My wanted place

Era într-una din zilele alea ploioase. Răsfoiam câteva pagini din broșura Frisomat, chiar în stația de autobuz. Intr-una din mâini, țineam umbrela, în alta broșura. Mai ca erau câteva picături răzlețe care udau hârtia broșurii, care ajungea pana la material. Noroc ca umbrela permite scurgerea ploii, precum suprafata materialelor din Zn din cadrul halelor metalice. Ploaia îmi juca feste, încât umbrela se învârtea pe toate partile. Era chiar culmea sa fie la fel de rezistenta precum halele din interiorul broșurii. Ma mir cum de am reușit sa prind asa o zi. Ploaia trece, dar privirile oamenilor din stație, nu. Privesc nedumeriti la ce urmăresc eu în material. O doamna la undeva 35-40 de ani remarca faptul ca broșura se deschise chiar la costurile unei hale de producție. M-ar fi întrebat ceva, dar privirea mea era rezistenta la fiecare gest al dumneaei. Ma așez pe banca și dânsa lângă mine. Oare ce o fi văzut? Oare am lipici sau chiar ma mențin bine la varsta mea? Prea s-a anc...

Proiectul pe care mi-aș fi dorit să-l încep de la zero, ar putea prinde aripi sau elan odată cu începerea primaverii. Cred că ghioceii nu pot răsări de sub plăcile de gresie, faianță sau parchet, dar speranțele noastre privind noul proiect cred că da. Câteodată, primăvara îmi dă puterea de a asimila multe, chiar și câteva costuri pe care nu le-am planificat. Am plecat prin multe parti, cu ideile mele, dar nu mi-am imaginat ca o idee de a mea poate prinde contur sub ochii mei. De mică, mi-au plăcut începuturile, dar și sfârșiturile, deoarece orice încep în ceea ce privește materialele de construcții, simt că nu mai termin, deloc. Câteodată simt că drumul meu e pavat de alegeri greșite. Dar o decizie inteligenta ar fi să separ manopera de costul materialelor. Mulți o aplică la tot, ceea ce înseamnă un adaos inutil.  foto: Depozitul Virtual    De ce contează sa nu construiești singur?  Viața te pricepe într-un mod și te lasă singur să vadă dacă r...

Aș fi crezut ca nuanṭa de cloud dancer e o nuanṭă aleasă întâmplător, doar Luna mi-a povestit atâtea despre dansatorul ei. Cel responsabil de mișcările ei atât de ciclice, atât de bine proporționate. Aș fi crezut că Luna are mișcări de piatră, datorită caracterului ei fix, dar mobilitatea e ascunsa in straturile ei evolutive. E iarnă și zăpada a prins vreo 8 cm sau mai mult, cine a măsurat, nu de alta, dar pierd din vizibilitate atât de ușor. Lună e pe cer, dar mereu plecată cu ale ei, cu toate că are toată casa Cerului la dispoziția ei. Păcat ca nu poate picta, dar am deschis interiorul lunii și am găsit cea mai simpla paleta de culori cu alb pamantiu, alb si roz sidefat, denumita Fragedon. Datorita naturaleṭii culorilor. E cu PUI CULOARE.    Cred ca Luna mi s-a ascuns mereu la geam, pentru că eu o cautam atent printre vitraliile unui castel, poate. Poate Castelul Corvinilor. Acolo mi-a atras atenția unul și anume străjer care păzea fabrica de produse Fragedo....

Când dragostea pentru SuperBlog e din piese de lego... Au fost doua părți de lego, despărțite de un ego, mare sau mic. Exact timpul pentru care timpul nu a mai semnificat nimic pentru noi și ne-am despărțit nu doar in silabe, ci în părți egale cu suma tuturor cuvintelor nerostite pe tabla. Una e tabla de joc , alta tabla de lego. As fi deschis toate inimile, dar m-am oprit la a ta, părea mai zgomotoasa, dar totuși cea mai linistita inima dintre noi..nu pentru ca nu ar fi avut un zbucium sufletesc niciodată, dar prea ne-am uitat la tine, la a ta parte și pregătire interioara. Eram ca niște piese de legi ușor de asamblat, dacă ne-ar fi potrivit cineva perfect din toate colturile lumii, poate. Poate am fost fixați de atâția factori externi, pe care i-am numit sponsorii dragostei noastre. Ne-am ratacit pe tot globul, precum niște piese de lego, pentru că nu știam sa ne potrivim întru-totul. Poate asta era și efectul sa fim nepotriviti intr-o lume potrivita. Suntem atât de desp...

De a firul ierbii, pardon a Mărțișorului Mi as împleti viata cu tine, dar cred ca asta am făcut de când eram fir alb si rosu, de fapt, de când dinainte de a ne fi născut , poate de Mărțișor.   De a firul ierbii, pardon Mărțișorului, cred ca am mai fost sau stat de vorba, dar eram atât de zăpăciți de mirosul proaspăt al ierbii comite, încât am uitat ca am descoperit viata în toate formele ei. De a firul Mărțișorului, cred ca am mai fost pe aici, și pe dincolo, dar toate țin cont de timp și de vreme . Eu doar mi am permis un altfel de timp, pentru că îi dau Mărțișorului, ce i al Mărțișorului, ca să nu zic vechea poveste, Cezarului ce este a Cezarului. Nu reușesc sa clarific, ce am făcut cu Mărțișorului, de nu mai știu al catalea fir este, pana ajung departe, despicat în doua. Cața iarba, cata frunze, câte paie, tot atâtea martisoare. Nici nu mai înțeleg, ce s-ar fi înlănțuit de a firul ierbii / Martisorului, poate niște trecuturi, poate niște pasaje pentru care timpul a fost îmb...

Mi am dat seama de ce săptămâna nu e perfecta, deoarece nu are 8 zile, are doar șapte , deoarece e perfecta în ochii lui Dumnezeu. Era perfecta, până vineri, până când au apărut zilele de sâmbătă și duminică, exact părinții săptămânii și cei mai relaxați după o săptămână plina . A opta zi, nu are fi decât o zi de legatura sau de înjumătățire, dar deja duminica și luni se țin de mana, ca doi prieteni. E o zi de duminica, e 17:55 și nu e vorba de un e alimentar, ci de pasiunea asta pentru cifre și ursuleți. Și da e aproape de 18 cu un opt perfect invers ca infinitul. Dar nu mi ajunge timpul, deoarece l-am dat la străini, iar infinitul se transforma într un opt din metavers sau planeta Nibiru.      Mi am dat seama ca un opt invers mai ceva ca infinitul nu mai vad prea curând, asa ca l-am agățat de ușă. Usa responsabila cu infinitul. Infinitul nu e doar un portal, dar simt ca tasta 8 îmi mai lipsea de la tastatura, cu toate că le am pe toate pe șir, pe rand....

Mi-e dor de acasa, precum mi-e dor de focul din vatra. Poate nu mi-e dor de aceleasi focuri mistuitoare, de aceleasi arderi, dar de focul din inima da, pentru ca mereu am fost asa mai arzatori pentru propria patrie. Si asta e consum. E exact ce poate am construit cu ani, si am pierdut cu minutele in care am aflat: cat de mult am stat deoparte, cat de mult am inteles, cat de mult am asteptat, cat de mult ne-am pierdut prin toate, pentru ca in viata trebuie sa te mai si pierzi . Mi-e dor de acasa, precum ii e dorul vântului sa mai bata prin ferestre străine sau romanesti, dar sa nu primească block, decât atunci când cerul se oprește puțin sa mai ploua sau sa mai ningă, cu oferte, cu reduceri, cu case în miniatura . Mi-e dor de acasa cu toate că toată viata mi a fost acasa, mi-e dor de tot ce a fost intr-o forma sau alta, chiar și de zapada căzută mai ieri pe acoperișul casei. S-a topit deja, asa și cu fericirea omului, dacă nu știi sa o alimentezi cum trebuie. Acum ești feric...

Poate e o veche poveste sau o vorbă veche spusa de ai mei părinți, dar umbrela a început dintr-o data sa aibă petale, petale de primăvara, doar asta e luna mea de naștere. Cat de multi ne-am trăit povestile prin tine, impropriu zis și prin modul tău de a fi, dar toate s-au desăvârșit prin noi. Ma doare timpul petrecut prin tine, deoarece ne dor episoadele tale poate, puse sub umbrela întrebării. Am găsit multe intr-o viata, chei de deschis suma tuturor întrebărilor, da una e întrebarea de la tine, ce mai faci, tati / mami? Poate ne-au plecat toate întrebările, poate le-am " sugrumat " și " furat " oful, dar atâtea întrebări pe net nu am putut vedea sau întelege. E vorba de doi îndrăgostiți și o umbrela! Îndrăgostiții fiind noi și tu o umbrela, poate ce ne acoperi sau ne aperi de ploi sau intemperii. Ne-am cam plictisit de aceleasi gesturi, oare și poate ca sărbătorile de acest gen, ne-au prins mereu  singuri si saraci sentimental.  Mai încercăm poate ul...

Ma sfârșesc cuvintele. Poate nu e asta frumusețea feminina. Poate nu este ăsta tiparul fericirii, dar nici timpul meu nu mai este cum a fost. Poate doare, poate e  efervescent. Dar nu mi dau seama, de ce frumusețea feminina e asemanata cu floarea de lotus. Am pierdut încrederea în multe, dar măcar viata sa mi o lăsați. Sa nu mi închideți sufletul, singura poarta spre cer. Sa nu mi închideți ușile, pentru care poate am plătit cu altfel de deschideri. De ce ne batjocorim singuri viata, cand oamenii ne fac sa ne simțim asa? Vedem ca nu mai e timp, dar ne batem joc asa. Oare chiar profitam de timpii altora la maxim? Oare chiar credem ca viata nu ne mai întoarce nimic înapoi, pentru tot am profitat de ea? Oare chiar am dezamăgit asa de mult? E greu să dai în alții, când ești precum o floare de lotus? E greu să tratezi cum ești tratat, dar asta i viata, te ia la judecat. Când pentru alții ești o problema, când pentru ei devii doar o schema nefericita, e greu. Dar floarea de...

Dragostea pe metrul patrat, a fost mereu ce mi am dorit, dar timpul mi a arătat cât de răvășit mi e trecutul. Mi as fi dorit ca emoția sa nu fie franta în bucăți de 4×4, dar simt ca am achitat- o prin poezii cu aceleași simetrii. Nu știu când mi au dispărut toate emoțiile, cred ca atunci când le am împărțit prea mult în etape de viata. Dragostea pe metrul patrat? Mi s-a cam luat, să aflu că vând bucăți din mine  ca să rascumpar un trecut. Sa vad, ca orice discuție este atat de disecata, până rămânem terni, până rămânem într un trecut atât de sec, atât de nonșalant, încât timpii rămân asa de dezbracati prin noi.     Dragostea pe metrul patrat am masurat-o cu inima pentru că mult mi-a luat până i-am aflat distantele. Mi as fi dorit sa masor mai mult distanta dintre est si vest. Dar se pare ca am micșorat exact dragostea dintre. Poate din 1000 cm am făcut o raza de mm pătrați și am descris o în mii de cuvinte. Dar nu mi am putut da seama cata dragoste am ...