My wanted place

Omul, deschizător de orizonturi și beneficiu al societatii. Pentru ca mereu a fost. Deci spune-mi ce vreau sa aud cu alte cuvinte și m-ai câștigat!  Deci, gatesti-mi bine argumentele pentru o înțelegere reușita!      Omul care știe sa deschidă noi orizonturi, clienților și nu numai este deopotriva acela care fixează pilonii încrederii intr-o conversație de brand, pozitionandu-l pe client intr-o poziție importanta de discuție. De asemenea, știe sa-si focalizeze atenția asupra principalelor stimulii ai prezentării, corelati cu cererea si oferta de pe piața.    Lumea privește prin geamuri si vitrine si-si centralizează atenția asupra produsului dorit. O forma fizica, nu digitala am putea întâlni la vitrina asistata, cea mai bună forma de a obține informații despre produsele și serviciile dorite. Înainte de A.I, știam ce obținem: niște motive umane, de a ne procura un bun sau un serviciu. Un mod de a vinde fizic, prin calitate umana a omului prezent...

M-as trezi cu tine, dar m-am trezit din altceva, ceva mai complex, mai diferit, care a vrut sa facă altceva cu mine, cam ce face lenjeria de pat cu patul: sa se așeze. Nu-mi dau seama dacă am procedat corect sau nu, dar ma simt asa de dispărut din ale mele, chiar și de acasă. Îmi privesc lucrurile parcă nici ele nu ma mai cheamă la fel, nu ma mai recunosc nici în perne , nici în lenjerii . Le simțeam asa de ale mele, asa de aproape de sufletul meu. Țineam la al meu pattern de viata, pentru că greu îți revii dintr un trecut uitat sau aruncat la cos, dar poate nu e nimic întâmplător sau imposibil. Mulți au făcut din imposibilității noastre posibilități, mulți le-au aruncat la cos, dar mulți au spus, tu ce faci cu ele? Faci același lucru cu realizarile noastre intiparite asa de bine in pattern-ul familial, ca și celalalti..Poate ma scuz prea mult, poate ma justific prea mult, dar asa mi e felul.      Am dispărut dintr-un suflet în care nu m-am mai simțit "cautat"...

Muzica e în surdină, totu-i monocrom, doar atingerea ei se mai aude pe fundal. O fi vreo felina, vreo atingere de pisica, dar parca e prea fina, prea fina în gesturi și trecuturi, precum trecutul cu mana, trecutul cu degetul prin " pardoseala " tabletei sau a telefonului. Vorba vine " pardoseala " e un alt fel de a spune la suprafață ecranului tactil, pe care gesturile noastre ușor mai zgomotoase fac ceva dezastre naturale. Nu la voia întâmplării, ci uneori cu scop sau nu precis.      As merge pe el /ea mai atent, dar graba asta ma strica din ce în ce mai mult. Ma atenționează propriile întâmplări cu vechile telefoane / tablete. Mereu îmi amintesc, de parcă aș fi la prima lor folosinta:     -Uite-te cum ma atingi, îmi lași în loc de urme de DOR și DORINTA , urme severe și înțepături minore .  -  Așa as fi vorbit prin tine, dacă mi-ai fi călăuzit degetele ceva mai bine. Degetele nu s ca pasii, să aibă direcție, ci doar înclinare...

Ce e nu e boon în ceva ce nu rămâne decât pe rand pe șir, ca să poate fi admirat și înțeles. Multe pica la alte sensuri, mai sus sau mai jos, dar ce e boon de a nu rămâne la nivelul tău, care aproape ca nu mai e boon de nimic. Deci trebuie sa avansezi, sa evoluezi. Nici timpul nu mai intelege ce e cu tine, nici vremea, nici noi, de parcă te ai fi întors înapoi. Muta câteva căsuțe și ieși din rutina.      Dar parca tu mergeai înapoi, nu, parca erai un melc sau un rac care si-a uitat pasii și mersul pe alta data. Parca erai fata cu sensuri și intelesuri, dar ti-ai pierdut asa din elan, încât am crezut ca renunti la toate pentru ce...pentru ceva ce ai crezut ca e mai Boon  decât tine sau noi toți în alte direcții.    Ce e boon în ceva ce nu rămâne decât pe dos, pe sensul care trebuia continuat sau nu de noi, dar pana când sa continuam poate un drum care duce nicăieri. Noi am tot pornit pe drumuri diverse, am și lăsat multe în urma, dar unde ne-o f...

Se spune ca suntem arhitecti AI haosului pana ne găsim liniștea. Clădim în noi  construcții, care chiar dacă s-au mai văzut în lume reprezinta amprenta noastră asupra trecutului, asupra unui oraș, care nu mai coexista la fel pentru noi. Pentru ca s-au purtat războaie în noi și au lăsat urme de nimic sau urme de tot. De nimic ce se poate face sau de tot ce se putea face. Putem fi (diz)abili în lumea asta, sa nu vedem frumosul, să nu corelam atâtea elemente, atâtea timpuri pe care din prea mult ego, poate le-am alungat dintre noi. Ne-am simțit intr-un fel din alte timpuri, din alte perioade, atâția ani și nu am putut înțelege schimbarea asta dintre timpuri. De ce nu ești lăsat să trăiești în elementul tău, în religia ta, fără să deranjezi pe altii? E adevărat se mai produc și deranjamente, dar e atât de greu sa trăiești cu pereții haosului interior sau exterior.      E greu să trăiești cu haosul din tine și sa nu faci desene, schițe dar nu doar despre copi...

As vrea sa fiu mai mult ieri și azi pentru cei ce nu au decât momentul de fata, pentru că nu au TIMP, pentru că nu au decât VREME. Dar care e diferența dintre timp și vreme, parca aduc a același lucru împreună, dar separat par a fi desprinse din povesti diferite. Mi-ai mâncat timpul , mi-am pierdut vremea cu tine, fraze în care se poate observa cât de bine se așează aceste cuvinte. Poate eu nu m-am așezat corect la vremea mea sau la timpul meu, dar oare de ce am preferat perioada mea  oare e ceva între doua, ca să nu te ploua? Poate mi-am preferat umbrela, poate am preferat o altfel de deschidere, cu toate că eu câteodată, ma și închid în mine, ca să deschid prea multe și fără rost. Ferestre, guri, căni ( ceva dragut aici),  uși și ce o mai fi cu alte explicații sau conotații.     As vrea sa fiu mai mult IERI și AZI pentru cei care au plecat dintr-un ieri și s-au întors intr-un azi poate cu mai multe sau cu mai puține decât au avut. Noi ...