My wanted place

Era într-una din zilele alea ploioase. Răsfoiam câteva pagini din broșura Frisomat, chiar în stația de autobuz. Intr-una din mâini, țineam umbrela, în alta broșura. Mai ca erau câteva picături răzlețe care udau hârtia broșurii, care ajungea pana la material. Noroc ca umbrela permite scurgerea ploii, precum suprafata materialelor din Zn din cadrul halelor metalice. Ploaia îmi juca feste, încât umbrela se învârtea pe toate partile. Era chiar culmea sa fie la fel de rezistenta precum halele din interiorul broșurii. Ma mir cum de am reușit sa prind asa o zi. Ploaia trece, dar privirile oamenilor din stație, nu. Privesc nedumeriti la ce urmăresc eu în material. O doamna la undeva 35-40 de ani remarca faptul ca broșura se deschise chiar la costurile unei hale de producție. M-ar fi întrebat ceva, dar privirea mea era rezistenta la fiecare gest al dumneaei. Ma așez pe banca și dânsa lângă mine. Oare ce o fi văzut? Oare am lipici sau chiar ma mențin bine la varsta mea? Prea s-a anc...

Proiectul pe care mi-aș fi dorit să-l încep de la zero, ar putea prinde aripi sau elan odată cu începerea primaverii. Cred că ghioceii nu pot răsări de sub plăcile de gresie, faianță sau parchet, dar speranțele noastre privind noul proiect cred că da. Câteodată, primăvara îmi dă puterea de a asimila multe, chiar și câteva costuri pe care nu le-am planificat. Am plecat prin multe parti, cu ideile mele, dar nu mi-am imaginat ca o idee de a mea poate prinde contur sub ochii mei. De mică, mi-au plăcut începuturile, dar și sfârșiturile, deoarece orice încep în ceea ce privește materialele de construcții, simt că nu mai termin, deloc. Câteodată simt că drumul meu e pavat de alegeri greșite. Dar o decizie inteligenta ar fi să separ manopera de costul materialelor. Mulți o aplică la tot, ceea ce înseamnă un adaos inutil.  foto: Depozitul Virtual    De ce contează sa nu construiești singur?  Viața te pricepe într-un mod și te lasă singur să vadă dacă r...

Aș fi crezut ca nuanṭa de cloud dancer e o nuanṭă aleasă întâmplător, doar Luna mi-a povestit atâtea despre dansatorul ei. Cel responsabil de mișcările ei atât de ciclice, atât de bine proporționate. Aș fi crezut că Luna are mișcări de piatră, datorită caracterului ei fix, dar mobilitatea e ascunsa in straturile ei evolutive. E iarnă și zăpada a prins vreo 8 cm sau mai mult, cine a măsurat, nu de alta, dar pierd din vizibilitate atât de ușor. Lună e pe cer, dar mereu plecată cu ale ei, cu toate că are toată casa Cerului la dispoziția ei. Păcat ca nu poate picta, dar am deschis interiorul lunii și am găsit cea mai simpla paleta de culori cu alb pamantiu, alb si roz sidefat, denumita Fragedon. Datorita naturaleṭii culorilor. E cu PUI CULOARE.    Cred ca Luna mi s-a ascuns mereu la geam, pentru că eu o cautam atent printre vitraliile unui castel, poate. Poate Castelul Corvinilor. Acolo mi-a atras atenția unul și anume străjer care păzea fabrica de produse Fragedo....

Când dragostea pentru SuperBlog e din piese de lego... Au fost doua părți de lego, despărțite de un ego, mare sau mic. Exact timpul pentru care timpul nu a mai semnificat nimic pentru noi și ne-am despărțit nu doar in silabe, ci în părți egale cu suma tuturor cuvintelor nerostite pe tabla. Una e tabla de joc , alta tabla de lego. As fi deschis toate inimile, dar m-am oprit la a ta, părea mai zgomotoasa, dar totuși cea mai linistita inima dintre noi..nu pentru ca nu ar fi avut un zbucium sufletesc niciodată, dar prea ne-am uitat la tine, la a ta parte și pregătire interioara. Eram ca niște piese de legi ușor de asamblat, dacă ne-ar fi potrivit cineva perfect din toate colturile lumii, poate. Poate am fost fixați de atâția factori externi, pe care i-am numit sponsorii dragostei noastre. Ne-am ratacit pe tot globul, precum niște piese de lego, pentru că nu știam sa ne potrivim întru-totul. Poate asta era și efectul sa fim nepotriviti intr-o lume potrivita. Suntem atât de desp...