. 

Furt de idei în mod silentios

Am căzut din visuri, m-am trezit aici, te-am băgat sub piele, sa nu te mai stingi, e un fel de declarație emoțională pentru omul din spatele cuvintelor mele. Am simțit  ca vorbele au devenit un fel de tatuaj a ceea ce ar putut sa fie..dacă știi sa dai încredere frecventei potrivite.

   Cred ca de mica, mi a plăcut sa ma justific, prin cuvinte, deoarece am avut mereu un cuvânt de spus, în familie, chiar dacă de multe ori, nu am fost luata în seama. ..dacă e sa ne referim la episoadele din copilărie. Prin urmare, as putea spune, ca cuvintele, m-au ajutat sa ma prezint, asa cum am vrut sa arate povestea mea, pe care nu am putut-o pune în imagini. Nu ca nu as fi fotogenica, dar cuvintele mi au furat destule amintiri, ca să le mai pierd în atâtea poze..Chiar daca acestea, păstrează fidel amintirea unui trecut, trăit cu o singura inima. Cu o singura inima, am realizat, ca liniștea de cele mai multe ori poate fi interpretata gresit drept prostie sau nesimțire,  dar pe mine, nesimțirea sufleteasca m-a făcut cineva. Ca am încercat sa evit prin nepunerea la suflet a anumitor episoade, dar asta nu înseamnă că nu mi pasa. Am știut ca am dragostea unui om în buzunare și chiar dacă am fost în conflict cu mine sau în episoade depresive, tot eu sunt. Nu mi am putut imagina, ca dragostea poate arata asa. Asa cum mi am imaginat o viata întreaga, cu tot cu sunet..  pentru ca stiu ce înseamnă, sa nu ai sunet, într o lume a vocilor tari și răsunătoare. Dar nu ma plâng de asta, pentru că eu am avut, cu toate că m-am simțit vinovata ca "fur" idei unor oameni, care chiar poate nu stau sa citească fiecare rand de pe blog, dar stau la masa mea.

Și partea cea mai interesanta este ca am discutat mereu ce este între mine și aceasta oglinda sufleteasca,  aceasta reflexie care ne costa și doare pe mulți. Pentrubca nu toți au posibilitatea, unui întreținerii unui blog. Eu l-am avut gratuit pe blogspot. Poate nu am investit mult, dar cexam pus în el, a fost dragostea ce o port în suflet și gând pentru familie și oameni. Singurul lucru, care nu a fost ceea ce am dorit, a fost faptul ca nu am trăit, cât am scris, la propriu. La figurat, am nascocit atâtea stări prin mine, de nu mi găseam culorile decât pe net și în online, ca am crezut ca le-am pierdut prin tine, draga mentore. M-a identificat atât de bine, cu acest proiect, cu care am fost supusa la niște probe ale vârstei, ca să zic asa, pe unele le-am trecut cu brio, altele au fost considerate un eșec. Pentru lipsa mea de concentrare sau seriozitate. Dar în fine, am considerat ca m-am avut pe mine, prin toate partile si am cautat sa ma întrețin cum.am putut fin acest blog., cu toate că a avut mai mult o semnificație sufleteasca. Am plecat sa deschid lumea, lumea interioara, în care trăiesc: "Ma intreaba, tata!", o întrebare retorica, ce fac eu cu atâta spațiu despre mine? Ma scufund în abis și aprind stele. Chiar dacă poate nu strălucesc la fel, ca și ele. Ce fac, cu atâta spațiu, în care viata mi a dat mai mult de o șansă, sa reușesc, sa-mi traduc sufletul  pentru prima oara., adică nu chiar prima oara. Prima dara, a fost la orele de engleza, după aceea, mi am recunoscut vocea în versuri și nu am putut-o uita asa ușor. Am auzit cum glasul meu devenind glasul unei lumii  în care în prezentările, chiar nu și mai au locul.

   Aratea inimi și eu o alegi pe a ta, este exact ce suprinde esență blogului în sine, pentru că a mea inima a fost mereu în reparații sau în mentenanță. Dar farmecul și frumusețea unei inimi e atât de vandut(a) prin simplul fapt ca e la vedere, atât de vulnerabila în fata ploilor de cuvinte. Poate am controlat atât de mult, statistica unei afaceri, din simplul fapt ca mi a plăcut ce am descoperit prin ea, o lume interesata de NOI. Fiindcă asta am fost NOI, cei care simțim și vibrat la aceeași conținut cu toate că inima nu alege întotdeauna cele mai bune cuvinte decât atunci când suferă sau e depresiva. Dar viata, poate deveni ușor suspinul unei lumi întregi. Cand oare ultimele frunze ale toamnei, îmi știau numele era noiembrie, pentru că așa mi am imaginat eu, o lume plina, dar dezgolite de de eu-uri, astfel o lume creata de TINE. 

    3 minute de improvizatie

Oare sunt suficiente 3 minute sa deschid sufletul unui mentor care a auzit zeci de povesti, ca ale mele? Și nu vorbesc de concurs de talente, neaparat. Eu cu ce mai surprind aici? Cu lumina din suflet, și pot fi usorvinovata, ca le-am furat-o altora, dar e PARTE din mine.

Am plecat cu gandul ca cineva se va întoarce după cuvintele mele, nu doar cele 4 scaune ca la celebra emisiune. Furam timpuri, furam idei, furam viata pe care mi ar fi plăcut sa o trăim, dacă eram un pic mai zgomotos. Dar cu inima nu poți fi atât de zgomotos..ca are trepidații și emoții. Ai timpul, pentru care ai visat o viata întreaga, dar pe care l-ai pierdut poate la întrebarea roșie? Cât face munca ta? La acest capitol, nu m-am putut decât rareori pricepe, atunci când am crezut ca plat4sc cu propria inima. Dar totuși inima a devenit acel loc mic, de negăsit pentru care, propria viata a plătit chirie. De câte ori, am simțit, ca am un spațiu, pe care-l pot numi acasă și ma pot descarca ca și când cuvintele ar fi fost acolo de la bun inceput și ma așteaptă în prag, ca o buna mama. I-ar m-a întrebat mama  de ce ma confesează printre străini, cand stiu ca sufletul mi-e arat de citit printre rânduri. Nu neapărat pentru faima, ci pentru înțelegere. Pentru ca atât de bine, sa fii înțeles. Cred ca de mica, cuvantul înțelegere în romana și engleza mi a bântuit sufletul, cu tot cu copilărie. Și am aflat ca muzica mea poate avea o casa prin care sa răsune. Cuvintele au devenit litera de lege pentru mine, atunci când am considerat o comunitate de fani în online. Am ofetit cadrul și suportul menținerii uneibsocializarii de networking digital. Membrii au putut interacționa și participa la discuții și activitatea de pe grup. Cu toate că am fost la distanta, s-au simțit și crearea unor relații interumane. Dat fiind, nu degeaba, am pus linkurile pe blogul meu, doar ca nu au fost construite în 3 minute, precum nici prezentarea mea.

  Acest articol a fost scris pentru Superblog 2026.